SUA vor ''urmări faptele'' în cazul uciderii jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh (Blinken)

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a promis marţi că va cere lămuriri în cazul morţii jurnalistei Shireen Abu Akleh, obiectul unui dezacord aprins între Israel şi autorităţile palestiniene, relatează AFP.
Jurnalista palestiniană, care avea şi cetăţenie americană, a fost ucisă pe 11 mai în timp ce relata despre un raid al armatei israeliene în tabăra de refugiaţi Jenin, în Cisiordania ocupată.
În cadrul unei întrevederi, în marja Summit-ului Americilor, care are loc săptămâna aceasta la Los Angeles, în California, secretarul de stat american a fost întrebat cu privire la ''absenţa totală a repercusiunilor'' pentru Israel, aliat istoric al SUA.
''Îmi pare rău, cu tot respectul, (faptele) nu au fost încă stabilite'', a răspuns Antony Blinken.
''Dorim o anchetă independentă, credibilă. Când această investigaţie va fi efectuată, vom urmări faptele oriunde vor duce ele. Este la fel de simplu'', a spus el.
Blinken, care a vorbit cu familia jurnalistei, a afirmat că ''deplânge pierderea lui Shireen. Era o mare jurnalistă, un cetăţean american''.
Jurnalista vedetă a canalului de televiziune Al Jazeera Shireen Abu Akleh a fost ţinta unui tir al unui soldat israelian care a folosit o armă de precizie, a conchis pe 26 mai procurorul şef palestinian.
După moartea jurnalistei palestiniano-americane atât Autoritatea palestiniană cât şi Al Jazeera au acuzat Israelul că a fost la originea tirului ucigaş, aminteşte AFP.
Shireen Abu Akleh relata atunci din apropiere de tabăra de refugiaţi de la Jenin, bastion al facţiunilor armate palestiniene, unde forţele israeliene efectuau un raid în acea zi. Jurnalista purta o vestă antiglonţ pe care era scris "presă" şi o cască de protecţie, iar glonţul a atins-o chiar sub marginea căştii. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională pe fondul escaladării cu India
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională miercuri la 05:00 GMT, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar, relatează AFP. Consiliul a anunțat pe 24 apri
Trei civili uciși, între care un copil, în loviturile indiene în Pakistan (ministrul Apărării)
Trei civili, între care un copil, au fost uciși în atacurile indiene asupra unor 'ținte civile' din Pakistan, în noaptea de marți spre miercuri', a declarat pentru AFP ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, după ce New Delhi a anunțat că a lovit 'obiective teroriste' de pe teritoriul statului vecin, relatează AFP.
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie pe teritoriul indian (armata indiană)
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie asupra teritoriului indian, a anunțat miercuri armata indiană, la scurt timp după o serie de lovituri cu rachete indiene care au vizat 'infrastructuri teroriste' pe teritoriul pakistan
Armata pakistaneză anunță că va 'riposta' după loviturile Indiei pe teritoriul său
India a lansat 'lovituri aeriene' în 'trei regiuni' din Pakistan, a anunțat armata pakistaneză în noaptea de marți spre miercuri, citând două orașe din Kashmirul pakistanez și al treilea din Punjab, la granița cu India, relatează AFP.
VIDEO LIVE UPDATE India a lovit cu rachete obiective 'teroriste' din Pakistan
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc 'infrastructuri teroriste' situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat miercuri New Delhi, relatează AFP.
Yemen: Liderul politic al rebelilor houthi anunță că intenționează să continue atacurile împotriva Israelului
Rebelii houthi din Yemen au promis marți o ripostă 'fulgerătoare' Israelului și că vor continua loviturile asupra acestei țări ca răspuns la bombardamentele israeliene, fără a menționa acordul de încetare a focului cu Statele Unite anunțat de Oman, relatează AFP. Liderul politic al rebelilor houthi, Mahdi al-Mashat, a promis o ri
Omanul anunță un acord de încetare a focului între rebelii houthi și SUA
Rebelii houthi din Yemen și Statele Unite au convenit asupra unei încetări a focului, a anunțat marți ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, la scurt timp după ce Donald Trump a anunțat încetarea atacurilor americane împotriva acestor insurgenți susținuți de Iran, relatează AFP. 'În urma discuțiilor și cont
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 11 răniți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, adăugând că printre victime se află și copii, relatează AFP. Potrivit primelor informații, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rac
Germania: Miniștrii noului guvern al cancelarului Merz, învestiți oficial în funcție
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua &icir
BTA: Stindarde sacre, steaguri militare binecuvântate de Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate din Bulgaria
O ceremonie de binecuvântare a steagurilor militare și a stindardelor sacre a avut loc, marți, pe 6 mai, marcând Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate în Piața Sf. Alexandru Nevski, lângă Monumentul Soldatului Necunoscut. Președintele și comandantul șef al Forțelor Armate Rumen Radev au participat la ceremonie și au pri
Trump anunță că rebelii houthi au 'capitulat' și că bombardamentele americane în Yemen vor înceta
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că rebelii houthi au 'capitulat' și a promis că atacurile aeriene americane din Yemen vor înceta 'cu efect imediat', relatează AFP. 'Houthi au anunțat (...) că nu mai vor să lupte. Pur și simplu nu mai vor să lupte. Și noi vom respecta asta. Vom opri bombardamentele, iar ei au
Meloni îi transmite lui Merz: Relațiile între Italia și Germania, 'fundamentale' pentru 'relansarea competitivității' în UE
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a felicitat marți pe noul cancelar conservator german Friedrich Merz, calificând drept 'fundamentală' cooperarea între țările lor, pri
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', consideră Viktor Orban
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', a afirmat marți premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenția MTI. Reacționând unor comentarii făcute mai devreme la o conferință de presă de președintele Partidului Popular European (PPE), germanul Ma
Rusia afirmă că șansele de pace în #Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul continuă să furnizeze arme Kievului
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marți că șansele de a se ajunge la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul va continua să furnizeze arme Kievului, relatează Reuters. Zaharova a făcut aceste declarații după ce a fost întrebată, în cadrul unei conferințe de p
Israelul a lovit aeroportul și centrale electrice din Sanaa, controlate de rebelii houthi
Aviația israeliană a bombardat marți, pentru a doua zi consecutiv, infrastructuri controlate de rebelii houthi în Yemen, între care aeroportul și centrale electrice din capitala țării Sanaa, la două zile după un atac cu rachete al miliției houthi împotriva principalului aeroport internațional din Israel, relatează AFP. Houthi au reacționat im