Noul preşedinte al Coreei de Sud deschide pentru public palatul prezidenţial, unde a refuzat să se instaleze

Mii de sud-coreeni sau venit miercuri la palatul prezidenţial, denumit "Casa Albastră", pe care preşedintele Yoon Suk-yeol a promis să-l restituie poporului, informează AFP.
Această clădire, care îşi datorează numele celor circa 150.000 de ţigle albastre de pe acoperişul său fabricate manual, este sediul preşedinţiei din 1948.
Foto: (c) YONHAP POOL / EPA
Preşedintele Yoon, fost procuror învestit preşedinte al Coreei de Sud marţi, a refuzat să se instaleze acolo. El critică faptul că palatul, situat pe vârful unei coline în nordul Seulului, favorizează exercitarea unei preşedinţii "imperiale", izolată de popor, ceea ce dăunează dialogului cu acesta.
Prin urmare, Yoon a început să lucreze în clădirea de zece etaje ce găzduieşte Ministerul Apărării, în centrul capitalei Seul, pe care a fost lipit în grabă sigiliul prezidenţial.
Foto: (c) YONHAP / EPA
Criticii spun că această decizie este foarte costisitoare şi estimează că pune în pericol securitatea ţării într-un moment în care se înregistrează o amplificare a tensiunilor cu Phenianul, dotat cu arme nucleare.
Miercuri, peste 25.000 de persoane au vizitat complexul prezidenţial de 250.000 de metri pătraţi, potrivit autorităţilor sud-coreene.
Foto: (c) YONHAP / EPA
Unii afirmă că decizia lui Yoon de a nu se instala în "Casa Albastră" este legată de credinţa lui în feng shui, care urmăreşte să armonizeze energiile unui loc pentru a maximiza bunăstarea, sănătatea şi norocul ocupanţilor săi.
Fostul procuror este de asemenea acuzat că întreţine relaţii apropiate cu un şaman, ceea ce Yoon Suk-yeol neagă.
Foto: (c) YONHAP / EPA
Pentru mulţi, "Casa Albastră" a adus ghinion ocupanţilor săi. Mulţi preşedinţi sud-coreeni au ajuns în închisoare în urma unor procese de corupţie.
Decizia noului preşedinte de a nu sta nici măcar o singură noapte în palatul prezidenţial a suscitat critici din partea predecesorului său Moon Jae-in, care a calificat-o drept "periculoasă" pe plan securitar.
Foto: (c) YONHAP / EPA
Mutarea preşedinţiei decisă de Yoon a determinat, de asemenea, o scădere record a popularităţii sale, care este în prezent de numai 41%, potrivit unui recent sondaj Gallup.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Distrugătorul nord-corean avariat a fost redresat (KCNA)
Nava de război nord-coreeană avariată în timpul lansării a fost redresată și ancorată la mal, a anunțat vineri presa de stat, citată de AFP. Pe 21 mai, un 'accident grav' a avut loc în cursul ceremoniei de lansare a distrugătorului de 5.000 de tone la șantierul naval Chongjin (nord-est), avariind o parte a fundului navei, p
Mexic: Dezincriminarea avortului respinsă într-unul din cele mai conservatoare state ale țării
Parlamentul din Guanajuato (centru), unul dintre cele mai conservatoare state din Mexic, a respins joi dezincriminarea avortului, un vot în contracurent cu o hotărâre a Curții Supreme din 2021, notează AFP. Aleșii locali au respins un proiect de lege privind dezincriminarea cu 19 voturi pentru și 17 împotrivă, în acest
Uniunea Europeană: Acord asupra unei serii de drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene
Cele 27 de țări ale UE au convenit joi asupra unei serii de constrângeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile pasagerilor, compensațiilor pentru întârzieri și termenului de răspuns la reclamații, notează AFP. Noul cadru stabilit prin acest acord își propune să stabilească reguli 'mai simple și mai
Mișcarea Hamas pregătită pentru noi discuții, 'serioase', în vederea unui armistițiu în Gaza
Hamas este pregătită să înceapă o nouă rundă de discuții, 'serioase', pentru a ajunge la un acord de armistițiu în Fâșia Gaza, a declarat negociatorul-șef al mișcării islamiste palestiniene, Khalil al-Hayya, într-un mesaj video publicat joi seară, transmite AFP. 'Ne reafirmăm disponibilitatea pentru o nouă r
SUA: După ruptura cu Trump, Musk scoate din funcțiune capsula spațială Dragon
Elon Musk a anunțat joi că va scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită în special de NASA pentru a transporta astronauți către Stația Spațială Internațională (ISS), în urma amenințării lui Donald Trump de a anula
VIDEO/Liban: Lovituri israeliene la periferia sudică a Beirutului după un apel la evacuare
Cel puțin cinci atacuri aeriene israeliene au vizat joi seara suburbiile sudice ale Beirutului, unde armata israeliană a declarat că a vizat ținte aparținând 'unității aeriene' a Hezbollahului pro-iranian după unui apel la evacuarea zonei, transmite AFP. Este a patra oară când Israelul vizează suburbiile sudice, bastioane a
SUA: Trump amenință să anuleze contractele guvernamentale ale lui Musk 'nebunul'
Donald Trump a asigurat joi pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, 'a înnebunit' din cauza unei decizii a președintelui american defavorabilă mașinilor electrice, notează AFP. 'Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde și miliarde de dolari din buget
Marea Britanie: Londra amenință Israelul cu 'noi acțiuni concrete' privind ofensiva din Gaza și restricțiile la ajutor
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a avertizat joi Israelul cu 'noi acțiuni concrete ca răspuns' la continuarea ofensivei în Gaza și restricțiile impuse privind ajutorul umanitar, declarație făcută după o întrevedere la Londra cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, relatează AFP. 'Prim-ministrul a reafirmat că dac
Închiderea teritoriului de către Trump 'provoacă îngrijorări în temeiul dreptului internațional' (ONU)
Decizia președintelui Donald Trump de a închide teritoriul american pentru cetățenii din 12 țări, începând de luni, 'provoacă preocupări în temeiul dreptului internațional', a declarat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, relatează AFP. 'Domeniul de aplicare foarte larg și gene
Critici lansate de Trump la adresa lui Musk: 'Minciuni', a replicat antreprenorul
Elon Musk a răspuns imediat pe platforma X la criticile formulate de Donald Trump, joi, de la Casa Albă, la două zile după ce magnatul tehnologiei a criticat ferm megaproiectul de lege bugetar al președintelui
Parlamentul slovac cere guvernului să nu mai sprijine sancțiunile europene împotriva Rusiei
Parlamentul slovac a votat joi favorabil o rezoluție prin care cere guvernului condus de premierul Robert Fico să nu mai voteze în Consiliul UE noi sancțiuni împotriva Rusiei, relatează Reuters. Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin pozițiile sale conservatoare criticate de Bruxelles și prin r
#Ucraina: Volodimir Zelenski denunță distrugerea de către Rusia a clădirii administrației din Herson
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat joi distrugerea de către Rusia a clădirii administrației de stat din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, relatează EFE. 'Forțele ruse au distrus-o complet. Două atacuri cu bombe glisante. Atacuri deliberate, nu accidentale. Fără nicio logică militară. Sunt niște creaturi complet bolnave', a r
Secretarul general al NATO propune oficial alocarea a 5% din PIB pentru apărare, cu 3,5% cheltuieli militare
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianței să accepte la summitul acesteia creșterea bugetelor apărării la 5% din PIB, pentru a acoperi costurile unor capacități militare sporite, relatează agențiile EFE și Reuters. 'Voi propune un plan de investiție globală care va însuma 5% din PIB ca invest
BTA: Ministrul de externe reiterează poziția Sofiei cu privire la progresele înregistrate de Skopje în direcția aderării la UE
Ministrul de externe bulgar, Georg Georgiev, a comentat joi amânarea votului Parlamentului European asupra unui raport privind progresele înregistrate de Macedonia de Nord în direcția aderării la UE. Poziția Sofiei a fost întotdeauna sinceră și transparentă, a afirmat Georgiev într-un interviu acordat bTV. 'Am afirmat în
SUA anunță nominalizarea noului comandant suprem al forțelor aliate din cadrul NATO
Administrația președintelui Donald Trump și-a anunțat joi nominalizarea pentru funcția de general american de rang înalt în Europa și a declarat că acesta va prelua și rolul tradițional de comandant suprem al forțelor aliate pe continentul european, relatează Reuters. Decizia lui Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forțelor aeriene ale