Armata rusă continuă să bombardeze combinatul Azovstal, în Mariupol
Armata rusă şi-a continuat miercuri atacurile aeriene asupra combinatului siderurgic Azovstal, din oraşul-port Mariupol, unde - potrivit autorităţilor locale - s-au refugiat peste 1.000 de civili şi unde continuă să opună rezistenţă circa 500 de combatanţi ai regimentului Azov, subordonat Ministerului ucrainean de Interne, potrivit EFE şi Reuters.
Atacurile vizează de asemenea zonele urbane din împrejurimile combinatului, unde au provocat mai multe incendii, potrivit lui Petro Andriuşcenko, consilier al primarului oraşului, citat de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.
"Loviturile aeriene asupra Azovstal nu contenesc. Niciun fel de linişte, tentativele de atac (asupra instalaţiilor) se repetă una după alta, în pofida tuturor declaraţiilor şi anunţurilor Rusiei de a stabili o încetare a focului în zonă", a declarat consilierul edilului din Mariupol, referindu-se în special la o declaraţie a preşedintelui rus Vladimir Putin care a spus că nu mai este nevoie să fie luat luat cu asalt combinatul Azovstal după ce forţele ruse au anunţat cucerirea oraşului.
În acelaşi timp, "confruntările urbane s-au reluat din nou într-un sector între sediul administraţiei Azovstal şi strada Ukrainskogo Kazacestva (Parkul Veselka)", a indicat Andriuşcenko pe contul său Telegram.
Mariupolul, port strategic la Marea Azov, este supus asediului şi bombardamentelor de la începutul invaziei ruse în 24 februarie.
Chiar dacă autorităţile locale continuă să emită mesaje despre evoluţia situaţiei din oraş, nu este posibil de confirmat în mod independent dacă primăria este încă operaţională, deoarece cea mai mare parte a Mariupolului se află sub control rusesc, notează EFE.
Oraşul-port, care avea până la război o populaţie de aproape jumătate de milion de locuitori, a fost practic devastat de atacurile Rusiei, ale cărei trupe susţin că au preluat deja controlul asupra întregului oraş, cu excepţia combinatului siderurgic Azovstal.
Autorităţile ucrainene declară că aproximativ 120.000 de locuitori se află în continuare în oraşul sub ruine, fără apă, hrană, curent electric sau produse de bază şi denunţă că Moscova a blocat încercările Kievului de a aduce ajutor umanitar în zonă, a cărei situaţie este echivalentă cu o "catastrofă umanitară".
Potrivit lui Andriuşcenko, niciun acord nu a fost convenit pentru evacuarea civililor miercuri din Mariupol. Numeroase eforturi de a se ajunge la o încetare a focului pentru a permite locuitorilor să părăsească oraşul au eşuat până în prezent.
Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat că până la 20.000 de civili au fost ucişi în oraş de la începutul invaziei ruse.
În pofida tuturor evidenţelor, Rusia neagă că a vizat civili în cadrul "operaţiunii sale speciale militare" în Ucraina, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de eşecul repetat în stabilirea coridoarelor umanitare. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În orașul ucrainean Oleșki a intrat în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Localnicii pentru care a intervenit Prima Doamnă a Statelor Unite, cu sprijinul papei Leon, erau amenințați grav de foamete, de lipsa apei și a m
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i














