Ucraina: 76 de persoane eliberate într-un schimb de prizonieri cu Rusia (Kiev)

Şaptezeci şi şase de ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat Kievul marţi, fără a dezvălui numărul ruşilor care au fost predaţi Moscovei, relatează AFP.
"Am făcut un schimb care a vizat 60 de militari, între care zece ofiţeri. Şaisprezece civili s-au întors de asemenea la noi", a anunţat pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.
Potrivit ei, este vorba despre al cincilea schimb de prizonieri de la începutul invaziei ruse din Ucraina, pe 24 februarie.
Un precedent schimb a avut loc vineri, 15 aprilie, după negocieri "tensionate" în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, parţial sub control rusesc, potrivit Kievului, care nu a furnizat alte amănunte.
Cu o zi înainte, 30 de ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui alt schimb, după ce 26 au fost eliberaţi mai devreme în cursul lunii.
Pe 1 aprilie, preşedinţia ucraineană a anunţat că a făcut un schimb în urma căruia au fost eliberaţi 86 dintre militarii săi.
Luni, serviciile de securitate ucrainene au publicat o înregistrare video cu deputatul şi omul de afaceri Viktor Medvedciuk, apropiat al preşedintelui Vladimir Putin şi în prezent deţinut, în care acesta cerea să fie eliberat în schimbul unor soldaţi şi civili din oraşul asediat Mariupol.
În Rusia, televiziunea publică a difuzat în aceeaşi zi apelurile a doi prizonieri, identificaţi ca fiind britanicii Shaun Pinner şi Aiden Aslin, care au afirmat că au fost capturaţi în timpul luptelor din Ucraina şi i-au solicitat premierului Boris Johnson să negocieze eliberarea lor în schimbul lui Viktor Medvedciuk.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata rusă va decide când și cum va riposta atacului ucrainean cu drone asupra aerodromurilor, precizează Kremlinul
Armata rusă va decide 'când și cum' va riposta atacurilor cu drone ucrainene efectuate duminică asupra mai multor aerodromuri rusești, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, care a precizat însă că Rusia nu intenționează să abandoneze negocierile de pace cu Ucraina, relatează agențiile AFP și EFE. Rip
Spania își menține ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, declară ministrul apărării
Spania își menține ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, a declarat joi ministrul apărării, Margarita Robles, pe fondul intensificării presiunilor din partea conducerii NATO și a Statelor Unite asupra Madridului de a majora acest buget, transmite Reuters. 'Noi credem că acest 2% este suficient pentru a ne îndeplini responsabilitățil
Germania va cumpăra din Norvegia rachete de croazieră avansate pentru avioane de luptă F-35
Germania intenționează să achiziționeze din Norvegia rachete de croazieră care pot fi lansate din aer, a anunțat joi Ministerul norvegian al Apărării, relatează dpa. Berlinul vrea să achiziționeze rachete JSM (Joint Strike Missiles), un contract în acest sens urmând să fie semnat până la sfârșitul lunii iunie. Parlamentul
Rusia afirmă că va repara bombardierele avariate de dronele ucrainene
Atacul ucrainean cu drone din 1 iunie a avariat, dar nu a distrus mai multe bombardiere rusești, iar acestea vor fi reparate, a susținut joi viceministrul de externe al Rusiei Serghei Riabkov, citat de Reuters. Ucraina a lovit duminică aeroporturi din nordul îndepărtat al Siberiei, unde se aflau bombardiere grele componente ale forțelor
NATO începe în Marea Baltică exerciții de amploare, primele în care navele participante ridică ancora la Rostock
Forțele NATO au început un exercițiu de două săptămâni în Marea Baltică, primele nave plecând din portul Rostock din nord-estul Germaniei joi dimineață, relatează dpa. Printre navele care au ridicat ancore din baza navală Rostock-Warnemünde sunt corveta germană Magdeburg și detectorul de mine francez Vulcain.
Italia: Mafiotul Giovanni Brusca, ucigașul judecătorului Falcone și care a recunoscut peste 150 de omucideri, este un om liber
Giovanni Brusca, unul dintre cei mai cunoscuți asasini plătiți ai Cosa Nostra, mafia siciliană, care a mărturisit că a comis peste 150 de asasinate și este cel care a detonat bomba care l-a ucis pe judecătorul antimafia Giovanni Falcone și pe garda sa de corp, este în prezent un om liber, după executarea a 25 de ani de închisoare și patru de eliberare con
SUA: Un judecător suspendă expulzarea familiei autorului atacului terorist din Colorado
Un judecător federal american a suspendat miercuri până la noi ordine orice expulzare a soției și celor cinci copii ai presupusului autor al atacului terorist asupra unei demonstrații pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Gaza ca
Coreea de Nord denunță 'inepțiile șocante' ale lui Emmanuel Macron privind legăturile Phenianului cu Rusia
Agenția oficială de presă nord-coreeană l-a criticat joi pe Emmanuel Macron pentru declarațiile sale ''imprudente'' despre legăturile dintre Phenian și Moscova, calificând remarcile președintelui francez drept ''inepții șocante'', relatează AFP. KCNA a publicat un articol al analistului de securitate inter
Traficul feroviar a fost oprit în regiunea rusă Voronej, după o nouă explozie pe calea ferată
Autoritățile ruse au suspendat joi traficul pe una dintre liniile de cale ferată din regiunea Voronej, situată la aproximativ 450 de kilometri sud de Moscova, din cauza unei noi explozii pe calea ferată, informează EFE. Explozia, care a avariat șinele, s-a produs la kilometrul 725 al tronsonului Evdakovo-Sauni, la aproximativ 120 de kilometri
China cere Uniunii Europene ''să înceteze să provoace probleme'' în Marea Chinei de Sud
Ambasada Chinei din Filipine a cerut joi Uniunii Europene să înceteze ''să provoace probleme'' în Marea Chinei de Sud și a recomandat Manilei ''să nu aibă fantezii'' că s-ar putea baza pe forțe din exterior pentru a rezolva dispute maritime, relatează Reuters. Un purtător de cuvânt al ambasadei
Procuratura din Istanbul îl anchetează pe șeful opoziției turce
Procuratura din Istanbul a deschis miercuri o anchetă împotriva lui Ozgur Ozel, șeful celui mai important partid de opoziție din Turcia, transmite AFP. Ozel, șeful Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), l-a criticat miercuri seara la un miting pe fostul ministru adjunct al justiției Akin Gurlek, numit în octombr
#Ucraina și SUA au discutat despre operaționalizarea fondului pentru exploatarea resurselor minerale până la sfârșitul anului
Ucraina și SUA au discutat despre cum să facă operațional fondul pentru exploatarea minereurilor până la sfârșitul anului și prima întâlnire a celor care gestionează fondul este așteptată în luna iulie, a declarat prim-vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko miercuri, la Washington, relatează Reuters. Acordul de
Moscova se pregătește să blocheze accesul Ucrainei la Marea Neagră în 2026, avertizează un responsabil ucrainean
Un oficial ucrainean de rang înalt a avertizat miercuri Statele Unite că armata rusă pregătește avansuri militare semnificative în 2026, inclusiv blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră, crucială pentru Kiev, relatează AFP. Aflat în vizită la Washington alături de o delegație ucraineană, colonelul Pavlo Palisa, șef adjunc
Rusia clasifică British Council ca ''organizație indezirabilă''
Procuratura generală a Rusiei a anunțat joi că a clasificat British Council ca organizație indezirabilă, informează Reuters și AFP. Practic, măsura obligă Consiliul să își înceteze orice activitate pe teritoriul țării. ''În timp ce se prezintă ca structură independentă, întreaga activitate a Consiliului este ali
SUA: Donald Trump impune o interdicție de călătorie în cazul cetățenilor din 12 țări, invocând preocupări de securitate
Președintele american Donald Trump a impus miercuri o interdicție de călătorie asupra a 12 țări, invocând riscuri de securitate, relatează dpa. ''În calitate de președinte, trebuie să acționez pentru a proteja securitatea națională și interesele de securitate ale SUA și ale poporului lor'', a precizat Trump în