Masacrul de la Bucea - 'un fake', susţine Putin; Rusia va fi identificată cu torturarea copiilor nevinovaţi în Ucraina, îi răspunde Zelenski

Masacrul cu presupuşi civili în localitatea Bucea, o suburbie a Kievului, care se presupune că a fost comis de trupele ruse ce au staţionat aici, este 'un fake', a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară neagă orice fel de execuţie sumară în Ucraina, relatează AFP şi EFE.
Comparând aceste acuzaţii cu cele privind utilizarea de arme chimice de către regimul lui Bashar al-Assad în Siria sau cu cele privind presupusul arsenal chimic din Irak care au servit drept pretext în 2003 pentru invazia SUA, Putin a declarat: 'Avem acelaşi fake la Bucea'. El a făcut aceste declaraţii în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko la cosmodromul rusesc Vostocinîi (Orientul Îndepărtat al Rusiei), cu ocazia marcării Zilei cosmonauţilor la 12 aprilie în Rusia.
De fiecare dată când un lider occidental evocă în convorbirile telefonice 'atrocităţile' comise de forţele ruse în Ucraina, Putin a spus că îi aminteşte interlocutorului său de distrugerea brutală cauzată de avioanele americane în oraşe siriene precum Raqqa.
'Atunci nimeni nu a reacţionat', a spus el, adăugând că a fost 'tăcere' şi atunci când sute de oameni au murit la o nuntă în Afganistan în urma unui raid aerian american.
Autorităţile ucrainene au declarat că au descoperit zeci de corpuri la Bucea după retragerea forţelor ruse la sfârşitul lunii martie. Chiar şi marţi aici au fost descoperite alte zece cadavre într-o groapă comună.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase marţi, referindu-se la copiii torturaţi sau ucişi de trupele ruse, că aceasta va fi imaginea cu care Rusia va fi identificată, şi a avertizat că Bucea este doar simbolul crimelor de război comise de trupele ruse în toată ţară.
'Acesta este modul în care armata rusă apără copiii. Aceasta este operaţiunea specială planificată de Moscova. Cu aceste imagini va fi asociată armata rusă: cu torturarea unui bebeluş', a spus liderul ucrainean într-o intervenţie în format de videoconferinţă în faţa parlamentului din Lituania.
Până în prezent, a avertizat Zelenski, există 'dovezi' privind mii şi mii de victime ale torturilor, cadavre de civili încătuşaţi, trupuri mutilate în zonele pe unde au trecut trupele ruse.
'Sute de copii au rămas orfani. Nu ştim exact numărul victimelor. Dar deja au fost semnalate sute de cazuri de tortură, de fete minore abuzate, de copii foarte mici... Chiar şi bebeluşi', a continuat preşedintele ucrainean.
'Mă sperii şi eu când spun asta. Dar este adevărat, s-a întâmplat', a spus Zelenski, îndemnându-l pe ministrul rus al apărării Serghei Şoigu 'să-i invite la el acasă pe paraşutiştii din Pskov ca să-i apere copiii şi nepoţii'. 'Pot să spun cu deplină certitudine că nu ar face-o, întrucât el însuşi ar fi înspăimântat de această posibilitate', a afirmat preşedintele Zelenski, citat de Ukrainska Pravda.
Potrivit cifrelor autorităţilor ucrainene, cel puţin 186 de copii au murit în urma războiului de la începutul invaziei ruse, dintre care 10 în Bucea.
'Misiunea noastră este să atingem toate obiectivele stabilite, minimizând pierderile. Vom acţiona într-o manieră constantă, calmă, conform planului care a fost întocmit la început de Statul Major', a declarat Vladimir Putin, refuzând să indice vreun calendar.
Putin a sugerat că forţele ruse nu îşi intensifică operaţiunile pentru a evita pierderi prea mari. Kremlinul a admis săptămâna trecută că armata rusă a suferit pierderi 'importante', dar fără să ofere o cifră exactă.
'Logica noastră este simplă. Obiectivele noastre sunt să ajutăm oamenii care locuiesc în Donbas, care simt o legătură indestructibilă cu Rusia şi care au fost victime ale genocidului timp de opt ani', a spus Putin.
El a explicat că acţiunile militare din alte regiuni ale Ucrainei sunt legate de intenţia de a 'descuraja' forţele inamice, 'de a distruge infrastructura militară' şi 'de a crea condiţii acţiuni militare mai active pe teritoriul Donbasului'.
Liderul rus a denunţat că 'obiectivul principal al Occidentului' nu este să ajute Ucraina, Occident pentru care ea nu este decât 'un mijloc de a-şi atinge obiectivele', iar acesteaa nu au nicio legătură cu 'interesele poporului ucrainean'.
Preşedintele rus a apreciat că, în pofida 'tragediei actuale', ucrainenii sunt în continuare un 'popor frate', şi a omagiat 'eroismul' şi 'curajul' soldaţilor ruşi care 'apără Rusia şi interesele ei naţionale'.
Putin a insistat că 'operaţiunea specială' a fost 'oportună', altfel Rusia ar fi fost victima unei agresiuni din partea 'neonaziştilor' ucraineni instruiţi de Occident.
Şeful statului rus a criticat de asemenea 'lipsa de consecvenţă' a ucrainenilor în discuţiile cu Moscova, acuzând partea ucraineană că îşi schimbă permanent poziţiile, ceea ce 'creează dificultăţi' în a se ajunge la un acord.
'Ceea ce se întâmplă acum este căderea sistemului mondial unipolar care s-a format după dezintegrarea Uniunii Sovietice. Mulţi spun că SUA sunt gata să lupte cu Rusia până la ultimul ucrainean. Despre asta se vorbeşte şi acolo, şi aici. Într-adevăr, asta este. Aceasta este chintesenţa a ceea ce se întâmplă' acum, consideră preşedintele rus. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Conflictul dintre India și Pakistan 'nu este în esență problema' Statelor Unite, afirmă JD Vance
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat joi că conflictul dintre India și Pakistan, 'în esență, nu este problema' Statelor Unite, pledând în același timp pentru 'dezescaladare', scrie AFP. 'Ceea ce putem face este să-i încurajăm la dezescaladare, dar nu ne vom implica într-un război care,
Provocările care îl așteaptă pe noul Papă Leon al XIV-lea
După cum spun cardinalii, joi a fost ales succesorul lui Petru, nu al lui Francisc, dar noul Papă, americanul Robert Francis Prevost, care s-a decis pentru numele pontifical de Leon al XIV-lea, va trebui să abordeze mai multe probleme pe care suveranul pontiful argentinian le-a lăsat în suspensie, comentează EFE, care trece în revistă provocările cu care
Trump susține eforturile europene pentru o 'pace durabilă' în #Ucraina (Berlin)
Președintele american, Donald Trump, l-a asigurat pe noul cancelar german, Friedrich Merz, într-o discuție telefonică joi, că susține eforturile europene 'în vederea unei păci durabile' în Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP. Donald 'Trump a declarat că va sprijini fer
Merz l-a asigurat pe Zelenski de sprijinul continuu al Germaniei
Noul cancelar german, Friedrich Merz (conservator), a discutat joi la telefon cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și l-a asigurat de sprijinul continuu al Germaniei în războiul cu Rusia, notează AFP. 'Cancelarul federal a reafirmat solidaritatea Germaniei cu Ucraina care poate conta pe sprijinul noului guvern german',
UPDATE Trump cere un armistiţiu de 30 de zile în #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a lansat joi un apel pe rețeaua sa Truth Social la 'o încetare necondiționată a focului de 30 zile' în Ucraina, transmite AFP. Atât Rusia, cât și Ucraina 'vor fi trase la răspundere', iar 'dacă încetarea focului nu este respectată, Statele Unite și parteneri
Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate nume pontificale din istoria Bisericii Catolice
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi papă pentru a-i urma defunctului suveran pontif Francisc, a ales pentru pontificatul său numele de Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate în istoria Bisericii Catolice, informează EFE. Numele cele mai folosite de papi de la Sf. Petru încoace au fost, în această ordi
India: Explozii la aeroportul din Jammu și Kashmir
Pakistanul a lansat joi seara o nouă serie de lovituri cu rachete și drone în partea indiană a regiunii Kashmir, a doua zi de la declanșarea conflictului militar violent între cele două țări, relatează AFP. 'Obiective militare (din orașe) Jammu, Pathankot și Udhampur, în apropierea graniței, în regiunea (indiană) Ja
Vatican: Peste 150.000 de oameni s-au reunit în Piața Sfântul Petru în mai puțin de o oră
Începând din momentul în care fumul alb a ieșit pe coșul Capelei Sixtine, în mai puțin de o oră, peste 150.000 de persoane s-au reunit în zona Pieței Sfântul Petru, a anunțat Vaticanul, după alegerea ca papă a cardinalul
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor (sinteză)
Noul Papă, cardinalul Robert Francis Prevost, cetățean american și peruan care și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, a ținut joi un discurs lung de la balconul Bazilicii Sf. Petru după ce a fost prezentat lumii, în care a cerut pace și
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Lideri din întreaga lume l-au felicitat joi pe noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea. Președintele polonez, Andrzej Duda, l-a felicitat 'din toată inima' pe cardinalul american Robert F
Noul Papă, Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi drept noul Papă al Bisericii Catolice, cu numele pontifical de Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană, pe care a obținut-o în 2015 după ce și-a petrecut o mare parte din viața religioasă &ic
ONU îi felicită pe catolici și declară că 'așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul Papă'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a felicitat joi pe catolicii din întreaga lume pentru alegerea unui nou papă, imediat după ce pe coșul Capelei Sixtine a ieșit 'fumul alb' care indică faptul că conclavul de la Vatican a ales un
BTA: Bulgaria pregătește o nouă strategie de supraveghere aeriană pentru securitate la frontieră
Ministerul bulgar de Interne dezvoltă un nou concept de îmbunătățire și organizare a supravegherii aeriene de-a lungul granițelor țării, potrivit ministrului de Interne Daniel Mitov. Afirmațiile sale au survenit joi ca răspuns la o întrebare a deputatului Ivaylo Mirchev cu privire la utilizarea dronelor de către minister, publicată pe site-ul oficial al Adunării
Ceremonii de 8 mai: Regele Charles al III-lea a adus un omagiu soldaților britanici căzuți în al Doilea Război Mondial
Regele Charles al III-lea a adus joi un omagiu soldaților britanici care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial în cadrul unei ceremonii desfășurate la abația Westminster pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul conflagrației mondiale în Europa, relatează AFP. La sosirea sa la abație, însoțit de regina Cami
Rusia și China, 'prieteni de oțel' pentru a adânci relațiile și a contracarea politica SUA de 'dublă îndiguire', afirmă Xi
Președintele chinez Xi Jinping, în vizită la Moscova pentru manifestările care marchează împlinirea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, i-a spus joi omologului său rus Vladimir Putin că țările lor ar trebui să fie 'prieteni de oțel', cei doi lideri angajându-se să ridice cooperarea la un nou nivel și să contracareze 'decis'