San Marino a ales un bărbat gay în funcţia de şef al statului, marcând o premieră mondială

Minuscula Republică San Marino, o enclavă din teritoriul italian, a ales vineri în funcţia de şef al statului un bărbat care este homosexual, o decizie ce ar reprezenta, potrivit declaraţiilor sale, o premieră mondială, informează AFP.
Paolo Rondelli, fost ambasador al statului San Marino la Washington, este unul dintre cei "doi căpitani regenţi", aleşi printr-un sufragiu indirect, care vor conduce acest micro-stat cu 34.000 de locuitori, în următoarele şase luni, conform tradiţiei locale.
Pe contul lui de Facebook, Paolo Rondelli, în vârstă de 58 de ani, a declarat că el este "probabil primul şef de stat din lume care face parte din comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali)".
San Marino, un micro-stat în care populaţia are opinii majoritar conservatoare, a demarat în ultimii ani o serie de reforme care vizează consolidarea drepturilor civile. Pe lângă dezincriminarea homosexualităţii - ce era pasibilă de pedeapsă cu închisoare până în 2004 -, San Marino a recunoscut în 2016 cuplurile fără a mai face distincţie între sexe, iar locuitorii săi au votat la un referendum din 2021 în favoarea legalizării avorturilor.
Marco Tonti, preşedintele asociaţiei Arcigay din Emilia-Romagna, regiunea italiană în care se află statul San Marino, a salutat acest "eveniment istoric".
"El este primul şef de stat homosexual şi activist pentru drepturile comunităţii LGBT. Există precedente printre şefii de guverne şi printre miniştri, dar aici este vorba despre o premieră mondială pentru un şef de stat", a adăugat Marco Tonti.
Mai multe guverne sunt sau au fost conduse de persoane gay, precum Xavier Bettel - prim-ministrul Luxemburgului din 2013 - şi islandeza Johanna Sigurdardottir (în perioada 2009-2013).
Mai mulţi politicieni italieni au participat vineri la ceremonia de învestire în funcţie a celor doi căpitani regenţi din San Marino, inclusiv ministrul Justiţiei Marta Cartabia şi senatoarea Monica Cirinna, celebră în Italia pentru angajamentul ei în favoarea drepturilor comunităţii LGBT.
Paolo Rondelli este "un om de o imensă cultură şi cu o mare experienţă diplomatică şi politică. El a luptat pentru drepturile femeilor şi ale persoanelor LGBT din San Marino şi nu numai din San Marino", a scris Monica Cirinna pe contul ei de Facebook.
"Este o zi istorică, ce mă umple de bucurie şi de mândrie, pentru că Paolo Rondelli va fi începând de astăzi şi pentru următoarele şase luni primul şef de stat din lume care aparţine comunităţii LGBT", a adăugat senatoarea italiană. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Paolo Rondelli / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Lumea nu-și poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan (ONU)
'Lumea nu își poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan, a declarat marți purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului, care a ripostat, relatează AFP. Antonio Guterres 'face apel la ambele țări la r
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională pe fondul escaladării cu India
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională miercuri la 05:00 GMT, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar, relatează AFP. Consiliul a anunțat pe 24 apri
Trei civili uciși, între care un copil, în loviturile indiene în Pakistan (ministrul Apărării)
Trei civili, între care un copil, au fost uciși în atacurile indiene asupra unor 'ținte civile' din Pakistan, în noaptea de marți spre miercuri', a declarat pentru AFP ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, după ce New Delhi a anunțat că a lovit 'obiective teroriste' de pe teritoriul statului vecin, relatează AFP.
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie pe teritoriul indian (armata indiană)
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie asupra teritoriului indian, a anunțat miercuri armata indiană, la scurt timp după o serie de lovituri cu rachete indiene care au vizat 'infrastructuri teroriste' pe teritoriul pakistan
Armata pakistaneză anunță că va 'riposta' după loviturile Indiei pe teritoriul său
India a lansat 'lovituri aeriene' în 'trei regiuni' din Pakistan, a anunțat armata pakistaneză în noaptea de marți spre miercuri, citând două orașe din Kashmirul pakistanez și al treilea din Punjab, la granița cu India, relatează AFP.
VIDEO LIVE UPDATE India a lovit cu rachete obiective 'teroriste' din Pakistan
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc 'infrastructuri teroriste' situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat miercuri New Delhi, relatează AFP.
Yemen: Liderul politic al rebelilor houthi anunță că intenționează să continue atacurile împotriva Israelului
Rebelii houthi din Yemen au promis marți o ripostă 'fulgerătoare' Israelului și că vor continua loviturile asupra acestei țări ca răspuns la bombardamentele israeliene, fără a menționa acordul de încetare a focului cu Statele Unite anunțat de Oman, relatează AFP. Liderul politic al rebelilor houthi, Mahdi al-Mashat, a promis o ri
Omanul anunță un acord de încetare a focului între rebelii houthi și SUA
Rebelii houthi din Yemen și Statele Unite au convenit asupra unei încetări a focului, a anunțat marți ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, la scurt timp după ce Donald Trump a anunțat încetarea atacurilor americane împotriva acestor insurgenți susținuți de Iran, relatează AFP. 'În urma discuțiilor și cont
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 11 răniți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, adăugând că printre victime se află și copii, relatează AFP. Potrivit primelor informații, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rac
Germania: Miniștrii noului guvern al cancelarului Merz, învestiți oficial în funcție
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua &icir
BTA: Stindarde sacre, steaguri militare binecuvântate de Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate din Bulgaria
O ceremonie de binecuvântare a steagurilor militare și a stindardelor sacre a avut loc, marți, pe 6 mai, marcând Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate în Piața Sf. Alexandru Nevski, lângă Monumentul Soldatului Necunoscut. Președintele și comandantul șef al Forțelor Armate Rumen Radev au participat la ceremonie și au pri
Trump anunță că rebelii houthi au 'capitulat' și că bombardamentele americane în Yemen vor înceta
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că rebelii houthi au 'capitulat' și a promis că atacurile aeriene americane din Yemen vor înceta 'cu efect imediat', relatează AFP. 'Houthi au anunțat (...) că nu mai vor să lupte. Pur și simplu nu mai vor să lupte. Și noi vom respecta asta. Vom opri bombardamentele, iar ei au
Meloni îi transmite lui Merz: Relațiile între Italia și Germania, 'fundamentale' pentru 'relansarea competitivității' în UE
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a felicitat marți pe noul cancelar conservator german Friedrich Merz, calificând drept 'fundamentală' cooperarea între țările lor, pri
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', consideră Viktor Orban
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', a afirmat marți premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenția MTI. Reacționând unor comentarii făcute mai devreme la o conferință de presă de președintele Partidului Popular European (PPE), germanul Ma
Rusia afirmă că șansele de pace în #Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul continuă să furnizeze arme Kievului
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marți că șansele de a se ajunge la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul va continua să furnizeze arme Kievului, relatează Reuters. Zaharova a făcut aceste declarații după ce a fost întrebată, în cadrul unei conferințe de p