Afganistan: Talibanii ordonă închiderea şcolilor secundare pentru fete, imediat după redeschiderea lor

Talibanii au ordonat miercuri închiderea colegiilor şi liceelor pentru fete în Afganistan, la doar câteva ore după redeschiderea lor, a confirmat un responsabil taliban.
"Da, este adevărat", a declarat pentru AFP, fără niciun alt comentariu, Inamullah Samangani, purtător de cuvânt al talibanilor, confirmând informaţii conform cărora fetelor li s-a cerut să se întoarcă acasă.
O echipă a AFP-TV filma miercuri dimineaţă un curs într-o clasă din Liceul Zarghona pentru fete, în capitala Kabul, când a intrat un profesor şi le-a cerut elevelor să plece acasă.
Elevele, care se bucurau de revenirea la şcoală pentru prima dată de la preluarea puterii de către fundamentaliştii islamişti, în august anul trecut, şi-au închis cărţile, şi-au strâns lucrurile şi au părăsit clasa în lacrimi.
Comunitatea internaţională au făcut din dreptul la educaţie pentru toţi o condiţie esenţială în negocierile privind ajutorul şi recunoaşterea regimului talibanilor.
Foto: (c) STRINGER/EPA
Ministerul Educaţiei din Afganistan anunţase marţi că toate şcolile îşi vor relua cursurile de miercuri, în contextul în care anterior numai elevelor de şcoală elementară li se permisese să revină la clase.
Însă revenirea la cursuri a fetelor de peste 12 ani trebuia să se facă în anumite condiţii, cum ar fi separarea clădirilor şcolare, purtarea hijabului şi ca predarea să fie făcută doar de femei.
La presiuni ample naţionale şi internaţionale, talibanii promiseseră că le vor permite tuturor fetelor să revină la cursuri odată cu începerea noului an şcolar.
Foto: (c) STRINGER/EPA
După retragerea haotică a forţelor internaţionale din Afganistan şi prăbuşirea fostului guvern, talibanii au impus restricţii ample în ce priveşte viaţa de zi cu zi, mai ales pentru femei, inclusiv închiderea şcolilor.
Ei se opun claselor mixte şi au separat deja în universităţi grupele de bărbaţi de cele de femei. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina a doborât 42 de drone rusești, dar a suferit lovituri în două regiuni
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât duminică noaptea 42 de drone din 116 lansate de Rusia asupra regiunilor Sumî și Donețk, conform afirmațiilor militarilor, preluate de Reuters. Alte 21 de drone s-au pierdut, însă forțele armate ale Ucrainei nu au precizat ce s-a întâmplat cu celelalte 53, ci doar au comuni
Cabinetul israelian aprobă extinderea ofensivei din Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat o extindere graduală a ofensivei contra mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat luni postul de radio israelian Kan, care citează surse apropiate acestui dosar, transmite Reuters. Într-un mesaj video postat duminică pe X, la c&
Rusia și-a intensificat atacurile în #Ucraina, care raportează circa 200 de atacuri ruse într-o singură zi
Rusia continuă să-și intensifice ofensiva în estul Ucrainei, cu circa 200 de atacuri într-o singură zi, a anunțat duminică Statul Major al armatei Ucrainei într-o postare pe Facebook, informează AFP. Luptele s-au intensificat în special în jurul orașului strategic Pokrovsk în regiunea Donețk, unde forțele uc
Trump a confirmat că a propus să trimită trupe în Mexic pentru a combate traficul de droguri, dar președinta mexicană a refuzat
Președintele Donald Trump a confirmat că a propus trimiterea de trupe americane peste graniță, în Mexic, pentru a ajuta țara vecină să lupte împotriva traficului de droguri, dar președinta mexicană Claudia Sheinbaum a respins ideea, relatează luni dpa. Wall Street Journal a relatat vineri că, într-o convorbire telefonică la j
Rusia susține că a dejucat un atac cu drone din #Ucraina asupra Moscovei
Rusia a anunțat duminică noaptea că a dejucat un atac cu drone ucrainene asupra Moscovei, informează AFP. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că apărarea antiaeriană ''a respins un atac cu patru drone care zburau în direcția Moscovei'', fără a provoca daune sau a face victime. AFP
Germania: Conservatorii și social-democrații semnează acordul de coaliție guvernamentală
Liderii blocului conservator și social-democraților din Germania semnează luni un acord de coaliție guvernamentală care va permite noii administrații să preia mandatul, la 10 săptămâni după alegerile anticipate, transmite DPA. Acordul de 144 de pagini, intitulat ''Responsabilitate pentru Germania'', urmează să fie semnat
Alegeri în Australia: Premierul victorios Albanese susține că a avut o ''conversație călduroasă'' cu Donald Trump
Premierul australian Anthony Albanese a declarat luni că a avut o ''conversație călduroasă'' cu Donald Trump, după ce partidul său a câștigat alegerile legislative în acest sfârșit de săptămână, în parte din cauza neîncrederii alegătorilor față de președintele american, informează AFP. '&
Yemen: Zeci de lovituri americane asupra capitalei Sanaa și împrejurimilor, susțin rebelii houthi
Houthii din Yemen au afirmat luni că mai mult de zece atacuri atribuite Statelor Unite au vizat capitala Sanaa și zonele înconjurătoare, în contextul în care Washingtonul desfășoară aproape zilnic o campanie de bombardamente vizându-i pe rebelii pro-iranieni, transmite AFP. Potrivit agenției de presă a rebelilor, Saba,
Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz
Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș
Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m
După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală
Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an