Ucraina susţine că 300.000 de oameni sunt în pericol să rămână fără hrană şi medicamente la Herson

Ministerul de Externe din Ucraina a anunţat marţi că circa 300.000 de persoane din oraşul ocupat Herson rămân fără hrană şi medicamente şi a acuzat Rusia că îi împiedică pe civili să evacueze localitatea spre teritoriul controlat de Kiev, relatează Reuters.
"Cei 300.000 de locuitori ai oraşului Herson se confruntă cu o catastrofă umanitară din cauza blocadei armatei ruse. Hrana şi proviziile medicale aproape s-au terminat, dar cu toate acestea Rusia refuză să deschidă culoare umanitare pentru a evacua civili", a postat pe Twitter purtătorul de cuvânt Oleg Nikolenko.
Într-un comunicat al MAE ucrainean trimis marţi AGERPRES se menţionează că "nou-născuţii, cărora le lipsesc hrana specifică şi produsele de igienă, şi pacienţii în stare gravă reprezintă populaţia cu risc înalt".
MAE ucrainean avertizează că oraşul "se apropie de catastrofă umanitară cu fiecare zi care trece".
"Îndemnăm comunitatea internaţională să întreprindă acţiuni decisive împotriva Rusiei, inclusiv prin introducerea de noi sancţiuni economice dureroase, pentru a o forţa să ridice asediul de la Herson şi din alte oraşe ucrainene şi să creeze condiţiile pentru evacuarea sigură a ucrainenilor şi a cetăţenilor străini", se mai menţionează în comunicat.
De asemenea, MAE ucrainean face apel la "guvernele străine ale căror cetăţeni sunt ţinuţi ostatici la Herson de forţele armate ruse să crească presiunea politică asupra Moscovei". AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz
Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș
Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m
După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală
Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete
BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț