logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Neutralitatea Ucrainei după model suedez sau austriac: Moscova consideră posibil un compromis, Kievul respinge modelul

Image

O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni îl discută în prezent, a anunţat miercuri Kremlinul, informează AFP.

"Aceasta este de fapt opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată ca fiind cea a unui compromis", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că neutralitatea Ucrainei se află în centrul negocierilor ruso-ucrainene.

"Statutul neutru al Ucrainei face obiectul unor discuţii serioase şi acesta este în legătură cu garanţiile de securitate" pe care le cer în acelaşi timp Kievul şi Moscova, a spus Lavrov într-un interviu pentru mass-media rusă RBK. "Aceasta se discută în prezent în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care, cred eu, sunt aproape de un acord", a adăugat Lavrov, dezvăluind în acelaşi timp că negocierile "nu sunt uşoare".

Şeful echipei de negociatori a Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat la rândul său miercuri că negocierile sunt "lente şi dificile", dând totodată asigurări că Kremlinul "vrea să se ajungă la pace cât mai repede posibil".

Este vorba de o Ucraină "neutră", a adăugat el, evocând de asemenea Austria şi Suedia ca model. Potrivit lui Medinski, problemele-cheie sunt statutul peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, şi al republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.

Statutul neutru al Ucrainei implică ca această ţară să renunţe la aderarea la NATO. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că va trebui "recunoscut" faptul că ţara sa nu va adera niciodată la Alianţa Atlanticului de Nord.

Acest dosar este unul dintre motivele avansate de Rusia pentru a justifica ofensiva sa în Ucraina, Moscova considerând NATO o ameninţare la adresa existenţei sale.

Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut "garanţii de securitate absolute" în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui "model de neutralitate suedez sau austriac" avansat de Moscova.

"Ucraina este acum în stare de război direct cu Rusia. În consecinţă, modelul (de neutralitate) nu poate fi decât 'ucrainean'", a declarat unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, în comentarii publicate de preşedinţie. El a precizat că Ucraina doreşte "garanţii de securitate absolute" în faţa Rusiei, garanţii ai căror semnatari să se angajeze să intervină de partea Ucrainei în caz de agresiune.

Potrivit lui Podoliak, "contradicţii profunde" persistă în negocierile ruso-ucrainene, care vor continua miercuri, dar un "compromis" este încă posibil. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-10-2026 14:05

Liderul opoziției conservatoare poloneze solicită reformarea UE, altfel sugerează ca Polonia să părăsească blocul comunitar

Guvernul pro-european al Poloniei a criticat joi declarații ale liderului partidului Lege și Justiție (PiS), principalul partid al opoziției naționalist-conservatoare, care a sugerat ca Polonia să ia în calcul posibilitatea de a ieși din Uniunea Europeană dacă aceasta din urmă nu se reformează în sensul scăderii puterii Bruxellesului, relatează AFP.

Politic Ex 29-10-2026 14:00

Lavrov va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei la reuniunea miniștrilor de externe din G20 din SUA

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei în timpul vizitei sale în Statele Unite, unde va participa vineri și sâmbătă la reuniunea miniștrilor de externe din G20, a anunțat joi Rusia, relatează AFP. În discursurile sale, Lavrov se va opune politicilor 'distruc

Politic Ex 29-10-2026 13:27

Alegeri în Israel: Netanyahu și Eisenkot cer investigarea unei posibile 'ingerințe externe'

Atât partidul Likud al premierului israelian Benjamin Netanyahu, cât și alianța Yashar!, condusă de liderul opoziției Gadi Eisenkot, au cerut joi investigarea suspiciunilor de 'ingerință străină' în alegerile legislative desfășurate marți, după ce președintele Comisiei Electorale Centrale a solicitat o astfel de anchetă serviciului de inform

Politic Ex 29-10-2026 12:28

Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit (presă)

Principalul strateg militar al Statelor Unite, Brett Sylvia, a fost destituit, într-o remaniere surpriză, informează miercuri revista The Atlantic, în contextul în care președintele american Donald Trump pare să se pregătească să reia atacurile împotriva Iranului, relatează joi AFP. Generalul-locotenent Brett Sylvia a f

Politic Ex 29-10-2026 12:00

#Ucraina: Operațiuni de deminare la Oleșki pentru evacuarea rezidenților în urma armistițiului local

Kremlinul se așteaptă ca joi sau vineri să înceapă evacuarea civililor din orașul ucrainean Oleșki și furnizarea de ajutor umanitar celor care aleg să rămână acolo, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în timp ce Ministerul rus al Apărării afirmă că desfășoară operațiuni de deminare a căilor de acces î

Politic Ex 29-10-2026 11:45

Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private

Estonia intenționează să construiască aproximativ 150 de buncăre în regiunea de frontieră Ida-Viru, inclusiv pe terenuri private, în cadrul Liniei de Apărare Baltice, dezvoltată împreună cu Letonia și Lituania, relatează postul public estonian ERR, citat de MOLDPRES. Potrivit ministrului estonian al apărării, Martin Herem, ap

Politic Ex 29-10-2026 11:41

Datele a circa 750.000 de cetățeni din Republica Moldova ar fi fost extrase în urma unui atac cibernetic

Aproximativ 750.000 de numere de identificare de stat (IDNP) ar fi fost vizate de extrageri neautorizate de date în urma unui atac cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din Republica Moldova, a anunțat miercuri Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică /STISC/. În acest context, Parlamentul va organiza, pe 4 noiembrie, audieri cu uș

Politic Ex 29-10-2026 11:16

Trump spune că Epstein era un prieten al democraților, după ce aceștia au redactat un raport care-l incriminează

Președintele american Donald Trump s-a delimitat miercuri din nou de Jeffrey Epstein, miliardarul care trafica sexual femei pentru membri ai elitelor politice și de afaceri pe care-i găzduia la petreceri pe insula sa privată, afirmând despre acesta din urmă că era un 'prieten al democraților', relatează agenția EFE. Vorbind &icir

Politic Ex 29-10-2026 11:11

Israel: Ministrul securității naționale, Itamar Ben Gvir, cere arestarea liderilor partidelor arabe

Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, a cerut joi arestarea liderilor partidelor arabe, acuzați că au primit sprijin extern, după rezultatul lor istoric în alegerile parlamentare, relatează AFP. 'Shin Bet (serviciul de securitate internă) trebuie să-i aresteze în această dimineață pe

Politic Ex 29-10-2026 11:02

Franța, criticată de Consiliul Europei pentru centrele de retenție, 'adevărate butoaie cu pulbere'

Consiliul Europei a îndemnat Franța să ia 'măsuri urgente' pentru a îmbunătăți condițiile din centrele sale de retenție și a preveni violențele în aceste locuri unde sunt ținuți migranți fără acte, transmite AFP, citând un raport publicat joi. Raportul a fost redactat în urma unei vizite efectuate în

Politic Ex 29-10-2026 10:17

JD Vance i-a adresat o scrisoare liderului celui mai înalt organism de securitate din Iran

Vicepreședintele american JD Vance i-a adresat o scrisoare secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaei, în încercarea de a relua negocierile cu Teheranul și de a evita noi atacuri americane, a relatat miercuri Wall Street Journal, informează joi AFP. Cotidianul american a explicat că 'JD V

Politic Ex 29-10-2026 10:16

Alegeri în Israel: Poliția consideră neîntemeiată acuzația lui Netanyahu că partidele arabe ar fi 'furat alegerile'

Poliția israeliană a respins acuzația formulată de Likud, partidul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu, că partidele arabo-israeliene ar fi 'furat alegerile' desfășurate marți, relatează joi publicațiile Times of Israel și Ynet, preluate de agenția EFE. 'Nu există probe care să o susțină. Ziua electorală a decurs cu foarte

Politic Ex 29-10-2026 10:07

UE și Canada pledează pentru o 'asociere tot mai strânsă', dar renunță la ideea de 'membru asociat' (proiect)

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină 'membru asociat' al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa. În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat

Politic Ex 29-10-2026 09:45

Președintele Macron acuză un 'rasism ambiental' în societatea franceză

Președintele francez Emmanuel Macron a criticat miercuri ceea ce a descris drept o normalizare în creștere a discursului rasist și antisemit în Franța, acuzând că alimentează acest climat partidul de extremă-dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National - RN) și cel de extremă-stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise - LFI), relatează

Politic Ex 29-10-2026 09:29

Senatorul Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite, se declară 'liderul' Braziliei

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite după ce a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că este adevăratul 'lider' al Braziliei, denunțând o 'fraudă electorală', în prima sa declarație publică după ce a fugit din ța