logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA şi NATO condamnă decizia lui Vladimir Putin de a pune în stare de alertă forţele de descurajare (sinteză)

Image

Statele Unite ale Americii şi NATO au condamnat duminică ordinul dat de preşedintele rus Vladimir Putin de a pune în stare de alertă forţele de descurajare ale Rusiei, care conţin şi o componentă nucleară, drept "periculos" şi "inacceptabil", în timp ce Casa Albă nu a exclus posibilitatea de a impune noi sancţiuni asupra sectorului energetic al Rusiei, transmite Reuters.

Şeful statului rus a invocat "declaraţiile agresive" ale principalelor ţări membre ale NATO şi amplele sancţiuni impuse de Occident împotriva ţării sale pentru a-şi justifica decizia.

Oficial de la Pentagon: O eroare de judecată ar putea face lucrurile mult, mult mai periculoase

La Pentagon, un înalt oficial american a calificat ordinul lui Putin drept "o escaladare" şi a atras atenţia că "pune în discuţie forţe care, dacă există o eroare de judecată, ar putea să facă lucrurile mult, mult mai periculoase".

SUA încearcă să stabilească ce înseamnă ordinul lui Putin "în termeni concreţi", a declarat oficialul de la apărare, sub rezerva anonimatului.

Deşi Washingtonul încă mai strânge informaţii, anunţul lui Putin este îngrijorător, a remarcat oficialul american.

Pentagonul a aflat despre punerea în stare de alertă a forţelor de descurajare rusă din anunţul televizat al lui Putin, şi nu de la surse ale serviciilor de informaţii americane, a recunoscut oficialul citat.

Imediat după anunţul lui Putin, ministrul apărării Lloyd Austin, generalul Mark Milley, şeful Statului Major general, şi generalul Tod Wolters, comandantul forţelor SUA în Europa, au avut o întrevedere la ora 08:30 (13:30 GMT) la care au discutat decizia preşedintelui Rusiei.

Întrebat dacă SUA vor continua să ofere asistenţă militară Ucrainei după anunţul lui Putin, oficialul de la Pentagon a răspuns: "Acest sprijin va continua".

Cum evaluează SUA tacticile militare ale Rusiei în Ucraina

Washingtonul consideră că forţele ruse s-au confruntat cu piedici neaşteptate pe câmpul de luptă în invazia lor, intrată deja în a patra zi, din cauza rezistenţei ferme din partea forţelor ucrainene şi a unor eşecuri de planificare care au lăsat unele unităţi ruse în pană de combustibil şi de alte provizii.

Până acum, SUA estimează că Rusia a lansat peste 350 de rachete asupra ţintelor ucrainene, dintre care unele au lovit infrastructura civilă. Însă oficiali americani şi-au exprimat profunda îngrijorare în legătură cu ceea ce Pentagonul consideră că reprezintă indicii potrivit cărora forţele ruse - care până acum au părut să se concentreze în mare parte asupra ţintelor militare - şi-ar putea schimba strategia.

Referindu-se la o ofensivă rusă în oraşul ucrainean Chernigov (situat la nord de Kiev), oficialul de la Pentagon a menţionat că aceasta reprezintă indicii timpurii potrivit cărora Rusia adoptă tactici de asediu.

"Se pare că ei adoptă mentalitatea de asediu, despre care orice student în tactică şi strategie militară vă va spune, când adopţi tactici de asediu, creşte probabilitatea (apariţiei) pagubelor colaterale", a subliniat el.

Şeful NATO califică atitudinea lui Putin drept "agresivă" şi "iresponsabilă"

La emisiunea "Starea Uniunii" de la postul de televiziune CNN, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat comportamentul lui Putin drept "agresiv" şi "iresponsabil".

"Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil. Şi, desigur, când combini această retorică cu ceea ce face (Rusia) pe teren în Ucraina - poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei - situaţia devine şi mai gravă", a apreciat Stoltenberg la programul "State of the Union" de pe CNN, citat de Reuters.

Anunţul lui Putin, "inacceptabil", potrivit ambasadoarei SUA la ONU

Ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a declarat la emisiunea "Face the Nation" de la postul CBS că acţiunile lui Putin au escaladat conflictul şi sunt "inacceptabile".

Ea a salutat anunţul că oficiali ruşi şi ucraineni se vor întâlni pentru discuţii la graniţa ucraineano-belarusă, dar a adăugat că "rămâne de văzut" dacă Rusia acţionează de bună credinţă.

Întrebată dacă există un pericol ca arme chimice şi biologice să fie folosite de către Rusia, Thomas-Greenfield a spus despre Putin: "Cu siguranţă nu putem exclude nimic cu tipul ăsta. Este dispus să folosească orice mijloace pe care le are la dispoziţie pentru a-i intimida pe ucraineni şi lumea întreagă".

Casa Albă: Putin "fabrică ameninţări"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, "fabrică ameninţări care nu există", a acuzat duminică purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

"Este vorba despre o schemă repetată pe care am observat-o din partea preşedintelui Putin în timpul acestui conflict, şi anume fabricarea unor ameninţări care nu există cu scopul de a justifica continuarea unei agresiuni. Rusia nu a fost ameninţată în niciun moment de NATO sau de Ucraina (...) Avem capacitatea să ne apărăm, dar trebuie să şi atragem atenţia asupra a ceea ce vedem aici, din partea preşedintelui Putin", a declarat Psaki.

SUA nu au exclus posibilitatea de a impune sancţiuni care să vizeze sectorul energetic al Rusiei, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

"Vrem să luăm fiecare măsură pentru a creşte la maximum impactul consecinţelor asupra preşedintelui Putin în timp ce reducem la minimum impactul asupra poporului american şi a comunităţii globale. Şi de aceea sancţiunile asupra sectorului energetic (rusesc) sunt cu siguranţă pe masă. Nu le-am exclus. Dar dorim şi să ne asigurăm că minimizăm impactul asupra pieţei globale şi să o facem într-o manieră unitară", a adăugat Psaki.

Rusia are peste 6.200 de arme nucleare

Rusia dispune în prezent de 1.625 de focoase nucleare desfăşurate, la care trebuie adăugate alte 2.870 aflate în silozuri şi alte 1.760 cu caracter strategic, ceea ce înseamnă în total 6.255 de focoase nucleare, potrivit ultimelor date actualizate şi recenzate de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii (SIPRI), cu sediul la Stockholm, citat de EFE.

SUA dispun de 1.800 de focoase nucleare desfăşurate şi, în total, au 5.550 de focoase nucleare, potrivit datelor SIPRI.

Alte ţări care au armament nuclear sunt China (350), Franţa (290), Regatul Unit (225), Pakistan (165), India (156) şi Israel (90), potrivit SIPRI, care menţionează şi potenţialul Coreii de Nord de a construi între 40 şi 50 de focoase nucleare. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE A patra zi de la începutul invaziei ruseşti: Ucraina menţine poziţiile militare în timp ce sosesc mai multe ajutoare occidentale

 

VIDEO LIVE UPDATE Forţele ruse au lansat atacuri coordonate cu rachete asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv Kiev

 

VIDEO LIVE UPDATE: Lupte la Kiev, primele unităţi ale armatei ruse au intrat în capitala ucraineană; Ucraina vrea pace

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

 

Evoluţia situaţiei din Ucraina (cronologie)

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 31-10-2026 12:59

Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski

Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o situație

Politic Ex 31-10-2026 10:53

Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia

Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont

Politic Ex 31-10-2026 10:12

UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa

Politic Ex 31-10-2026 08:50

Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU

Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G

Politic Ex 30-10-2026 19:48

Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești

Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d

Politic Ex 30-10-2026 19:30

Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina

Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici

Politic Ex 30-10-2026 19:23

Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei

Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.

Politic Ex 30-10-2026 18:57

#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă

Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.

Politic Ex 30-10-2026 18:39

Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela

Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi

Politic Ex 30-10-2026 17:57

Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)

Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului

Politic Ex 30-10-2026 17:44

Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent

Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri