Serbia sprijină integritatea Ucrainei, dar nu va impune sancţiuni Moscovei (preşedintele sârb)

Serbia sprijină pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei şi consideră invazia rusă drept o ''eroare gravă'', dar nu va impune sancţiuni Moscovei, a declarat vineri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP, DPA şi Reuters .
Decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina a atras condamnări unanime în întreaga lume şi în Balcani. ''Republica Serbia (...) consideră că a aduce atingere integrităţii teritoriale a unei ţări, indiferent care, inclusiv Ucraina, este ceva foarte rău'', a afirmat Aleksandar Vucic în cadrul unei conferinţe de presă televizate.
''Credeţi că este posibil să impunem sancţiuni Rusiei peste noapte, această Rusie care nu ne-a impus niciodată sancţiuni'', a subliniat în acelaşi timp preşedintele Vucic.
Serbia - o ţară care negociază aderarea la UE şi menţine în acelaşi timp legături strânse cu Moscova - a menţinut tăcerea de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.
Naţiuni slave şi creştine ortodoxe, sârbii şi ruşii au relaţii fraterne de secole. Aproximativ 83% dintre cetăţenii sârbi consideră Moscova un ''prieten'' al Belgradului, potrivit unui sondaj realizat în 2021 de Institutul de Afaceri Europene.
Rusia, partener crucial al Serbiei în domeniul energetic, este - datorită dreptului său de veto la ONU - şi principalul aliat al Belgradului în refuzul său de a recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo, populată în principal de albanezi.
Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008, după ce Belgradul s-a retras de pe teritoriu în urma unei campanii aeriene a NATO în 1999 care a pus capăt conflictului dintre separatiştii albanezi şi forţele sârbe.
Aleksandar Vucic s-a referit la această campanie a NATO ca fiind unul dintre principalele motive pentru care Belgradul sprijină integritatea teritorială a Ucrainei.AGERPRES/( AS - autor:Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35
Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț
O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf
#Ucraina anunță victime în 'cel mai puternic atac' efectuat de Rusia asupra orașului Harkov
Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineața în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra orașului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa. 'Harkovul se confruntă cu cel mai puternic atac de la începutul războiului la scară largă' declanșat de Rusia împotriva Ucraine
SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri
Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori
SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale
Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i
Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici