SUA: Josep Borrell apreciază vizita preşedintelui Macron la Moscova, dar nu consideră că a făcut minuni

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat marţi că vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în Rusia a fost pozitivă şi aduce un element de relaxare în criza ucraineană dintre occidentali şi Moscova, dar nu consideră că a produs un miracol, informează AFP.
"Atât timp cât există negocieri, atât timp cât unii şi alţii sunt gata să se aşeze la masă şi să discute, există speranţa că nu ne îndreptăm spre o confruntare militară", a declarat presei Josep Borrell la încheierea vizitei sale la Washington.
În acest sens, a continuat şeful diplomaţiei europene, vizita preşedintelui Franţei la Moscova şi discuţia cu omologul său rus Vladimir Putin reprezintă "un semnal pozitiv" şi "o iniţiativă bună". Aceasta "reprezintă un element de relaxare", a insistat Josep Borrell, care a avut o intervenţie şi la un eveniment organizat de ambasada Franţei la Washington împreună cu revista The Atlantic.
Emmanuel Macron a spus că vede "soluţii concrete" la criză şi că a primit asigurări de la Vladimir Putin că nu va mai avea loc o "escaladare".
Întrebat despre faptul că, totuşi, nu are loc o detensionare, Josep Borrell a recunoscut că problema "nu a fost rezolvată încă"."Vizita preşedintelui Macron la Moscova a fost importantă, dar nu a făcut minuni", a spus el, confirmând că "situaţia rămâne tensionată".
După ce cu o zi înainte a declarat, alături de secretarul de stat american Antony Blinken, că Europa trece prin "cel mai periculos" moment de la sfârşitul războiului rece, şeful diplomaţiei europene a relativizat oarecum marţi gradul de ameninţare al conflictului.
"Ceea ce este important pentru Rusia nu este Ucraina", ci arhitectura de securitate din Europa" pe care ruşii o "contestă", a explicat el."Fac presiuni asupra Ucrainei, dar nu cu scopul de a invada Ucraina. Ei fac presiuni asupra Ucrainei pentru a avea discuţii despre ceea ce contează pentru ei, extinderea NATO şi preocupările lor de securitate", a spus Borrell. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul 'nu are nimic de ascuns' în legătură cu programul său nuclear
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a dat luni asigurări, la Cairo, că Teheranul 'nu are nimic de ascuns' în ceea ce privește programul sau nuclear, după ce directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a cerut Iranului 'o mai mare transparență' asupra activităților sale nucleare, relatează AFP.
Berlinul îl îndeamnă pe noul președinte al Poloniei să respecte 'statul de drept'
Autoritățile germane au lansat luni un apel către noul președinte al Poloniei, considerat un politician naționalist, să respecte 'statul de drept', exprimându-și totodată speranța într-o revenire la 'seninătate' și 'rațiune' după o campanie extrem de virulentă a lui Karol Nawrocki împotriva Berlinului, relatează France Presse.
Turcia consideră 'extrem de important' sprijinul SUA pentru discuțiile de pace dintre Rusia și #Ucraina
Turcia a declarat luni că sprijinul Statelor Unite pentru dialogul dintre Ucraina și Rusia este 'extrem de important', în momentul începerii unei noi runde de negocieri la Istanbul, mediate de Turcia, între Kiev și Moscova, relatează AFP. 'Considerăm extrem de importante încrederea și sprijinul Statelor Unite pentru aceste d
Întâlnire între șefa Comisiei Europene și un senator american favorabil înăspririi sancțiunilor împotriva Moscovei
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit luni la Bruxelles cu senatorul republican Lindsey Graham, favorabil impunerii unor sancțiuni mai drastice împotriva Rusiei, una din temele abordate vizând coordonarea între Uniunea Europeană și SUA în problema sancțiunilor, relatează AFP, citând un comunicat al executiv
Democrația și drepturile omului se confruntă cu cea mai mare amenințare din ultimele decenii (studiu)
Doar 3,5% din populația lumii se bucură de drepturi și libertăți civile nerestricționate, conform datelor date publicității luni de o organizație neguvernamentală germană în baza datelor colectate de organizații ale societății civile din întreaga lume, informează dpa. Atlasul societății civile, publicat de organizația germană Brot fur die Welt (Bre
Forțele ruse avansează mai rapid în Ucraina din primăvară (AFP)
Forțele ruse au avansat mai rapid în Ucraina din primăvară, după ce ofensiva încetinise în iarnă, arată date ale ISW (Institute for the Study of War - Institutul pentru Studiul Războiului, organizație americană non-profit) analizate de AFP, care sintetizează luni situația în cifre. Armata rusă a cucerit în martie 240 de km pătrați
Situația din Fâșia Gaza se 'înrăutățește pe zi ce trece', atenționează premierul britanic
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situația din Fâșia Gaza se 'înrăutățește pe zi ce trece' și că este important să se asigure că enclava palestiniană primește urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenția Reuters. 'Situația din Fâșia Gaza este intolerabilă și se înrăutățește pe zi ce trece', a d
Polonia/alegeri: Candidatul liberal Trzaskowski își recunoaște înfrângerea în fața naționalistului Nawrocki
Candidatul proeuropean Rafal Trzaskowski, care a pierdut la mică diferență alegerile prezidențiale din Polonia, l-a felicitat luni pe rivalul său, naționalistul Karol Nawrocki, pentru vic
Premierul Danemarcei apreciază succesul apărării ucrainene
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a apreciat joi că atacul ucrainean de duminică asupra unor baze aeriene din Rusia arată că forțele Kievului au succes în apărarea țării, transmite Reuters. ''Cred că ei (ucrainenii - n. red.) au dreptul să se apere, iar uneori asta include riposta, astfel încât se pare că a fos
#Ucraina este gata să ia ''măsuri importante în vederea păcii'' în timpul negocierilor cu Moscova de la Istanbul
Ucraina s-a declarat luni gata să ia ''măsuri importante în vederea păcii'' în timpul negocierilor sale cu Rusia prevăzute să aibă loc la Istanbul și a îndemnat Moscova ''să nu repete aceleași ultimatumuri'' inacceptabile pentru Kiev și aliații săi, informează luni AFP. ''Delegația ucra
Polonia/alegeri prezidențiale: Secretarul general al NATO vrea să lucreze cu viitorul președinte pentru a face Alianța ''mai puternică''
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat luni pe viitorul președinte naționalist ales al Poloniei Karol Nawrocki, dând asigurări că dorește să colaboreze cu acesta pentru a face Alianța nord-atlantică ''și mai puternică'', a consemnat AFP. ''Vreau să-l felicit pe câștigător și aștept cu nerăbdar
Relațiile Berlin-Varșovia ar putea avea de suferit în urma alegerii lui Nawrocki ca președinte al Poloniei (experți germani)
Relațiile dintre Berlin și Varșovia ar putea avea de suferit după ce naționalistul conservator Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, avertizează luni experți germani în politică externă, informează dpa. Potrivit parlamentarului Paul Ziemiak, cooperarea dintre Germania și Polonia are o ''importanță f
Ministrul de externe iranian se întâlnește cu directorul general al AIEA
Abbas Araghchi, ministrul de externe al Iranului și negociatorul țării sale în dosarul nuclear, se întâlnește luni la Cairo cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunțat Ministerul de Externe egiptean, conform AFP. Reuniunea va fi tripartită - va participa și șeful diplomației Egiptului, Bad
Filipine și Uniunea Europeană au convenit să lanseze un dialog asupra securității și apărării
Filipine și Uniunea Europeană au convenit să lanseze un dialog asupra securității și apărării, cu scopul de a combate amenințări emergente cum sunt atacurile cibernetice și interferența străină, a afirmat luni ministrul de externe filipinez Enrique Manalo, relatează Reuters. Anunțul acestui dialog vine în contextul vizitei la Manila a șe
#Ucraina: Zelenski speră să aibă ''o cooperare fructuoasă'' cu viitorul președinte polonez Karol Nawrocki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră într-o ''cooperare fructuoasă'' cu viitorul președinte polonez Karol Nawrocki, care a criticat intenția Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană și NATO, relatează AFP. ''Sper să avem o cooperare fructuoasă cu Polonia și cu președintele Nawrocki persona