Ucraina / Stoltenberg vede un eventai larg de posibile acţiuni din partea Rusiei şi admite diferenţe între aliaţi

Rusia ar putea desfăşura un ''evantai larg'' de acte violente contra Ucrainei, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat însă că rămâne deschisă posibilitatea negocierilor şi a convorbirilor de pace, informează AFP.
Într-o conferinţă organizată de grupul de reflecţie american Atlantic Council, Stoltenberg a enumerat diferitele opţiuni de care ar dispune Rusia.
''Războiul cibernetic este una dintre ele, tentativele de lovitură de stat vizând răsturnarea guvernului de la Kiev, sabotajul - ei au agenţi de informaţii care lucrează în Ucraina chiar în acest moment. Trebuie deci să ne pregătim pentru un evantai larg de diferite acţiuni agresive ale Rusiei contra Ucrainei'', a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Stoltenberg s-a arătat totuşi reticent în a merge prea departe cu speculaţiile, întrucât obiectivul rămâne acela de a reduce tensiunile. ''Noi facem apel la Rusia să se aşeze şi să înceapă discuţii pentru a evita acest gen de scenarii şi a găsi o soluţie politică'', a explicat el.
Desfăşurarea masivă a peste 100.000 de soldaţi ruşi la frontierele Ucrainei a provocat în Occident temeri legate de o posibilă invazie rusă în ţara vecină.
NATO a avut deja mai multe reuniuni pe acest subiect, iar în 16 şi 17 februarie va găzdui o întâlnire a miniştrilor apărării din ţările membre.
Jens Stoltenberg a recunoscut că ''există diferenţe între aliaţi'' în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, care nu este membră a NATO şi nu ar beneficia de o desfăşurare de trupe combatante.
SUA, Regatul Unit şi Canada furnizează arme şi instructori militari, în timp ce alte ţări aliate, precum Germania, se abţin.
''Nu există nicio certitudine asupra a ceea ce prevede să facă Rusia'', a spus Stoltenberg.
''De partea NATO, suntem pregătiţi să angajăm un dialog politic. Dar suntem de asemenea pregătiţi să răspundem dacă Rusia alege un conflict armat, o confruntare. Suntem aşadar pregătiţi pentru cele două opţiuni'', a adăugat el.
Occidentul a ameninţat cu sancţiuni fără precedent dacă preşedintele Vladimir Putin trece la acţiune.
SUA şi NATO au respins miercuri solicitările cheie ale Moscovei, cum ar fi oprirea extinderii NATO şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în acelaşi timp că vor să discute în mod serios cu Rusia în legătură cu temerile sale privind securitatea.
Rusia prezentase în decembrie Washingtonului o serie de cereri cu privire la arhitectura de securitate europeană, solicitând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către est. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele sârb va merge în Rusia la parada de 9 mai pentru că i-a promis lui Putin
Președintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat joi că își respectă cuvântul dat menținând vizita sa la Moscova pentru a participa la parada militară din Piața Roșie, așa cum i-a promis omologului său rus Vladimir Putin, transmite AFP. 'Acum opt luni (...) i-am spus președintelui Putin într-o discuție la telefon
Nuclear: Fără reuniune între iranieni și europeni vineri (ministrul Barrot)
Șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, a confirmat joi că nu va avea loc nicio întâlnire vineri între iranieni și europeni privind programul nuclear iranian, așa cum sugerase Teheranul la începutul acestei săptămâni, relatează AFP. 'O reuniune tehnică era avută în vedere înainte de (...
VIDEO/1mai : Între 157.000 și 300.000 de manifestanți în Franța
Între 157.000 și 300.000 de persoane au manifestat joi în Franța cu ocazia zilei de 1 mai, între care 32.000 până la 100.000 la Paris, 'împotriva extremei drepte și pentru pace, libertăți și justiție socială', potrivit poliției și reprezentanților sindicatului CGT, relatează AFP. 'Această zi de manifes
Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în #Ucraina (șeful diplomației franceze)
Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în Ucraina, declarație făcută la o zi după ce Washingtonul și Kievul au semnat un acord privind mineralele, relatează AFP. 'Trebuie să recunoaștem, cred că de acum este clar că sin
SUA: Trump a anunțat numirea consilierului său Mike Waltz în funcția de ambasador la ONU
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că îl numește pe Mike Waltz, anterior consilierul său pentru securitate națională, în funcția de ambasador al SUA la ONU, potrivit unui mesaj difuzat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, relatează AFP. 'Mike Waltz a muncit din greu pentru a acorda prioritate intereselor naț
Mexicul și Statele Unite au convenit să amelioreze balanța comercială (Sheinbaum)
Președinta Mexicului Claudia Sheinbaum a declarat joi că a convenit cu omologul său american Donald Trump să lucreze pentru ameliorarea balanței comerciale dintre cele două țări, unul dintre argumentele republicanului pentru impunerea de taxe vamale, relatează AFP. Într-o convorbire telefonică apreciată drept 'foarte bună' s-a co
#Ucraina: Zelenski salută acordul 'cu adevărat echitabil' semnat cu SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, 'cu adevărat echitabil' semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP. 'Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul proc
SUA: Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, a demisionat (media)
Implicat în scurgeri de informații militare confidențiale, Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, își va părăsi postul joi, potrivit media americane citate de AFP. Potrivit CBS, și consilierul său principal Alex Wong va demisiona. Fox News a informat că președintele SUA va anunța aceste demisii în c
1 mai: Peste 400 de arestări la Istanbul, potrivit unei asociații de avocați
Peste 400 de persoane care participau la sărbătorile de 1 Mai au fost arestate joi la Istanbul, unde o parte a orașului a fost blocată pentru a preveni orice adunare în emblematica Piață Taksim, a declarat o asociație a avocaților, relatează AFP. 'Numărul de arestări care au ajuns în unitatea noastră de criză depășește 400'
Medvedev afirmă că Trump a obligat #Ucraina să plătească pentru ajutorul SUA prin acordul privind mineralele
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că semnarea acordului privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a obligat Kievul să plătească pentru viitorul ajutor militar american, relatează Reuters. Acordul, semnat miercuri la Washington, va oferi Statelor Unite acces l
Ministrul de externe ucrainean salută un 'pas important' în relațiile cu SUA după semnarea acordului privind mineralele
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat joi acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite ca fiind 'un pas important' în relațiile cu Washingtonul și a precizat că a discutat despre semnarea acestui document cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, relatează Reuters. Acordul economic între SUA
Echipa lui Trump presează Beijingul să negocieze tarifele vamale, potrivit presei chineze
Contrar afirmațiilor președintelui american Donald Trump, Washingtonul, și nu Beijingul, este cel care 'se grăbește' să negocieze tarifele vamale, administrația americană 'luând initiațiva' a numeroase contacte bilaterale, a afirmat joi mass-media oficială chineză, relatează AFP. Cele două mari puteri economice ale lumii
Coreea de Sud: Președintele interimar Han Duck-soo și-a anunțat demisia
Președintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi și a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap și Reuters. Han și-a anunțat decizia în timpul unei conferințe de presă la Seul, punând astfel capăt săptămânilor de speculații cu privire la participarea sa la aleger
#Ucraina: 2 morți și 15 răniți într-un atac al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale din Odesa
Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un 'atac masiv' al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale și a unei școli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat joi serviciile de urgență ale țării, relatează AFP. Președinția ucraineană a reacționat cerând încă o dată o 'încetare compl
Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol, inculpat pentru abuz de putere
Parchetul sud-coreean a anunțat joi că fostul președinte Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru 'abuz de putere' în urma tentativei sale ratate de a institui legea marțială în decembrie, relatează AFP. 'Investigații suplimentare pentru abuz de putere au condus la această inculpare suplimentară' după cea de 'rebeli