Tunisia: Şeful Parlamentului şi alte 18 personalităţi politice, convocaţi de justiţie
Justiţia tunisiană a decis miercuri să judece 19 personalităţi politice, printre care şeful Parlamentului şi preşedinte al partidului de inspiraţie islamistă Ennahdha, Rached Ghannouchi, şi fostul preşedinte Moncef Marzouki, pentru infracţiuni electorale, au informat media locale, notează AFP.
Aceste personalităţi politice vor trebui să se prezinte în faţa unei camere corecţionale la 19 ianuarie, potrivit unui comunicat al instanţei de fond din Tunis, preluat de aceste media.
În fruntea citaţiei, Rached Ghannouchi, în luptă politică cu preşedintele Kais Saied de când acesta din urmă şi-a asumat depline puteri la 25 iulie, suspendând parlamentul pe care Ennahdha îl dominase mai mult de zece ani.
Contactată de AFP, responsabila juridică a Ennahdha, Zeineb Brahmi, a spus că nu i-a fost trimisă nicio citaţie lui Rached Ghannouchi.
În lista raportată de media şi care include mai mulţi foşti candidaţi la prezidenţiale, se află foştii premieri Elyes Fakhfakh, Mahdi Jomaa şi Youssef Chahed, precum şi omul de afaceri Nabil Karoui, rivalul lui Kais Saied în alegerile prezidenţiale de la sfârşitul lui 2019.
Nabil Karoui, lider al partidului Qalb Tounes, un aliat al Ennahdha, se află în detenţie din septembrie 2021 în Algeria împreună cu fratele său pentru "pătrundere ilegală" pe teritoriu.
O fost consilieră a preşedintelui Béji Caid Essebsi, femeia de afaceri Salma Elloumi, şi Hamma Hamami, un opozant de stânga al fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, se numără printre personalităţile urmărite penal în special pentru că au "beneficiat ilegal de propaganda mediatică şi au încălcat tăcerea electorală", potrivit presei locale.
Fostul preşedinte Moncef Marzouki, deja condamnat la 22 decembrie în contumacie la patru ani de închisoare pentru că a "adus atingere securităţii statului în străinătate" după ce, la Paris, a criticat public politica lui Kais Saied, este şi al acuzat în acest dosar.
Mai mulţi opozanţi au denunţat o instrumentalizare a justiţiei de către Kais Saied în cadrul unei "reglări politice de conturi".
Aceste urmări penale intervin în mijlocul unei crize politice care zguduie Tunisia şi blochează reformele cerute de donatorii internaţionali, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i
Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia
Alegeri în SUA: Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP. El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să 'păstreze măre
OpenAI angajează un fost secretar american al armatei terestre
OpenAI l-a angajat pe fostul secretar american al armatei terestre, Dan Driscoll, într-un post nou consacrat utilizării inteligenței artificiale (IA) în domeniul securității naționale, a anunțat compania într-un comunicat, transmite marți AFP. Driscoll a demisionat la sfârșitul lui august, după luni de tensiuni cu șeful Pentagonului, Pe
CE monitorizează decretul italian privind limitarea procentului de elevi străini într-o clasă (vicepreședinta Roxana Mînzatu)
Comisia Europeană a declarat marți că monitorizează decretul prin care guvernul italian a stabilit o limită de 30% a procentului de elevi de origine străină cu dificultăți serioase de învățare a limbii italiene în sălile de clasă, transmite marți ANSA. 'Tratatele UE interzic orice formă de discriminare bazată pe naționalitate, fie ea sau indire
Ungaria va dezvălui numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției politice comuniste
Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau colegi de serviciu, relatează marți agențiile EFE și Reuters.
Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru
Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin
BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM
Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L
Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)
Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul
Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului
Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a
Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor
Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î
Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an
Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re
Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare
Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po
Rusia nu crede că Statele Unite vor ataca nuclear Iranul
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, așa cum a susținut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenția EFE. 'Nu văd motive reale pentru a trage astfel de concluzii', a spus Lavrov în d
Alegeri SUA/ Musk doboară un nou record, cu aproape 500 de milioane de dolari ca principal donator de campanie
Magnatul tehnologiei Elon Musk a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic care a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA din 3 noiembrie, relatează EFE. Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribu








