logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Germania numeşte în premieră un delegat ministerial pentru cauza 'queer'

Image

Noul guvern german a anunţat miercuri desemnarea unui delegat ministerial pentru cauza "queer" care să lupte împotriva discriminărilor sexuale şi de gen, o premieră în această ţară, relatează AFP.

Deputatul ecologist Sven Lehmann, în vârstă de 42 de ani, va fi însărcinat să pregătească "un plan naţional de acţiune" pentru a permite Germaniei "să devină o ţară pionier în lupta împotriva discriminării", a anunţat Ministerul Familiei.

El va exercita această funcţie în cadrul guvernului lui Olaf Scholz, care reuneşte social-democraţi, liberali şi ecologişti şi care i-a succedat în decembrie celui condus de conservatorii Angelei Merkel, dar din care au făcut parte şi social-democraţii.

Sven Lehmann a fost deja purtător de cuvânt pentru chestiunea "queer" în cadrul grupului parlamentar ecologist din Bundestag.

"Protecţia persoanelor din motive de identitate sexuală şi de gen trebuie să fie garantată în Legea fundamentală", a avertizat Lehmann după desemnarea sa.

Termenul anglo-saxon "queer" înglobează toate identităţile sexuale şi de gen diferite de heterosexualitate.

Reînnoirea Bundestagului la sfârşitul lui septembrie, în urma căreia s-a ajuns la mai multă diversitate în cadrul camerei inferioare a parlamentului, a fost marcată în special de alegerea a două femei transgender, Tessa Ganserer şi Nyke Slawik.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 03-11-2026 18:37

Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern

Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i

Politic Ex 03-11-2026 18:13

Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia

Politic Ex 03-11-2026 18:03

Alegeri în SUA: Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului

Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP. El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să 'păstreze măre

Politic Ex 03-11-2026 17:59

OpenAI angajează un fost secretar american al armatei terestre

OpenAI l-a angajat pe fostul secretar american al armatei terestre, Dan Driscoll, într-un post nou consacrat utilizării inteligenței artificiale (IA) în domeniul securității naționale, a anunțat compania într-un comunicat, transmite marți AFP. Driscoll a demisionat la sfârșitul lui august, după luni de tensiuni cu șeful Pentagonului, Pe

Politic Ex 03-11-2026 17:17

CE monitorizează decretul italian privind limitarea procentului de elevi străini într-o clasă (vicepreședinta Roxana Mînzatu)

Comisia Europeană a declarat marți că monitorizează decretul prin care guvernul italian a stabilit o limită de 30% a procentului de elevi de origine străină cu dificultăți serioase de învățare a limbii italiene în sălile de clasă, transmite marți ANSA. 'Tratatele UE interzic orice formă de discriminare bazată pe naționalitate, fie ea sau indire

Politic Ex 03-11-2026 17:10

Ungaria va dezvălui numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției politice comuniste

Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau colegi de serviciu, relatează marți agențiile EFE și Reuters.

Politic Ex 03-11-2026 17:05

Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru

Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin

Politic Ex 03-11-2026 16:43

BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM

Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L

Politic Ex 03-11-2026 16:35

Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)

Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul

Politic Ex 03-11-2026 16:29

Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului

Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a

Politic Ex 03-11-2026 15:59

Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor

Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î

Politic Ex 03-11-2026 15:54

Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an

Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re

Politic Ex 03-11-2026 15:46

Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare

Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po

Politic Ex 03-11-2026 15:15

Rusia nu crede că Statele Unite vor ataca nuclear Iranul

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, așa cum a susținut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenția EFE. 'Nu văd motive reale pentru a trage astfel de concluzii', a spus Lavrov în d

Politic Ex 03-11-2026 15:14

Alegeri SUA/ Musk doboară un nou record, cu aproape 500 de milioane de dolari ca principal donator de campanie

Magnatul tehnologiei Elon Musk a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic care a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA din 3 noiembrie, relatează EFE. Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribu