Ambasadorul Afganistanului la ONU, demis de talibani, şi-a părăsit postul
Ambasadorul afgan la ONU, Ghulam Isaczai, numit de preşedintele destituit Ashraf Ghani şi care a fost demis de talibani, "şi-a părăsit postul", au anunţat joi Naţiunile Unite, informează vineri AFP.
"O scrisoare datată 15 decembrie, adresată secretarului general (al ONU, Antonio Guterres) şi semnată de ambasadorul Ghulam Isaczai (...) a fost primită pe 16 decembrie", a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al ONU, Farhan Haq. "Scrisoarea menţionează că ambasadorul Isaczai şi-a părăsit postul pe 15 decembrie 2021" şi identifică un membru al misiunii diplomatice drept însărcinat interimar cu afaceri, fără a-i preciza numele.
Potrivit unor diplomaţi, în timp ce Afganistanul se află într-o profundă criză financiară şi economică, această misiune se confruntă de mai multe luni cu dificultăţi majore pentru a putea subzista.
În urmă cu câteva săptămâni, Ghulam Isaczai a mai participat la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în timpul căreia i-a criticat în mod deschis pe talibani. Pe 14 septembrie, el a cerut în mod oficial la ONU menţinerea sa ca ambasador al Afganistanului.
Cu toate acestea, la începutul lui decembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care era amânată sine die orice decizie cu privire la cine să reprezinte Afganistanul, condus de la mijlocul lui august de talibani.
Potrivit preşedintelui Adunării Generale, Abdulla Shahid, nicio reuniune a comitetului de acreditare al ONU, însărcinat să se pronunţe asupra candidaturilor ambasadorilor propuşi de ţările membre ale organizaţiei, nu este prevăzută să aibă loc în viitorul apropiat sau mediu asupra cazului Afganistanului şi nici al Myanmarului, unde două cereri de acreditare sunt în concurenţă.
În septembrie, talibanii au cerut ONU să-l acrediteze pe Suhail Shaheen, un fost purtător de cuvânt al mişcării lor, drept nou ambasador al Afganistanului, care să-l înlocuiască pe Ghulam Isaczai.
Talibanii au criticat lipsa unei decizii a ONU, apreciind că organizaţia, cu această atitudine, "ignoră drepturile legitime ale poporului afgan".
Atunci când talibanii au condus Afganistanul prima dată, între 1996 şi 2001, ei nu aveau un ambasador la ONU.
Vineri, Suhail Shaheen a reiterat cererea talibanilor de a le fi atribuit un loc la ONU, văzând în aceasta o chestiune de credibilitate pentru organismul internaţional. "Cer ca ONU să-şi demonstreze neutralitatea, dând locul Afganistanului la ONU guvernului actual al Afganistanului, care are suveranitatea şi puterea asupra ţării", a scrie el pe Twitter.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/ Premiere istorice pentru aleșii proveniți din rândul minorităților
Alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA au reprezentat o înfrângere pentru majoritatea republicană și au adus o serie de premiere istorice pentru aleșii proveniți din rândul minorităților, notează miercuri AFP. Keisha Lance Bottoms a fost aleasă guvernator al statului Georgia, devenind prima femeie afro-amer
Alegeri SUA/ Congresul SUA va avea cel mai mare grup de socialiști democrați din istoria sa
Alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, care au avut loc marți, au dus la formarea celui mai mare grup de legislatori socialiști în Camera Reprezentanților, după ce cel puțin șapte candidați susținuți de Socialiștii Democrați din America (DSA) s-au impus în fața rivalilor lor, informează miercuri EFE. DSA, grup politic de st&
Australia: Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți este un pas 'modest', afirmă avocatul guvernului la o audiere la instanța supremă
Interzicerea în Australia - în premieră mondială - a accesului adolescenților la rețelele de socializare a reprezentat o restricție moderată, non-partizană și justificată asupra exprimării politice, a afirmat miercuri în fața instanței supreme australiene un avocat al guvernului, respingând o contestație depusă de Reddit, relatează Reuters.
Israel: Comisia Electorală Centrală spune că nu a găsit dovezi de fraudare a alegerilor legislative
Comisia Electorală Centrală din Israel a anunțat miercuri că nu a găsit nicio dovadă de fraudare care să fi afectat integritatea alegerilor legislative din 27 octombrie, ale căror rezultate sunt contestate de tabăra prim-ministrului în exercițiu Benjamin Netanyahu, transmite AFP. După ce a examinat contestațiile depuse de mai multe parti
Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat înspre Marea Japoniei în mijlocul tensiunilor dintre Seul și Phenian
Coreea de Nord a lansat miercuri un proiectil neidentificat înspre Marea Japoniei (Marea de Est pentru cele două Corei), în contextul tensiunilor în creștere dintre Seul și Phenian, după ce trei soldați sud-coreeni au fost răniți în urma exploziei a două mine la frontiera comună în luna septembrie, informează EFE.
Alegeri SUA/Un val istoric al democraților îi mătură pe republicani din Congres (EFE)
Un val albastru, culoarea democraților, i-a măturat pe republicani, care au pierdut marți controlul Congresului SUA, și a doborât bastioane conservatoare precum Texasul, într-o pedeapsă dură aplicată președintelui Donald Trump, care se va confrunta în ultimii doi ani de mandat cu o opoziție capabilă să-i blocheze agenda, scrie miercuri EFE.
Rusia, dispusă sa coopereze cu Occidentul, dar este bine pregatită în cazul unui conflict (Lavrov)
Rusia nu și-a închis niciodată ușile în raporturile sale cu Occidentul și este dispusă să coopereze cu țările occidentale care renunță la atitudinea ostilă față de ea, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov, exprimându-se în cadrul celei de-a patra Conferințe internaționale de la Minsk privind securitatea eurasiatică, care și
Israel: Președintele Isaac Herzog începe consultările cu partidele pentru formarea unui nou guvern
Președintele israelian Isaac Herzog începe miercuri după-amiază consultările cu partidele politice înainte de a desemna persoana mandatată cu formarea unui guvern după alegerile parlamentare din 27 octombrie, nici actualul premier Benjamin Netanyahu, nici rivalul său politic Gadi Eisenkot nereușind să obțină majoritatea necesară, transmit AFP și dpa.
LIVE UPDATE Alegeri SUA/Democrații preiau controlul Congresului, o lovitură dură pentru Trump
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donal
Minele au distrus patru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
Gărzile Revoluționare iraniene au afirmat miercuri că încă patru petroliere au fost distruse de minele din Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP. Forța armată de elită a republicii islamice a comunicat prin televiziunea de stat Irib că navele respective încă ard, iar alte două au fost imobilizate. De asemenea, Gărzi
Alegeri SUA/ Trump recunoaște rolul războiului din Iran în succesul electoral al democraților
Președintele american Donald Trump a recunoscut că războiul din Iran a jucat un rol în înfrângerile suferite de republicani în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului de marți, în timp ce democrații se pregăteau să preia controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și al Senatului SUA, și să conteste agenda sa leg
Alegeri SUA/ Secțiile de vot s-au închis în toate statele americane, cu o singură excepție
Cu excepția unei singure secții de vot de pe o insulă din Alaska, secțiile din toate cele 50 de state americane s-au închis marți și se concentrează pe numărarea voturilor în alegerile de la jumătatea mandatului, de marți, unde proiecțiile indică faptul că democrații au câștigat ambele camere ale Congresului, informează miercuri EFE.
Alegeri SUA/ Democrații câștigă un mandat-cheie în Senatul din Ohio (proiecții)
Candidatul democrat la Senatul SUA din partea statului Ohio, Sherrod Brown, l-a învins marți pe republicanul Jon Husted, conform proiecțiilor NBC, CBS și AP, un pas important care le permite democraților să câștige majoritatea în Senat, informează miercuri EFE. Rezultatul este o lovitură deosebit de grea pentru Casa Albă, deo
Alegeri SUA/ Xavier Becerra va fi primul guvernator latino-american al Californiei (proiecții)
Democratul Xavier Becerra va deveni primul guvernator latino-american al Californiei în peste 150 de ani, conform proiecțiilor AP și NBC News, citate miercuri de EFE. Politicianul veteran în vârstă de 68 de ani conduce cursa pentru a-i succeda democratului Gavin Newsom ca guvernator al celui mai populat stat din Statele Unite
Alegeri SUA/Democrații preiau controlul Congresului, o lovitură dură pentru Trump (Reuters)
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump,














