Marea Britanie: Camera Comunelor a aprobat noi măsuri antiepidemice propuse de guvern, în pofida unei rebeliuni a conservatorilor
Boris Johnson s-a confruntat marţi cu cea mai puternică rebeliune din partea deputaţilor conservatori de când este prim-ministru al Marii Britanii, aproape 100 de parlamentari ai formaţiunii sale votând împotriva măsurilor care vor deschide calea pentru folosirea obligatorie a certificatului verde COVID, transmite dpa.
Noile măsuri au fost aprobate totuşi de Camera Comunelor graţie sprijinului laburiştilor, însă încercările premierului de a linişti o rebeliune de pe băncile puterii au eşuat, o mare parte dintre deputaţii conservatori sfidând recomandarea partidului şi votând împotriva introducerii aşa-numitului 'paşaport COVID', cum mai este cunoscut certificatul de vaccinare.
În urma votului, Sir Geoffrey Clifton-Brown, trezorierul 'Comitetului 1922' al deputaţilor conservatori, care stabileşte regulile pentru competiţia internă, a declarat că anul viitor 'trebuie să fie în cărţi' o posibilă schimbare de lider dacă premierul nu îşi modifică abordarea.
Camera Comunelor a aprobat şi alte măsuri din aşa-numitul 'Plan B' al guvernului, dar votul cu privire la paşaportul COVID va fi văzut ca o lovitură pentru autoritatea lui Boris Johnson după o săptămână cu mari provocări pentru prim-ministru.
În cursul zilei, Boris Johnson se adresase membrilor Comitetului 1922 pentru a-i convinge să-i susţină planurile, şi chiar vorbise individual cu cei care anunţaseră public că vor vota împotrivă.
Unii au părut convinşi după întâlnire, dar în final 126 de parlamentari conservatori au votat contra folosirii paşaportului COVID pentru accesul în cluburi de noapte şi în sălile mari de evenimente.
În total, 96 de parlamentari conservatori au votat împotriva paşaportului COVID în Anglia.
Înaintea zilei de marţi, cea mai mare rebeliune cu care s-a confruntat Boris Johnson a fost în decembrie 2020, când 55 de parlamentari conservatori au votat împotriva propunerii guvernului de înăsprire a restricţiilor antiepidemice în Anglia. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru rolul său de mediator în acordul de încetare a focului cu caracter umanitar, pe o perioadă de șase zile, convenit de Moscova și Kiev pe frontul din regiunea Herson săptămâna trecută în vederea evacuării civililor din localitatea Oleșki
Alegeri SUA/ Obama salută victoria democraților, considerând-o un 'mesaj clar' adresat lui Trump
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un 'mesaj clar' din partea alegătorilor, relatează dpa. Democrații au preluat controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului de la republicanii președ
Alegeri SUA/Liderul minorității democrate din Cameră declară că SUA au votat împotriva 'extremismului și corupției'
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a afirmat marți că americanii au votat împotriva 'extremismului și corupției', în urma rezultatelor de la alegerile de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care au oferit Partidului Democrat controlul asupra ambelor camere ale Congresului SUA, informează miercuri EFE.
Alegeri SUA/Administrația SUA a rămas aceeași, notează oficiali germani și francezi
Coordonatorul guvernului german pentru relațiile transatlantice, Metin Hakverdi, a apreciat că pierderea de către republicani a controlului asupra ambelor camere ale Congresului SUA va modifica semnificativ echilibrul politic la Washington, dar a avertizat că președintele american Donald Trump își va păstra totuși atribuții constituționale considerabile, î
Alegeri SUA/ China se declară pregătită să 'lucreze în continuare' cu Statele Unite
China a calificat miercuri alegerile de la jumătatea mandatului drept o ''chestiune internă'' a SUA și s-a declarat pregătită să coopereze în continuare cu Washingtonul în dosare de interes comun, dar și în probleme unde există divergențe între cele două țări, transmit AFP și dpa. ''Alegerile de
Alegeri SUA/Alegătorii latino-americani care l-au susținut pe Trump în 2024 au votat acum pentru democrați
Democrații au obținut victorii electorale în zonele cu comunități latino-americane semnificative care l-au susținut pe președintele Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2024, fapt ce reflectă o renaștere a sprijinului hispanic pentru opoziție și le permite democraților să recâștige controlul asupra ambelor camere ale Congresului în ulti
Alegeri SUA/Democratul Xavier Becerra: 'Ce noapte minunată să fii fiul unor imigranți în Uniune'
Democratul Xavier Becerra, care, conform proiecțiilor, va deveni primul guvernator latino-american al Californiei în peste 150 de ani, conform proiecțiilor AP și NBC News, a sărbătorit rezultatele și a declarat că este o 'noapte minunată' să fii californian, american și 'fiul unor imigranți în Uniune', transmite miercuri EFE.
Coreea de Nord construiește o navă cu capacități de luptă nemaivăzute, susține Kim Jong Un
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că țara sa construiește în prezent o navă de război, echipată cu un sistem de luptă 'pe care nicio țară din lume nu-l are', a relatat miercuri agenția oficială de presă nord-coreeană KCNA, citată AFP. Coreea de Nord își exploatează șantierele navale la capacitate maximă pentru a-și
AlegeriSUA/'Laserele mele spațiale nu au funcționat', ironizează Elon Musk
Miliardarul Elon Musk, care a cheltuit sute de milioane de dolari pentru a susține candidați republicani în alegerile de la jumătatea mandatului, a făcut miercuri un comentariu ironic cu privire la eșecul pe care l-a înregistrat, relatează AFP. 'Se pare că influența laserelor mele spațiale asupra alegerilor nu a funcționat de d
Alegeri SUA/Democratul Abdul El-Sayed revendică victoria în cursa pentru Senat în Michigan
Democratul Abdul El-Sayed, reprezentant al aripii de stânga a partidului, și-a revendicat victoria în alegerile pentru Senat în statul Michigan (nord), susținând că l-a învins pe rivalul său republican, Mike Rogers, relatează AFP. 'Michigan, am reușit!', a declarat El-Sayed, de profesie medic, în tim
Alegeri SUA/ Premiere istorice pentru aleșii proveniți din rândul minorităților
Alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA au reprezentat o înfrângere pentru majoritatea republicană și au adus o serie de premiere istorice pentru aleșii proveniți din rândul minorităților, notează miercuri AFP și dpa. Poate cea mai spectaculoasă dintre aceste premiere este victoria democratului Abdul El-Saye
Alegeri SUA/ Congresul SUA va avea cel mai mare grup de socialiști democrați din istoria sa
Alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, care au avut loc marți, au dus la formarea celui mai mare grup de legislatori socialiști în Camera Reprezentanților, după ce cel puțin șapte candidați susținuți de Socialiștii Democrați din America (DSA) s-au impus în fața rivalilor lor, informează miercuri EFE. DSA, grup politic de st&
Australia: Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți este un pas 'modest', afirmă avocatul guvernului la o audiere la instanța supremă
Interzicerea în Australia - în premieră mondială - a accesului adolescenților la rețelele de socializare a reprezentat o restricție moderată, non-partizană și justificată asupra exprimării politice, a afirmat miercuri în fața instanței supreme australiene un avocat al guvernului, respingând o contestație depusă de Reddit, relatează Reuters.
Israel: Comisia Electorală Centrală spune că nu a găsit dovezi de fraudare a alegerilor legislative
Comisia Electorală Centrală din Israel a anunțat miercuri că nu a găsit nicio dovadă de fraudare care să fi afectat integritatea alegerilor legislative din 27 octombrie, ale căror rezultate sunt contestate de tabăra prim-ministrului în exercițiu Benjamin Netanyahu, transmite AFP. După ce a examinat contestațiile depuse de mai multe parti
Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat înspre Marea Japoniei în mijlocul tensiunilor dintre Seul și Phenian
Coreea de Nord a lansat miercuri un proiectil neidentificat înspre Marea Japoniei (Marea de Est pentru cele două Corei), în contextul tensiunilor în creștere dintre Seul și Phenian, după ce trei soldați sud-coreeni au fost răniți în urma exploziei a două mine la frontiera comună în luna septembrie, informează EFE.













