UE: Croaţia face un pas cheie spre intrarea în Schengen

Croaţia, stat membru al Uniunii Europene din 2013, a făcut un pas cheie spre intrarea în spaţiul Schengen printr-un acord joi în Consiliu, instituţie ce reprezintă statele membre, informează AFP.
Croaţia a "îndeplinit condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor părţilor acquis-ului Schengen" este concluzia unei declaraţii a Consiliului.
Pentru ca această ţară balcanică să se alăture celorlalţi 26 de membri ai spaţiului Schengen, Consiliul mai are să decidă în unanimitate "autorizarea ridicării controalelor la frontierele interne".
Ministrul sloven de interne Ales Hojs, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a salutat acest "prim pas".
"Va aduce beneficii în special cetăţenilor Sloveniei şi Croaţiei deoarece graniţa dintre ţările noastre va înceta să mai existe", a declarat el într-o conferinţă de presă.
În octombrie 2019, Comisia Europeană a considerat că autorităţile croate au luat măsurile necesare pentru a adera la Schengen, făcând bilanţul evaluărilor realizate începând din 2016.
Spaţiul Schengen, una din cele mai concrete realizări ale Uniunii Europene, este o zonă în care se poate călători fără paşaport şi în care controalele la frontieră au fost în principiu abolite. Acesta reuneşte 26 de ţări, 22 de state membre plus patru state asociate: Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein.
În afară de Croaţia, celelalte state membre UE care nu fac parte din Schengen sunt Bulgaria, România, Cipru şi Irlanda.
Eliminarea frontierelor interne a avut drept consecinţă consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen. Statele membre situate la frontierele acestuia sunt, aşadar, responsabile de organizarea unor controale riguroase la aceste frontiere şi de eliberarea, dacă este cazul, de vize de scurtă şedere.
Aderarea la Schengen implică, de asemenea, participarea la cooperare poliţienească în vederea combaterii crimei organizate sau a terorismului, în special prin partajarea datelor, cum ar fi în cadrul Sistemul de Informaţii Schengen (SIS).
Chiar dacă frontierele interne ar trebui să existe doar pe hârtie în spaţiul Schengen, multe state membre au reintrodus controale la frontiere din motive de combatere a terorismului sau recent din cauza pandemiei de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Șeful Pentagonului ordonă o reducere cu 20% a numărului celor mai înalți gradați
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat luni o reducere cu cel puțin 20% a numărului de generali și amirali de patru stele în serviciu, conform unui memoriu, citat de AFP. De la intrarea în funcție la sfârșitul lunii ianuarie, administrația Donald Trump afirmă că dorește să alinieze forțele armate la priorită
Peru: Guvernul anunță măsuri de urgență după uciderea a 13 angajați ai unei mine
Președinta peruană Dina Boluarte a anunțat luni o serie de măsuri de urgență în provincia Pataz, în nordul Peru, în urma descoperirii, în ziua precedentă, a corpurilor a 13 angajați ai unei companii miniere răpiți, notează AFP. Mineritul, motorul economic al Peru, se află în centrul tensiunilor în această pr
Yemen: Israelul anunță că a lovit infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida
Armata israeliană a anunțat luni seara că a lansat atacuri aeriene asupra unor infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida, sudul Yemenului, la o zi după un atac cu rachete asupra aeroportului internațional din Tel Aviv revendicat de acești rebeli aliați ai Iranului, relatează AFP. Loviturile au fost efectuate 'ca răspuns la atacurile
Ofensiva din Gaza va include strămutarea 'majorității' locuitorilor (armata israeliană)
Noua campanie militară din Fâșia Gaza anunțată luni va necesita strămutarea 'majorității' palestinienilor din acest teritoriu, a declarat generalul de brigadă Effi Defrin, purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP. 'Operațiunea include un atac pe scara largă (și) deplasarea majorității populației din Fâșia Gaza'
BTA: Aproximativ 270 de militari bulgari participă la cinci operațiuni NATO și trei UE
Aproximativ 270 de militari din forțele armate îndeplinesc sarcini în cinci operațiuni NATO și trei operațiuni UE. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Apărării. Tradiționala videoconferință cu contingentele militare bulgare care participă la operațiuni în afara țării a avut loc luni. 'În ajunul Zilei Vitejiei ș
Trump afirmă că vrea să 'lucreze' cu Erdogan pentru a pune capăt războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că a avut luni o conversație telefonică 'foarte productivă' cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a invitat în vizită în Statele Unite, și a afirmat că dorește să lucreze cu acesta pentru 'a pune capăt războiului ridicol, însă mortal, dintre Rusia și Ucraina', relatează AFP și EFE.
Franța: Macron îl primește pe liderul Turkmenistanului, țară cu mari resurse de gaz, pentru semnarea unor acorduri
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni pe Gurbangulî Berdîmuhamedov, liderul de facto al Turkmenistanului, în vederea semnării mai multor acorduri cu acest stat, unul din cele mai izolate și mai autoritare din lume, dar cu imense zăcăminte de gaz, transmite AFP. 'Liderul național al poporului turkmen', tatăl preșe
Secretarul general al ONU a lansat un apel către India și Pakistan să se 'îndepărteze de prăpastie'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea luni față de tensiunile între India și Pakistan, afirmând că acestea au atins 'cel mai înalt nivel din ultimii ani' și le-a îndemnat 'să se îndepărteze de prăpastie', potrivit AFP. 'Este esențial, în special la această oră criti
Viktor Orban cere limitarea prerogativelor instituțiilor UE
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din UE, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și în acest scop să 'ocupe' Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un 'centru de coordonare' al țărilor membre, relatează agenția EFE. 'Vom ocupa UE și o vom
Administrația Trump le oferă migranților suma de 1.000 de dolari pentru a-i încuraja 'să se autodeporteze'
Administrația Trump va oferi suma de 1.000 de dolari și ajutor de călătorie migranților care aleg 'să se autodeporteze' din SUA, a anunțat luni Departamentul Securității Interne (DHS), relatează Reuters. Suma de bani și contravaloarea biletului de avion pentru migranții care pleacă voluntar ar costa mai puțin decât o deportare efectivă, a preciza
Zelenski le cere statelor UE să ajungă la un 'acord politic' pentru ca #Ucraina să avanseze în procesul de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un 'acord politic' între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare, transmite agenția EFE. 'Ucraina a trecut de
Papa Francisc, comemorat în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, transmite: Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg, președinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, aducându-i un omagiu și reamintind de apelul fostului Suveran Pontif 'la acțiune și la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă
Trump afirmă că lideri ai UE i-au cerut să-l sune pe Putin pentru că acesta le-a ignorat apelurile
Președintele american Donald Trump a declarat la 4 mai că lideri ai Uniunii Europene l-au îndemnat în repetate rânduri să-i telefoneze președintelui rus Vladimir Putin, susținând că acesta le-a ignorat încercările de a-l contacta, în timp ce războiul din Ucraina continuă, a relatat luni The Kyiv Independent. 'Știți că li
Iranul îl acuză pe Netanyahu că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat luni Israelul că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu și a avertizat împotriva oricărei tentative de război împotriva Iranului, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin 'Netanyahu încearcă cu nerușinare să DICTEZE ce po
Aliații încearcă să ajungă la un acord pentru furnizarea mai multor sisteme Patriot pentru #Ucraina
Aliații occidentali ai Ucrainei poartă discuții cu privire la furnizarea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot Kievului, intenționând să ajungă la un acord înainte de summitul NATO, preconizat pentru sfârșitul lunii iunie, a declarat luni o sursă familiarizată cu acest dosar, potrivit Reuters. Ucraina este din ce în ce