Leonti Sanduliak, de la activist de mediu la opozant al URSS şi coautor al independenţei Ucrainei
Leonti Sanduliak a jucat un rol important în prăbuşirea URSS: a fost coautor al Declaraţiei de Independenţă a Ucrainei, în august 1991. Însă nu a fost mereu un disident, iar opoziţia sa faţă de Uniunea Sovietică a avut rădăcinile în probleme de mediu precum catastrofa de la Cernobîl, notează marţi EFE într-un amplu material publicat în ajunul împlinirii a 30 de ani de la semnarea actului de la Belovejskaia Puşcia, care a pecetluit dizolvarea URSS.
Parcursul lui Sanduliak - care a fost între altele şi ambasador al Ucrainei în România - către sprijinirea independenţei Ucrainei faţă de URSS nu a fost liniar, după cum o povesteşte chiar el, pentru EFE, în locuinţa sa situată în Velika Stariţia, localitate aflată la 50 kilometri depărtare de Kiev.
Sanduliak, ajuns la vârsta de 84 de ani, nu a fost un disident sovietic sau un activist în domeniul drepturilor omului. Era doctor în ştiinţe medicale şi membru al Partidului Comunist. Începând cu anii 1970, a fost profesor universitar în oraşul Cernăuţi (vest).
Mişcare de mediu
Potrivit lui Sanduliak, opoziţia faţă de Uniunea Sovietică şi-a avut rădăcinile în interesul său faţă de temele de mediu. Catastrofa nucleară de la Cernobîl, din aprilie 1986, a fost un eveniment important care l-a făcut să se îndoiască din ce în ce mai mult de regimul sovietic.
Un alt eveniment l-a reprezentat o maladie stranie care i-a afectat pe copiii din Cernăuţi în 1988: brusc, copiilor a început să le cadă părul, iar Sanduliak a bănuit că acest lucru se întâmpla din cauza unor deşeuri toxice, abandonate de una dintre fabricile din zonă. Autorităţile sovietice au minţit şi au refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru cele două tragedii, notează EFE.
"Partidul Comunist ştia tot, dar nu a făcut nimic pentru a evita aceste catastrofe", a explicat Sanduliak, care a recunoscut că această situaţie l-a făcut să iasă din partid. "Am înfiinţat împreună cu elevii mei o mişcare ecologistă în Cernăuţi. Obiectivul nostru era să obligăm autorităţile sovietice să renunţe la ştampila de 'secret de stat' pusă asupra informaţiilor privind situaţia mediului înconjurător", a explicat el.
Sanduliak a făcut campanie cu această platformă şi a pledat în favoarea statului de drept, iar în 1989 a câştigat primele alegeri semilibere în legislativul sovietic. Odată ajuns aici, Sanduliak s-a alăturat mişcării de opoziţie "Consiliul Poporului".
"Nemulţumirea faţă de Uniunea Sovietică era în creştere. Însă momentul decisiv s-a petrecut la 19 august 1991, când KGB (serviciul de spionaj sovietic - n.r.) a încercat o lovitură de stat la Moscova pentru a-l înlătura de la putere pe (ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail) Gorbaciov", a povestit el.
"M-au informat că eram pe lista cu persoanele care ar fi fost executate dacă lovitura de stat ar fi avut succes", a adăugat Sanduliak. Mărturiseşte că, atunci când a aflat despre asta, primul lui gând a fost "să mă exilez în străinătate", mai ales că în locul în care trăia "frontiera cu România se afla la doar 16 kilometri" distanţă, dar apoi a realizat că avea o responsabilitate faţă de cei care îl votaseră.
Declaraţia de independenţă a Ucrainei
Deputaţii opoziţiei, printre ei şi Sanduliak, au considerat tentativa de lovitură de stat drept o ameninţare vitală la adresa Ucrainei. Soluţia a fost independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Textul Declaraţiei de Independenţă a fost redactat într-un caiet şcolar de către disidentul Levko Lukianenko, care a petrecut 25 de ani în gulagurile sovietice. Sanduliak a făcut mai multe sugestii, cum ar fi ca documentul să se numească simplu "Act", fără "Universal", pentru a nu pierde eventualul sprijin al deputaţilor comunişti.
"Le-am spus comuniştilor înainte de vot: înţeleg că simţiţi o răspundere uriaşă, dar dacă votaţi împotrivă nu veţi ieşi vii din această clădire", rememorează Sanduliak. "Pe stradă, sub ferestrele legislativului, protestau 50.000 de oameni care cereau independenţa Ucrainei", mai spune el. Acordul a fost adoptat de o majoritate covârşitoare de 346 de deputaţi, la 24 august 1991.
Textul a fost susţinut de 92,3% dintre ucraineni la referendumul din 1 decembrie 1991, inclusiv de peste 80% din locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk, care din 2014 sunt scena unui conflict armat între forţele ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia.
O săptămână mai târziu, la 8 decembrie, noul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a invocat rezultatele referendumului pentru a-i convinge pe alţi lideri sovietici să semneze actul de dizolvare a URSS.
Dezmembrarea URSS, cea mai mare realizare
Sanduliak crede că Leonid Kravciuk, pe care îl cunoaşte foarte bine, a jucat un rol esenţial în acordurile de dizolvare a URSS.
Preşedinţii de la acea vreme al Republicii Socialiste Federative Sovietice a Rusiei, Boris Elţin, şi al Belarus, Stanislav Şuşchievici, nu intenţionau să-l semneze înainte de reuniunea de la Belovejskaia Puşcia.
"Am fost surprins când am auzit vestea. Kravciuk a acţionat cu foarte mare inteligenţă, pentru că Elţin nu voia să le semneze. (Kravciuk) este un om politic foarte înţelept. A reuşit să jongleze între Partidul Comunist şi opoziţie. Contribuţia sa la independenţa Ucrainei este crucială", a apreciat Sanduliak.
La 30 de ani de la dezmembrarea URSS, Ucraina se confruntă din nou cu o ameninţare la adresa independenţei sale. Rusia comasează trupe la frontierele ucrainene şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a pus sub semnul întrebării într-un articol dreptul Ucrainei de a exista.
În ciuda acestui fapt, Sanduliak se declară optimist cu privire la viitorul ţării: "dacă pentru Putin prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea, pentru Ucraina a fost cea mai mare realizare", a apreciat el. "Nu mai există cale de întoarcere, generaţia tânără a crescut şi nu va permite acest lucru", conchide el. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele american JD Vance, un potențial candidat la președinție în 2028, a afirmat miercuri că războiul din Iran a fost 'cauza' înfrângerii electorale monumentale suferite în ziua precedentă de republicani și președintele Donald Trump, relatează AFP. 'Războiul este cauza înfrângerii noastre. Președintele
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Parlamentul Columbiei a adoptat o lege care încheie politica de 'pace totală' față de grupările armate ilegale
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua legislație le interzice aces
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil


