Ancheta asaltului de la Capitoliu: Fostul şef de cabinet al lui Trump va coopera cu Congresul

Şeful de cabinet al lui Donald Trump din timpul asaltului asupra Capitoliului, Mark Meadows, va coopera în ancheta asupra acestui atac, a anunţat, marţi, aşa-numita comisie parlamentară "6 ianuarie", primul dintre colaboratorii fostului preşedinte american care a acceptat să depună mărturie, notează AFP.
Mark Meadows a furnizat deja o serie de documente comisiei însărcinate să facă lumină asupra demersurilor şi acţiunilor fostului preşedinte şi ale consilierilor săi în cursul asaltului asupra Congresului, a anunţat parlamentarul democrat care o prezidează, Bennie Thompson.
Ultimul şef de cabinet al lui Donald Trump a refuzat iniţial să depună mărturie în faţa comisiei şi a risca să fie pus sub acuzare pentru aceasta. Steve Bannon, un fost aliat al omului de afaceri republican, a fost deja inculpat din acelaşi motiv şi riscă închisoarea.
Mark Meadows discută acum cu comisia "prin intermediul avocatului său", a spus Bennie Thompson.
"El a furnizat documente comisiei şi va compărea în curând pentru o primă audiere", a spus congresmanul într-un comunicat.
Pe 6 ianuarie, mii de partizani ai lui Donald Trump s-au deplasat spre sediul Congresului SUA, unde au pătruns cu forţa pentru a-i împiedica pe aleşii americani să certifice victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale.
Comisia parlamentară care anchetează asupra acestui asalt a audiat deja peste o sută de persoane şi creşte numărul de citaţii în anturajul lui Donald Trump.
Fostul preşedinte se arată frecvent indignat de activitatea comisiei, repetând acuzaţiile sale nefondate de fraudă la prezidenţialele din noiembrie 2020. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Noul cancelar german Friedrich Merz vrea să discute joi cu Donald Trump
Noul cancelar al Germaniei, creștin-democratul Friedrich Merz, a declarat marți că ar dori să discute joi cu președintele american Donald Trump, ca un prim contact direct cu acesta, transmite dpa. 'Încă nu ne cunoaștem personal', a declarat el televiziunii ZDF. Cei doi lideri urmează să se întâlnească p
Donald Trump susține că trei ostatici au murit în Gaza și că 21 se mai află în viață, informație neconfirmată de Israel
Președintele american Donald Trump a declarat marți că încă trei ostatici ai Hamas din Fâșia Gaza au murit, numărul celor aflați în captivitate încă în viață fiind de 21, o informație cu care autoritățile israeliene nu sunt de acord, relatează dpa. 'Astăzi, numărul este de 21, trei au murit', a declarat Tr
Șase bulgari acuzați de spionaj în favoarea Moscovei, primind instrucțiuni din Austria, compar în fața justiției la Londra
Șase bulgari, două femei și patru bărbați membri ai unei rețele de spioni supranumită 'Minionii', compar începând de miercuri în fața justiției londoneze și riscă mulți ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei, informează AFP. Vania Gaberova, 30 de ani, Katrin Ivanova, 33 de ani, Tihomir Ivanov
Curtea Supremă a SUA autorizează temporar administrația Trump să excludă persoanele transgender din armată
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a autorizat marți temporar administrația Trump să excludă persoanele transgender din armată, informează AFP și Reuters. Cu o majoritate de șase voturi și împotriva opiniei celor trei judecători progresiști, Curtea Supremă a anulat suspendarea de către o instanță inferioară a unui ordin e
Mark Carney i-a cerut lui Donald Trump să nu se mai refere la Canada ca la al 51-lea stat al SUA
Premierul canadian Mark Carney a declarat marți că i-a solicitat președintelui american Donald Trump să renunțe la a se exprima despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA, așa cum a făcut de mai multe ori liderul de la Casa Albă în ultimele luni, transmit AFP și Reuters. ''I-am spus că nu este util să repete această idee. (Can
#Ucraina: Doi morți și opt răniți într-un atac rusesc cu drone asupra Kievului
Două persoane au fost ucise și opt rănite miercuri la Kiev într-un atac rusesc cu drone, a anunțat primarul orașului, Vitali Kliciko, relatează AFP. Resturi de dronă au căzut pe un imobil de cinci etaje din cartierul Șevcenkivski, în vestul capitalei, provocând un incendiu în care au murit doi locuitori, a anunțat Klici
Escaladare India-Pakistan: Opt civili uciși în loviturile lansate de armata indiană în Pakistan; trei civili uciși în India
Opt civili au fost uciși în '24 de lovituri' lansate de armata indiană în 'șase locuri' din Pakistan, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenent-general Ahmed Chaudhry, după ce un bilanț anterior indica trei morți, relatează AFP. El a menționat că 35 de pakistanezi au fost, de a
India a informat SUA după atacurile lansate în Pakistan (ambasada Indiei la Washington)
Consilierul indian pentru securitate națională Ajit Doval l-a informat pe secretarul de stat american Marco Rubio la scurt timp după loviturile lansate de New Delhi în Pakistan, a anunțat ambasada Indiei la Washington, relatează miercuri AFP. 'Acțiunile Indiei au fost țintite și precise', a declarat ambasada într-un
'Lumea nu-și poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan (ONU)
'Lumea nu își poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan, a declarat marți purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului, care a ripostat, relatează AFP. Antonio Guterres 'face apel la ambele țări la r
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională pe fondul escaladării cu India
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională miercuri la 05:00 GMT, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar, relatează AFP. Consiliul a anunțat pe 24 apri
Trei civili uciși, între care un copil, în loviturile indiene în Pakistan (ministrul Apărării)
Trei civili, între care un copil, au fost uciși în atacurile indiene asupra unor 'ținte civile' din Pakistan, în noaptea de marți spre miercuri', a declarat pentru AFP ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, după ce New Delhi a anunțat că a lovit 'obiective teroriste' de pe teritoriul statului vecin, relatează AFP.
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie pe teritoriul indian (armata indiană)
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie asupra teritoriului indian, a anunțat miercuri armata indiană, la scurt timp după o serie de lovituri cu rachete indiene care au vizat 'infrastructuri teroriste' pe teritoriul pakistan
Armata pakistaneză anunță că va 'riposta' după loviturile Indiei pe teritoriul său
India a lansat 'lovituri aeriene' în 'trei regiuni' din Pakistan, a anunțat armata pakistaneză în noaptea de marți spre miercuri, citând două orașe din Kashmirul pakistanez și al treilea din Punjab, la granița cu India, relatează AFP.
VIDEO LIVE UPDATE India a lovit cu rachete obiective 'teroriste' din Pakistan
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc 'infrastructuri teroriste' situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat miercuri New Delhi, relatează AFP.
Yemen: Liderul politic al rebelilor houthi anunță că intenționează să continue atacurile împotriva Israelului
Rebelii houthi din Yemen au promis marți o ripostă 'fulgerătoare' Israelului și că vor continua loviturile asupra acestei țări ca răspuns la bombardamentele israeliene, fără a menționa acordul de încetare a focului cu Statele Unite anunțat de Oman, relatează AFP. Liderul politic al rebelilor houthi, Mahdi al-Mashat, a promis o ri