Georgia: Fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, în faţa justiţiei, susţinătorii săi protestează în stradă

Poliţia georgiană a arestat luni zeci de susţinători ai fostului preşedinte şi lider al opoziţiei încarcerat, Mihail Saakaşvili, care au protestat în faţa unui tribunal unde el a compărut pentru acuzaţii de abuz de putere pe care le-ar fi comis pe vremea când era şef al statului, relatează France Presse.
Este prima înfăţişare în instanţă a fostului preşedinte al Georgiei de la arestarea sa în data de 1 octombrie după revenirea în ţară după opt ani de exil.
Preşedinte al Georgiei între 2004 şi 2013 şi de asemenea personalitate politică în Ucraina, Mihail Saakaşvili a ţinut o grevă a foamei timp de 50 de zile pentru a protesta împotriva încarcerării sale.
Luni, Saakaşvili a apărut într-o cuşcă de sticlă în sala de audieri, potrivit unei scurte înregistrări video filmate cu un telefon mobil şi difuzat de postul independent Pirveli TV.
Foto: (c) Irakli Gedenidze/Pool/REUTERS
În acest timp, peste 1.000 de simpatizanţi ai săi au manifestat în faţa tribunalului, agitând drapele ale Georgiei şi Uniunii Europene şi scandând numele său.
Mai multe zeci dintre aceştia au fost arestaţi după ce au blocat traficul rutier pe o stradă învecinată, potrivit canalului pro-opoziţie Mtavari TV.
Saakaşvili a încetat greva foamei după ce a fost transferat într-un spital militar la 20 noiembrie, iar medicii i-au explicat că viaţa sa este în pericol.
Autorităţile georgiene i-au interzis iniţial să asiste la proces, înainte de a-şi reconsidera decizia în urma unei cereri în acest sens din partea Departamentului de Stat al SUA.
Foto: (c) Irakli Gedenidze/Pool/REUTERS
"Nu îmi este frică să compar în faţa unui tribunal corect şi să-mi apăr adevărul în faţa poporului georgian", a asigurat Saakaşvili pe Facebook săptămâna trecută, remarcând totuşi că are "zero şanse să găsească dreptate într-un tribunal" georgian.
În 2018, Mihail Saakaşvili a fost condamnat în contumacie la şase ani de închisoare pentru "abuz de putere" şi se confruntă în prezent cu alte proceduri pentru aceleaşi acuzaţii. El a denunţat un dosar complet fabricat şi motivat politic.
Procesul urma să înceapă luni cu presupusul său rol în reprimarea violentă a protestelor opoziţiei în 2007, pe când ocupa postul suprem în stat.
În acea perioadă, Saakaşvili a recunoscut că poliţia a făcut uz de forţă excesivă faţă de protestatari, a demisionat şi a convocat alegeri anticipate pe care le-a şi câştigat.
Foto: (c) Irakli Gedenidze/REUTERS
Mihail Saakaşvili "nu a avut niciun rol în operaţiunea poliţiei", a insistat avocatul său Dito Sadzaglişvili într-o declaraţie pentru AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina:Kremlinul reacționează după ce Trump a spus că scăderea prețului petrolului va împinge Rusia la pace
Kremlinul a afirmat marți că interesele Rusiei sunt mai importante decât prețul la petrol, după ce președintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a prețului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit EFE, RBK. ru și Reuters. 'Prețul la pe
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m
China declară că se opune continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza
China a declarat marți că se ''opune'' continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza, după anunțarea în ajun a unui plan israelian de cucerire a enclavei palestiniene, transmite France Presse. ''China urmărește îndeaproape situația între Palestina și Israel și se opune continuă