Afganistan: Premierul taliban a declarat că regimul doreşte relaţii paşnice cu restul lumii şi a solicitat ajutor umanitar
Regimul taliban doreşte relaţii paşnice cu restul lumii, a declarat prim-ministrul afgan sâmbătă, în primul său discurs adresat naţiunii în care a cerut ONG-urilor internaţionale să ajute Afganistanul să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă, informează AFP.
Premierul Mohammad Hassan Akhund a vorbit într-un mesaj audio de aproape o jumătate de oră difuzat de televiziunea publică RTA, cu câteva zile înainte de reluarea negocierilor dintre guvernul islamist şi reprezentanţii americani la Doha (Qatar).
Akhund nu a apărut încă în public de la numirea sa în funcţia de prim-ministru pe 7 septembrie, la fel ca liderul suprem al mişcării, Mullah Hibatullah Akhundzada, care nu a fost văzut public de la preluarea puterii de către talibani la mijlocul lunii august.
"Nu vrem să ne amestecăm în afacerile interne ale ţărilor străine, să le creăm probleme, nesiguranţă la ei acasă", şi "nimeni nu poate dovedi că am făcut acest lucru în ultimii douăzeci de ani", a spus în mesajul său Mullah Akhund. O afirmaţie corectă, mişcarea din care face parte concentrându-şi jihadul în Afganistan.
"Ne dorim, de asemenea, relaţii economice bune cu" alte ţări, a adăugat premierul taliban, criticat recent pe reţelele sociale locale pentru tăcerea sa prelungită, în timp ce ţara se confruntă cu o criză economică gravă, iar ONU se teme de o criză umanitară majoră la începutul unei ierni aspre.
Angajamentul talibanilor de a nu ataca alte ţări răspunde în special uneia din principalele cerinţe ale SUA: ca aceştia să lupte ferm împotriva terorismului şi să nu mai adăpostească grupări care ar putea ataca SUA, aşa cum s-a întâmplat cu Al-Qaida în 2001.
Talibanii au revenit la putere la mijlocul lunii august, în urma retragerii trupelor occidentale şi a prăbuşirii guvernului afgan susţinut de acestea, după douăzeci de ani de război sângeros. Ei au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie militară internaţională condusă de SUA.
După schimbarea de regim, Washingtonul a îngheţat activele Băncii Centrale Afgane, iar Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au suspendat ajutoarele pentru Kabul.
La Doha, talibanii vor cere din nou ridicarea acestor sancţiuni şi reluarea ajutorului internaţional pentru a împiedica sărăcirea şi înfometarea majorităţii populaţiei (aproximativ 40 de milioane de locuitori).
În lipsa unor ajutoare bilaterale masive, deoarece nicio ţară nu a recunoscut încă regimul taliban, asociat până acum de Occident cu terorismul, circuitul ONG-urilor este în prezent unul din cele mai practice modalităţi pentru a canaliza ajutoarele în Afganistan.
SUA doresc ca talibanii să asigure mai multă diversitate în guvern şi să respecte mai mult drepturile minorităţilor şi ale femeilor şi fetelor, parţial lipsite de educaţie şi locuri de muncă după revenirea talibanilor la putere.
Premierul afgan a afirmat că speră ca mai multe fete să se poată întoarce la şcoală, exprimându-şi în acelaşi timp fără ocolişuri preferinţa pentru o educaţie islamică, mai degrabă decât pentru una modernă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.today24x7.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA impun sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legături cu Iranul
Departamentul Trezoreriei SUA a impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legăturile lor cu Iranul, avertizând că va continua să ia măsuri împotriva oricui sprijină regimul de la Teheran, relatează Reuters. Sancțiunile fac parte din 'Operațiunea Economic Outcast' a adm
Alegeri SUA: Trump afirmă că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP. Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a P
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N



