Parlamentul European cere Poloniei să restabilească dreptul la avort şi acuză ''politizarea'' justiţiei poloneze
Parlamentul European a protestat joi din nou faţă de o decizie emisă anul trecut de Tribunalul Constituţional al Poloniei ce impune o interzicere aproape totală a avortului, considerând această hotărâre drept un exemplu de ''politizare'' a puterii judiciare, al ''colapsului sistemic'' al statului de drept şi ''ilegitimităţii'' Tribunalului Constituţional polonez, relatează agenţia EFE.
Legislativul european menţionează într-un comunicat referitor la o rezoluţie a sa că a cerut preşedintelui polonez Andrzej Duda să garanteze accesul ''rapid şi deplin'' al femeilor la avort. Până atunci, eurodeputaţii cer celorlalte state membre ale UE să coopereze şi să faciliteze accesul transfrontalier pentru a le asigura femeilor poloneze posibilitatea să efectueze avorturi sigur şi gratuit în sistemele de sănătate ale acestor ţări.
Reacţia Parlamentului European survine în contextul decesului unei femei poloneze în vârstă de 30 de ani, care a suferit un şoc septic după ce medicii i-au refuzat avortul.
De asemenea, în rezoluţia adoptată cu 373 de voturi pentru, 124 împotrivă şi 55 de abţineri, Parlamentul European susţine punctul de vedere al Bruxellesului în disputa cu Varşovia privind hotărârile Tribunalului Constituţional polonez şi statul de drept.
Acest tribunal a iritat în mod special instituţiile europene după ce a contestat întâietatea dreptului european asupra celui naţional printr-o decizie în care consideră că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia Poloniei şi a stabilit de asemenea ca fiind neconstituţională o decizie a Curţii de Justiţie a UE (CJUE) care cere Varşoviei să dizolve Camera disciplinară pentru judecători a Curţii Supreme. Această cameră este o nouă instituţie creată de guvernul conservator polonez în cadrul reformelor judiciare criticate de Comisia Europeană.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luna trecută că Polonia trebuie să desfiinţeze această cameră disciplinară înainte ca Bruxellesul să-i aprobe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). ''Cred că este realizabil, sper că vom ajunge la un acord. Dar partea de reforme este o condiţie sine qua non'', a indicat Von der Leyen.
CJUE a dispus Poloniei în luna iulie să suspende imediat activităţile acestei camere, verdict neaplicat de Varşovia, astfel că instanţa europeană a emis în octombrie o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi.
Guvernul de la Varşovia promisese anterior că va dizolva respectiva cameră disciplinară, dar în cadrul unor reforme mai largi. Premierul polonez Matusz Morawiecki acuză un ''şantaj'' din partea instituţiilor europene şi consideră că unele dintre acestea ''îşi atribuie dreptul de a decide asupra unor competenţe care nu le-au fost transferate''. La rândul său, ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat că ''Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească niciun zlot (moneda poloneză - n.red.)'' din amenzile decise de CJUE, pentru că statul polonez nu trebuie să se supună ''fărădelegii''.
Înaintea amenzii legate de camera disciplinară, CJUE a mai stabilit o amendă împotriva Poloniei, de 500.000 de euro pe zi, pentru refuzul de a închide mina de lignit de la Turow.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri
Grecia: Tinerii și cadrele didactice, din nou în stradă pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație
Mii de elevi de liceu, studenți și profesori au coborât joi, din nou, în stradă în Grecia pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație, în contextul mobilizării tinerilor în Europa, relatează AFP. Sub un banner pe care scria 'Din Grecia în Franța, ne batem pentru o educație publică și gratuită', în jur de
Franța: Ciocniri între forțele de ordine și protestatari în orașul Lyon; manifestațiile continuă în toată țara
Forțele de ordine franceze au folosit joi gaze lacrimogene și au intervenit în forță împotriva unui grup de protestatari în orașul Lyon, în timp ce în întreaga țară au loc manifestații, o nouă provocare la adresa președintelui Emmanuel Macron după săptămâni de tulburări, relatează Reuters. Unii protestatari au scandat
UPDATE/Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat zeci de zboruri și aeroporturi europene (sinteză)
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi europene din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia și România, după ce marți mai multe alerte au dus la activarea unor dispozitive de securitate extinse, informează EFE. Un avion care efectua ruta dintre Dublin și Roma a fost deviat de







