VIDEO Biden salută ''un mare pas înainte'', după aprobarea planului său pentru modernizarea infrastructurilor
Preşedintele american, Joe Biden, a sărbătorit sâmbătă primul său succes legislativ major, după adoptarea dificilă a unui vast plan de investiţii în infrastructură. Cu toate acestea, el trebuie să depăşească diviziunile din rândul democraţilor pentru a obţine aprobarea componentelor sociale şi de mediu ale ambiţioaselor sale reforme, relatează AFP.
"Nu cred că exagerez când spun că acesta este un mare pas înainte pentru ţara noastră", a declarat preşedintele american în faţa camerelor de luat vederi, părând vizibil uşurat după luni de negocieri laborioase.
El a spus că va promulga "în curând" această lege, care prevede investiţii de 1.200 de miliarde de dolari pentru a moderniza drumurile şi podurile din prima economie mondială şi pentru a recupera decalajul în ceea ce priveşte internetul de mare viteză.
Congresul american a dat vineri seară aprobarea finală proiectului de lege, cu sprijinul marii majorităţi a democraţilor, dar şi a câtorva republicani.
"Pentru toţi cei de acasă care se simt abandonaţi şi lăsaţi în urmă într-o economie în schimbare rapidă: această lege este pentru voi", a spus Biden, prezentând un "plan pentru muncitori" care va crea "mii de locuri de muncă" care "nu vor necesita o diplomă universitară".
Potrivit preşedintelui, efectele concrete vor începe să se facă simţite pe teren "de acum sau în următoarele trei luni".
Preşedintele democrat avea nevoie disperată de această victorie, în condiţiile în care popularitatea sa s-a prăbuşit după o înfrângere răsunătoare în statul-cheie Virginia şi cu un an înainte de alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului, în care democraţii riscă să piardă micile majorităţi parlamentare.
El a trebuit să îşi dovedească abilităţile de negociator, pe care acest fost senator le-a lăudat atât de mult în timpul campaniei electorale împotriva lui Donald Trump, dar care nu i-au permis până acum să depăşească poziţiile aripii de stânga şi de centru ale Partidului Democrat, greu de conciliat.
Dar paharul planurilor sale de reformă în valoare de aproximativ 3.000 de miliarde de dolari pe zece ani, care ar trebui să remodeleze în profunzime statul social american, este plin doar pe jumătate, comentează AFP.
Joe Biden nu a reuşit încă să convingă o mână de aleşi moderaţi din tabăra sa să voteze şi ei pentru cele 1.750 de miliarde de dolari ale importantei componente sociale şi ecologice, plan numit "Build Back Better" (BBB), ce include grădiniţe pentru toţi, o îmbunătăţire radicală a acoperirii medicale şi investiţii semnificative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Sâmbătă, de la Casa Albă, preşedintele s-a angajat încă o dată să o supună votului Congresului.
"Voi fi clar: o vom trece în Camera Reprezentanţilor şi o vom trece în Senat", a spus el, referindu-se la "o investiţie istorică" care, potrivit lui, nu va creşte inflaţia sau deficitul public şi nu va creşte taxele decât pentru cei foarte bogaţi.
Deşi preconizează că proiectul de lege va fi examinat de Cameră în săptămâna 15 noiembrie - când împlineşte 79 de ani - preşedintele Biden nu a stabilit un termen limită pentru adoptarea finală. În Senat, democratul centrist din Virginia de Vest Joe Manchin continuă să opună rezistenţă, ceea ce face ca pronosticul să fie dificil de făcut.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri
Grecia: Tinerii și cadrele didactice, din nou în stradă pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație
Mii de elevi de liceu, studenți și profesori au coborât joi, din nou, în stradă în Grecia pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație, în contextul mobilizării tinerilor în Europa, relatează AFP. Sub un banner pe care scria 'Din Grecia în Franța, ne batem pentru o educație publică și gratuită', în jur de






