Coreea de Sud: Un fost procuror general va fi candidatul la prezidenţialele din 2022 al principalului partid de opoziţie
Un fost procuror general, Yoon Seok-youl, a fost ales vineri candidatul principalului partid de opoziţie din Coreea de Sud la alegerile prezidenţiale din 2022, în care va încerca să capitalizeze pe seama nemulţumirii alegătorilor faţă de creşterea explozivă a preţurilor imobiliare şi pe seama scandalurilor în care este implicat partidul de guvernământ al preşedintelui Moon Jae-in, transmite Reuters.
Yoon Seok-youl a deţinut până în martie funcţia de procuror general, în care fusese numit de Moon în 2019.
Vineri, el a fost desemnat la convenţia Partidului Puterea Poporului, conservator, să reprezinte această formaţiune la scrutinul prezidenţial din 9 martie 2022.
Partidul încearcă să se regrupeze după ce s-a destrămat în urma destituirii fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye în 2017, şi să capitalizeze de pe urma nemulţumirii populaţiei faţă de eşecurile politice şi scandalurile legate de Moon.
Yoon, în vârstă de 60 de ani, va concura împotriva lui Lee Jae-myung, candidatul nominalizat de Partidul Democrat, progresist, al lui Moon, şi fost guvernator al celei mai populate provincii sud-coreene, Gyeonggi. Potrivit Constituţiei, preşedintele Moon nu poate candida pentru un nou mandat.
Yoon şi-a asigurat 47,85% din voturile membrilor de partid şi ale cetăţenilor obişnuiţi în turul al treilea al alegerilor primare, învingându-l într-o cursă strânsă pe Hong Joon-pyo, un deputat cu cinci mandate şi fost candidat prezidenţial în 2017.
Yoon a beneficiat de sprijinul unor figuri importante din partid, deşi este un novice în politică.
El se afla pe primul loc în sondaje chiar înainte de a-şi lansa candidatura în iunie, inclusiv datorită imaginii sale de procuror ferm şi a anchetelor de mare vizibilitate cu privire la scandaluri de corupţie implicând apropiaţi ai lui Park şi Moon.
Însă popularitatea lui Yoon a scăzut în ultimele luni, în care a arătat o lipsă de înţelegere şi de experienţă politică, şi a fost implicat în propriile scandaluri - printre care legături dubioase cu un acupunctor şi acuzaţii de corupţie în familia sa.
În acest timp, Hong a adunat mai multă susţinere din partea publicului general, mai ales a generaţiilor tinere, datorită experienţei sale îndelungate ca deputat, guvernator de provincie şi fost şef de partid. Hong, tot un fost procuror, a pierdut în faţa lui Moon la precedentele alegeri prezidenţiale din 2017.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri







