NATO va aproba un master plan vizând descurajarea ameninţării ruse (surse diplomatice)
Miniştrii apărării din statele membre ale NATO vor aproba joi, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, un nou master plan de apărare împotriva oricărui potenţial atac din partea Rusiei pe multiple fronturi, ei reafirmând astfel voinţa Alianţei de descurajare a Moscovei în pofida noului focus pe China, transmite Reuters, citând surse diplomatice şi alte oficialităţi.
Strategia, care este secretă, merge dincolo de planurile de apărare existente şi vizează să asigure pregătirea împotriva unui atac simultan în regiunile Mării Baltice şi Mării Negre, care ar putea include arme nucleare, piratarea reţelelor informatice sau atacuri din spaţiu.
Oficialităţi şi diplomaţi afirmă că un astfel de atac nu este iminent. Rusia dezminte orice intenţii belicoase şi susţine că Alianţa este cea care riscă să destabilizeze Europa prin astfel de preparative.
Însă oficialităţi americane, diplomaţi NATO şi foşti responsabili spun că acest 'Concept pentru descurajare şi apărare în zona euro-atlantică' - împreună cu planul său strategic de implementare - este necesar întrucât Rusia dezvoltă sisteme avansate de rachete şi desfăşoară trupe şi echipamente mai aproape de graniţele Aliaţilor.
'Dacă vei avea un conflict major de acest tip, vei avea nevoie de activitate în întreaga zonă de operaţiuni', a explicat un responsabil guvernamental american de rang înalt. 'Diferite lucruri s-ar putea întâmpla simultan, iar aceasta necesită o planificare comprehensivă', a adăugat el.
În mai, Rusia a masat aproximativ 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina, iar în septembrie a folosit noi roboţi de luptă în exerciţii militare de amploare cu aliatul său Belarus, care au alarmat statele baltice din NATO.
Rusia îşi modernizează sau înlocuieşte sistemele militare spaţiale sovietice pentru potenţiale atacuri asupra sateliţilor pe orbită, dezvoltă tehnologii bazate pe inteligenţă artificială pentru a perturba sisteme de comandă aliate, şi, totodată, dezvoltă 'super-arme'.
Aceste arme, dezvăluite în 2018, includ rachete hipersonice de croazieră cu capacitate nucleară ce s-ar putea sustrage sistemelor de avertizare timpurie.
Generalul american în retragere Ben Hodges, fost comandant al forţelor americane în Europa între 2014-2017, a declarat pentru Reuters că speră ca planul strategic să aducă mai multă coerenţă pentru apărarea colectivă a NATO, mai precis mai multe resurse pentru zona Mării Negre.
'În opinia mea, aceasta este un punct fierbinte mai probabil decât Baltica', a afirmat Hodges, amintind că mai puţine state mari din Alianţă, cum sunt Marea Britanie sau Franţa, au o prezenţă puternică în Marea Neagră şi că Turcia se concentrează mai mult pe conflictul din Siria.
La rândul său, Jamie Shea, fost responsabil al NATO, în prezent membru al think-tank-ului 'Prietenii Europei' de la Bruxelles, spune că planul ar putea ajuta şi la o consolidare a atenţiei asupra Rusiei într-o perioadă în care SUA, Marea Britanie şi Franţa dezvoltă strategii pentru zona indo-pacifică.
Aliaţii caută să-şi consolideze prezenţa în regiunea indo-pacifică şi să contracareze ascensiunea militară a Chinei, desfăşurând mai multe nave pentru a ţine deschise rutele maritime.
'Premisa de până acum a fost aceea că Rusia este o bătaie de cap, dar nu este o ameninţare iminentă. Dar ruşii fac unele lucruri îngrijorătoare, fac antrenamente cu roboţi şi rachete de croazieră hipersonice care ar putea fi, într-adevăr, foarte disruptive', a adăugat Jamie Shea, citat de Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








