Turcia convoacă ambasadori din 10 ţări după un apel 'inacceptabil' pentru eliberarea opozantului Kavala
Turcia a convocat marţi ambasadori din zece ţări, inclusiv Franţa, Germania şi Statele Unite, considerând "inacceptabil" apelul în favoarea eliberării opozantului Osman Kavala lansat de aceste state, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe turc, citat de France Presse.
"Comunicatul (publicat luni de cele zece ţări) pe reţelele sociale despre un proces judiciar condus de o justiţie independentă este inacceptabil", a declarat ministerul.
"Le-am spus că încalcă statul de drept, democraţia şi independenţa sistemului judiciar pe care îl apără", a adăugat ministerul, potrivit comunicatului de presă emis după convocarea ambasadorilor. "S-a subliniat că Turcia este un stat de drept democratic ce respectă drepturile omului şi li s-a reamintit că justiţia turcă nu va fi influenţată de astfel de declaraţii", se mai menţionează în comunicat.
Într-un comunicat publicat luni seară, Canada, Franţa, Finlanda, Danemarca, Germania, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia şi Statele Unite au chemat la o "soluţionare justă şi rapidă" a cazului Osman Kavala, editor şi critic al regimului, încarcerat de patru ani fără condamnare.
"Întârzierea persistentă a procesului său (...) aruncă o umbră asupra respectului democraţiei, statului de drept şi transparenţei sistemului judiciar turc", au scris reprezentanţii celor zece ţări.
Omul de afaceri şi filantropul Osman Kavala, încarcerat din octombrie 2017, va rămâne în închisoare cel puţin până la 26 noiembrie, a decis un tribunal din Istanbul la începutul lunii octombrie, în ciuda ameninţărilor europene cu sancţiuni împotriva Ankarei.
Acest opozant în vârstă de 64 de ani, personalitate importantă a societăţii civile, este acuzat din 2013 de regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan că a încercat să destabilizeze Turcia.
El este în special în vizor după ce a susţinut în 2013 demonstraţiile antiguvernamentale cunoscute sub numele de "Mişcarea Gezi" care l-a vizat pe Erdogan, pe atunci prim-ministru.
Apoi, el a fost acuzat că a încercat "să răstoarne guvernul" în tentativa de lovitură de stat din 2016.
În decembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus "eliberarea imediată" a sa, însă fără rezultat.
Recent, Consiliul Europei a ameninţat Ankara cu sancţiuni, care ar putea fi adoptate la următoarea sa sesiune (30 noiembrie - 2 decembrie) dacă opozantul nu va fi eliberat până atunci.
Osman Kavala a declarat săptămâna trecută, într-un interviu exclusiv pentru AFP, că detenţia sa permite puterii lui Recep Tayyip Erdogan să-şi justifice "teoriile complotiste".
"Pentru mine, adevăratul motiv al detenţiei mele prelungite este nevoia guvernului de a menţine ficţiunea unei conspiraţii", a declarat el din celulă prin intermediul avocatului său. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








