Candidatul comun al opoziţiei vrea ca Ungaria să adopte moneda euro şi să se alăture Parchetului European
Ungaria ar trebui să-şi întărească legăturile cu Uniunea Europeană, să-şi pună economia pe calea adoptării monedei euro şi să se alăture Parchetului European (EPPO) pentru a dezrădăcina corupţia, a declarat pentru Reuters candidatul comun al opoziţiei ungare la funcţia de prim-ministru.
Peter Marki-Zay, un outsider neafiliat politic, va candida împotriva premierului Viktor Orban în alegerile de anul viitor, după ce a câştigat turul al doilea al alegerilor primare ale opoziţiei de duminică.
Marki-Zay va conduce o alianţă de şase partide ale opoziţiei împotriva lui Orban. Declaraţiile sale pentru Reuters îl diferenţiază de premierul Viktor Orban care, după peste un deceniu la putere, are relaţii tensionate cu mulţi lideri din UE, în special din cauza încălcării standardelor democratice.
"Principala prioritate a Ungariei ar trebui să fie o reorientare a politicii sale externe, ceea ce este nu doar un pas simbolic", a declarat Marki-Zay duminică seară, aflat alături de susţinătorii săi entuziasmaţi într-un bistro din Budapesta, unde şi-a anunţat victoria.
Peter Marki-Zay, un conservator în vârstă de 49 de ani, a susţinut că legăturile strânse ale lui Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, China şi Turcia nu sunt în linie cu ceea ce a numit valori europene.
"Pentru noi, valorile europene - integrarea europeană, democraţia, statul de drept şi o economie de piaţă liberă - sunt extrem de importante", a spus el. "Lupta împotriva corupţiei ar fi o parte din această declaraţie de valori", a adăugat candidatul opoziţiei ungare.
UE este în conflict cu guvernul naţionalist de la Budapesta într-o serie de chestiuni, care merg de la politica privind migraţia, drepturile persoanelor din comunitatea LGBT şi libertatea media.
Disputa asupra standardelor democratice a contribuit la o întârziere în deblocarea plăţilor către Ungaria de la Fondul de redresare al UE în contextul pandemiei de COVID-19.
Sondajele de opinie arată că partidul FIDESZ, la putere, şi alianţa de opoziţie sunt cot la cot, deşi ele nu au măsurat încă impactul victoriei de duminică a lui Marki-Zay, notează Reuters.
Mujtaba Rahman, managing director la think-tank-ul Eurasia Group, a declarat că estimează acum probabilitatea ca Orban să obţină majoritatea simplă la 55%, faţă de 65% anterior, în timp ce şansele la o majoritate a alianţei de opoziţie au crescut de la 20% la 40%.
Dacă alianţa de opoziţie câştigă, Ungaria ar trebui să se alăture EPPO, a spus Marki-Zay.
"Ungaria nu trebuie să blocheze prin dreptul său de veto paşi meniţi să aprofundeze integrarea europeană. Este intolerabil că o ţară poate spune nu aderării la EPPO, pentru a-şi proteja autocraţii corupţi", a mai afirmat el.
Guvernul lui Viktor Orban a optat să nu participe la EPPO, precizând că decizia este o chestiune de suveranitate.
Peter Marki-Zay a menţionat că Ungaria ar trebui să-şi reechilibreze economia pentru a fi capabilă să adopte moneda euro, dar a adăugat că o creştere accentuată a inflaţiei şi deficitul bugetar cauzat de cheltuielile preelectorale fac ca acest lucru să fir improbabil în mandatul viitorului parlament.
Ungaria nu are o dată ţintă pentru adoptarea euro. Marki-Zay a afirmat că este improbabil ca Ungaria să adere la mecanismul ERM-2, o etapă obligatorie înainte de aderare, mai devreme de 2026.
Politicianul a mai spus că va reanaliza acordurile încheiate de guvernul Orban cu Rusia şi China, inclusiv contractul în valoare de 12,5 miliarde de euro pentru extinderea centralei nucleare ungare de la Paks, care a fost încredinţat companiei ruse Rosatom fără licitaţie, şi legătura feroviară rapidă între Budapesta şi Belgrad.
"Trebuie să vedem dacă aceste acorduri servesc intereselor naţionale ale Ungariei", a spus Marki-Zay, precizând că nu are nimic împotriva energiei nucleare şi că l-a deranjat doar lipsa concurenţei în încredinţarea proiectului. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








