UPDATE Deputatul conservator britanic înjunghiat a murit

Deputatul britanic David Amess din Partidul Conservator al premierului Boris Johnson şi-a pierdut viaţa vineri după ce a fost înjunghiat de un bărbat care a intrat la o întâlnire electorală cu alegătorii din districtul său, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP.
Deputatul David Amess, în vârstă de 69 de ani, membru al Camerei Comunelor pentru circumscripţia Southend West din comitatul Essex, a fost atacat în jurul prânzului în Biserica metodistă Belfairs din oraşul Leigh-on-Sea.
Foto: (c) Tony O'Brien/REUTERS
Poliţia a pătruns în biserică şi susţine că un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de crimă. Poliţia a precizat că nu mai caută pe altcineva în legătură cu acest incident.
Foto: (c) Tony O'Brien/REUTERS
Serviciile de urgenţă au făcut mari eforturi pentru a-i salva viaţa, dar în zadar. "A fost tratat de serviciile de urgenţă dar, din păcate, a murit la faţa locului", a precizat poliţia.
"Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost arestat rapid după ce poliţiştii au ajuns la faţa locului sub suspiciunea de crimă şi un cuţit a fost recuperat", a mai menţionat poliţia.
În vârstă de 69 de ani, David Amess, căsătorit şi tatăl a cinci copii, a fost ales prima dată în legislativul britanic în anul 1983, când a reprezentat circumscripţia Basildon. Apoi, în 1997, a candidat pentru circumscripţia Southend West.
Colegii din parlament şi-au exprimat şocul şi i-au adus un omagiu lui Amess, care avea întâlniri cu alegătorii în prima şi a treia vinere a lunii, afirmând că era foarte scrupulos în îndeplinirea obligaţiilor către circumscripţia sa.
Foto: ©UK Parliament/Jessica Taylor/Handout via REUTERS
"A fost înjunghiat de mai multe ori", a declarat John Lamb, un consilier local aflat la faţa locului, pentru Reuters.
Atacul cu cuţitul de la întrunirea cu alegătorii a readus în memorie un incident din 2010 în care deputatul laburist Stephen Timms a supravieţuit după ce a fost înjunghiat în biroul său de circumscripţie, precum şi pe cel din 2016 în care deputata laburistă Jo Cox a fost împuşcată mortal cu doar câteva zile înaintea referendumului pentru Brexit.
"Atacarea reprezentanţilor noştri aleşi este un atac asupra democraţiei însăşi", a postat pe Twitter soţul lui Jo Cox, Brendan. "Nu există nicio scuză, nicio justificare. Şi nu poate exista un gest mai laş decât atât", a adăugat el.
ORA 16.03 Un parlamentar conservator britanic a fost înjunghiat
Un parlamentar membru în Partidul Conservator britanic al premierului Boris Johnson a fost înjunghiat vineri de mai multe ori în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi locali în circumscripţia sa într-o biserică, relatează postul Sky News, citat de Reuters.
Foto: (c) Andrew Couldridge/REUTERS
Deputatul David Amess, care reprezintă în Camera Comunelor circumscripţia Southend West din comitatul Essex, a fost înjunghiat de un bărbat care a pătruns în incinta unde se desfăşura acea reuniune, în oraşul Leigh-on-Sea.
Deputatul primeşte îngrijiri la faţa locului şi medicii încearcă să-l stabilizeze înainte de a-l transporta la spital. ''Încă este în biserică şi nu ni se dă voie să intrăm să-l vedem. Pare să fie într-o stare foarte serioasă'', a declarat consilierul conservator John Lamb.
Poliţia a izolat zona şi a anunţat arestarea autorului atacului, precizând că nu sunt căutaţi şi alţi suspecţi.
Biroul deputatului a confirmat că acesta a fost înjunghiat, fără să ofere alte detalii şi nu este clar în ce stare se află. Deputatul David Amess, în vârstă de 69 de ani, a fost ales prima dată în legislativul britanic în anul 1983.
Au început să vină şi reacţii din partea politicienilor britanici. ''O veste oribilă şi profund şocantă'', a scris pe Twitter liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, în timp ce premierul conservator Boris Johnson a suspendat o reuniune cu miniştrii săi.
Acest incident aminteşte de altele asemănătoare petrecute în Regatul Unit. În 2010 parlamentarul laburist Stephen Timms a supravieţuit după ce a fost înjunghiat în biroul din cricumscripţia sa, iar în 2016 deputata laburistă Jo Cox a murit în urma unui atac armat cu câteva zile înaintea referendumului pentru Brexit.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Lãzãroiu)
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzãrii ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kremlinul afirmă că este necesară o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat luni, referitor la o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, că o întâlnire între cei doi este necesară, dar a precizat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei luni, transmite Reuters.
UE vrea să investească 500 de milioane de euro pentru a atrage cercetători
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen vor să-i atragă pe cercetătorii străini - amenințați în special în SUA de politicile administrației Trump - organizând în acest scop luni la Paris conferința Choose Europe for Science, relatează AFP. Președinta Comisiei Europene a anunțat în cadrul conferinței că Uniunea Eur
Mișcarea Hamas acuză Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic''
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a acuzat luni Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic'' și că este responsabil pentru ''agravarea catastrofei umanitare'' din Fâșia Gaza, informează France Presse. ''Respingem utilizarea ajutorului umanitar ca un mijloc de șantaj
Președintele Kenyei a scăpat nevătămat după ce o persoană din public a aruncat cu un pantof în el la un miting
Președintele kenyan William Ruto a reușit să se ferească de o lovitură cu un pantof: el a parat obiectul de încălțăminte cu brațul la un miting în provincia Migori din estul țării, relatează luni agenția Reuters. El a ținut duminică un discurs despre costul vieții în Kenya, subiect care a iritat publicul și l-a obligat pe șef
Tensiuni India-Pakistan: Armata pakistaneză a efectuat încă un test cu rachete
Armata pakistaneză a anunțat luni că a efectuat un test de lansare de rachete, al doilea în două zile, pe fondul tensiunilor în creștere cu India vecină, relatează AFP. ''Pakistanul a efectuat astăzi un test reușit de lansare a unei rachete Fattah, cu o rază de acțiune de 120 km'', a informat armata într-un co
Boris Pistorius, care susține #Ucraina, rămâne ministru al apărării în noul guvern al Germaniei (comentariu AFP)
Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susținut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, își va păstra portofoliul și în viitorul guvern de la Berlin, anunță luni AFP. În noua formulă guvernamentală, care va fi oficializată marți, Pistorius va coordona un program nou și amplu de reînarmare a Germaniei, cu
Noul plan al guvernului israelian ''sacrifică'' ostaticii din Gaza, denunță Forumul familiilor ostaticilor
Forumul familiilor, cea mai mare asociație din Israel a apropiaților ostaticilor, a acuzat luni guvernul israelian că ''îi sacrifică'' pe ostaticii ținuți în Gaza, după aprobarea unei extinderi a ofensivei israeliene în teritoriul palestinian, informează AFP. Acest
Militari din NATO și din #Ucraina participă la evenimentele de la Londra consacrate Zilei Victoriei în Europa
Mii de oameni erau așteptați luni pe străzile din centrul capitalei britanice Londra, într-o zi de sărbătoare legală, la debutul unei serii de evenimente care marchează împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, VE Day (Ziua Victoriei în Europa), relatează dpa. Forțe armate
Rwanda discută cu Washingtonul în legătură cu primirea de migranți deportați de SUA
Autoritățile de la Kigali și Washington au început discuții referitoare la primirea de către Rwanda a unor imigranți deportați din Statele Unite, a anunțat duminică ministrul de externe rwandez Olivier Nduhungirehe, transmite luni Reuters. ''Suntem în discuții cu Statele Unite'', a spus Nduhungirehe într-un in
Parlamentul European și-a înăsprit de la 1 mai regulile privind activitățile de lobby
Parlamentul European și-a înăsprit regulile privind activitățile de lobby, la peste doi ani după scandalul Qatargate, care a fost urmat de una dintre cele mai mari investigații de corupție care a afectat Uniunea Europeană, relatează luni Politico
#Ucraina a doborât 42 de drone rusești, dar a suferit lovituri în două regiuni
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât duminică noaptea 42 de drone din 116 lansate de Rusia asupra regiunilor Sumî și Donețk, conform afirmațiilor militarilor, preluate de Reuters. Alte 21 de drone s-au pierdut, însă forțele armate ale Ucrainei nu au precizat ce s-a întâmplat cu celelalte 53, ci doar au comuni
Cabinetul israelian aprobă extinderea ofensivei din Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat o extindere graduală a ofensivei contra mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat luni postul de radio israelian Kan, care citează surse apropiate acestui dosar, transmite Reuters. Într-un mesaj video postat duminică pe X, la c&
Rusia și-a intensificat atacurile în #Ucraina, care raportează circa 200 de atacuri ruse într-o singură zi
Rusia continuă să-și intensifice ofensiva în estul Ucrainei, cu circa 200 de atacuri într-o singură zi, a anunțat duminică Statul Major al armatei Ucrainei într-o postare pe Facebook, informează AFP. Luptele s-au intensificat în special în jurul orașului strategic Pokrovsk în regiunea Donețk, unde forțele uc
Trump a confirmat că a propus să trimită trupe în Mexic pentru a combate traficul de droguri, dar președinta mexicană a refuzat
Președintele Donald Trump a confirmat că a propus trimiterea de trupe americane peste graniță, în Mexic, pentru a ajuta țara vecină să lupte împotriva traficului de droguri, dar președinta mexicană Claudia Sheinbaum a respins ideea, relatează luni dpa. Wall Street Journal a relatat vineri că, într-o convorbire telefonică la j
Rusia susține că a dejucat un atac cu drone din #Ucraina asupra Moscovei
Rusia a anunțat duminică noaptea că a dejucat un atac cu drone ucrainene asupra Moscovei, informează AFP. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că apărarea antiaeriană ''a respins un atac cu patru drone care zburau în direcția Moscovei'', fără a provoca daune sau a face victime. AFP