Spania spune că liderul separatist catalan reţinut în Italia trebuie să se prezinte în faţa instanţelor spaniole

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, care a fost reţinut de poliţia italiană în Sardinia, trebuie să răspundă în faţa justiţiei din Spania, a transmis vineri guvernul spaniol înaintea unei audieri de extrădare, informează Reuters.
''Domnul Puigdemont trebuie să se supună acţiunii justiţiei, exact ca orice alt cetăţean'', a comunicat biroul premierului spaniol Pedro Sanchez într-un comunicat.
Spania îl acuză pe fostul lider regional catalan Puigdemont de răzvrătire, susţinând că a contribuit la organizarea unui referendum de independenţă în 2017, care a fost declarat ilegal de instanţele spaniole.
Liderul catalan a fost reţinut de poliţia de frontieră italiană pe aeroportul din Alghero, la sosirea pe insula Sardinia, joi seara. El urmează să fie adus în faţa unui tribunal italian vineri dimineaţă, deşi nu este clar dacă judecătorul se va pronunţa cu privire la extrădarea sa, a relatat agenţia italiană de presă ANSA.
''Credem că autorităţile judiciare îl vor elibera pe Puigdemont. Este a patra oară când se întâmplă acest lucru'', a declarat vineri avocatul său, Gonzalo Boyer, la postul de radio Cadena Ser.
În martie, Parlamentul European a ridicat imunitatea lui Puigdemont, de care se bucura ca membru din 2019. Puigdemont trăia în exil autoimpus la Waterloo în Belgia.
Potrivit biroului său, Puigdemont a călătorit de la Bruxelles la Alghero pentru a participa la expoziţia internaţională Adifolk şi pentru a se întâlni cu preşedintele regional al Sardiniei şi cu ombudsmanul. El a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis de Spania, care cere extrădarea sa pentru rolul său în referendumul de independenţă, care a provocat cea mai mare criză politică din Spania din ultimele decenii.
Grupurile separatiste din Barcelona au declarat că vor manifesta vineri dimineaţă pentru a protesta împotriva arestării lui Puigdemont, devenit imaginea independenţei catalane de la tentativa de secesiune a Cataloniei pe care a condus-o în 2017.
"Destul. Amnistia este singura cale. Autodeterminarea este singura soluţie. Alături de tine, Carles", a reacţionat pe Twitter actualul preşedinte catalan Pere Aragones la anunţul arestării lui Puigdemont, care a deţinut pentru scurt timp această funcţie din ianuarie 2016 până în octombrie 2017, înainte de a fi înlăturat de guvernul spaniol, relatează AFP.
Puigdemont, care este căsătorit din anul 2000 cu o jurnalistă română (Marcela Topor) şi tatăl a două fiice, era aproape necunoscut în afara cercurilor pro-independenţă când a devenit şeful guvernului regional catalan. Înainte de alegerea sa în fruntea guvernului catalan, singura sa experienţă politică a fost cea de primar al oraşului Girona, un bastion pro-independenţă cu 100.000 de locuitori. Totuşi, la doar un an şi jumătate de la preluarea mandatului, fostul jurnalist de 58 de ani cu părul şaten şi des a organizat împreună cu guvernul său, în pofida unei interdicţii judiciare, un referendum de autodeterminare marcat de violenţe poliţieneşti, urmat câteva săptămâni mai târziu de o declaraţie de independenţă născută moartă. Guvernul spaniol, condus la acea vreme de conservatori, a reacţionat plasând regiunea sub tutelă, înlăturându-l pe Puigdemont din funcţie şi arestându-i pe principalii lideri ai mişcării.
Născut în Amer, un sat de munte de 2.200 de locuitori situat la 100 km de Barcelona, unde familia sa încă mai conduce brutăria tatălui său, Carles Puigdemont, al doilea din opt fraţi, are independenţa în sânge. ''În Catalonia, mulţi au devenit independenţi ca o reacţie alergică la politicile Madridului. Dar nu şi el, el a fost întotdeauna unul", spune poetul şi editorialistul Antoni Puigverd, care i-a fost cândva un prieten apropiat.
A fost ales deputat în Parlamentul European în mai 2019. Plecând din Catalonia spre Belgia, acest om cu un caracter imprevizibil i-a abandonat pe mulţi dintre foştii săi "miniştri", care au fost arestaţi şi apoi condamnaţi la închisoare pentru răzvrătire în 2019, într-un proces desfăşurat fără el.
Cei nouă susţinători ai independenţei încarceraţi au fost graţiaţi de guvernul spaniol al lui Pedro Sanchez în luna iunie.
Numit uneori "fugar" sau "laş" de către adversarii săi, Puigdemont a continuat să fie activ pe scena politică cu partidul său Împreună pentru Catalonia (JxC). El a fost înlocuit mai întâi la conducerea regiunii de succesorul său Quim Torra, înainte ca Pere Aragones, un susţinător moderat al independenţei, să fie ales preşedinte al regiunii în luna mai, în urma alegerilor care au readus la putere partidele pro-independenţă.
De la alegerea dlui Aragones, relaţiile dintre Madrid şi Barcelona s-au calmat, permiţând reluarea săptămâna trecută a negocierilor pentru o soluţie politică la criză.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump anunță o nouă reuniune cu Iranul, joi, în problema nucleară
Donald Trump a anunțat o nouă reuniune 'joi' între Statele Unite și Iran cu privire la programul nuclear al Teheranului, precizând că discuțiile se lovesc în continuare de problema îmbogățirii uraniului, notează AFP. Întrebat despre propunerea de acord pe care iranienii au spus că o vor prezenta '&icir
Iranul afirmă că dispune de informații pentru a putea riposta la orice atac israelian
Iranul a afirmat luni că informații despre siturile nucleare israeliene pe care pretinde că le-a obținut îi vor permite să 'riposteze împotriva oricărui atac' al Israelului asupra instalațiilor sale, notează AFP. Televiziunea de stat iraniană a relatat sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre I
VIDEO/Israel: Nava Madleen a ajuns în portul Ashdod sub pază militară
Nava cu pânze Madleen, blocată de Israel luni dimineață în timp ce încerca să ajungă în Fâșia Gaza cu ajutoare umanitare și cu 12 activiști pro-palestinieni la bord, printre care suedeza Greta Thunberg, a ajuns în portul israelian Ashdod în cursul serii, notează AFP.
Președintele Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale la Los Angeles a fost 'o idee excelentă'
Președintele american Donald Trump a scris luni în rețeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naționale pentru a riposta la tulburările ordinii publice din California a fost 'o decizie excelentă', iar 'dacă nu am fi făcut asta, Los Angeles ar fi fost șters de pe fața pământului', transmit Reuters și AFP. Guvernato
Un columbian suspect de legături cu Rusia a fost condamnat în Cehia pentru incendiere
Un tribunal din Praga l-a condamnat luni la opt ani de închisoare pe un cetățean columbian suspectat de legături cu Rusia, care a provocat un incendiu în 2024, transmite AFP. În iunie anul trecut, Andres Alfonso De La Hoz De La Cruz, în vârstă de 27 de ani, a stropit cu benzină mai multe autobuze aflate într
Canada alocă 2% din PIB pentru apărare
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunțat luni premierul Mark Carney, care a precizat că astfel se atinge obiectivul NATO 'cu o jumătate de deceniu mai devreme', transmite AFP. 'Ideea răspândită multă vreme conform căreia poziția geografică a Canadei ne protejează este tot mai arhaică
Despăgubiri de peste un miliard de lire sterline pentru poștașii britanici condamnați pe nedrept
Mai mulți șefi de oficii poștale din Regatul Unit au primit despăgubiri de peste un miliard de lire sterline (1,19 miliarde de euro) ca victime ale unor acuzații false, arată date publicate luni de guvernul de la Londra, conform AFP. Din 1999 până în 2015, aproape o mie de șefi din Post Office, serviciul public de poștă, au fost ac
Premierul Orban consideră Ungaria 'speranța patrioților europeni' și susține că 'nu vrem să murim pentru Ucraina'
Premierul ungar Viktor Orban a participat luni la un eveniment al partidului radical de dreapta Patrioți pentru Europa (PfE, al treilea grup ca mărime în Parlamentul European - n. red.) în satul Mormant-sur-Vernisson din centrul Franței, unde a susținut că țara sa este 'oaia neagră' a UE și totodată 'coșmarul Bruxellesului, speranța patrioțilo
Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislației privind cetățenia și întărirea protecției locurilor de muncă au eșuat, deoarece rata de participare a fost mult sub 50% din electorat, pragul necesar pentru validarea rezultatelor, arată luni date preluate de Reuters de la agenția de sondare a opiniei publice YouTrend. Italienii au
Directorul AIEA condamnă obținerea de către Iran a unor documente ale agenției
Directorul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat luni faptul că Iranul a obținut documente confidențiale ale instituției sale drept un lucru 'rău' care încalcă spiritul de cooperare cu Teheranul, transmite Reuters. 'Aici, din păcate, și asta se întâmplă de câțiva an
Schimbul de prizonieri între Rusia și #Ucraina începe cu cei mai tineri
Rusia și Ucraina au efectuat un schimb de prizonieri de război, fiind incluși cei cu vârste sub 25 de ani, a anunțat luni ministerul apărării de la Moscova, care a menționat că operațiunea a fost rezultatul negocierilor directe ruso-ucrainene de luna aceasta, informează Reuters. Tratativele din 2 iunie, de la Istanbul, au dus la o î
Milioane de pensionari britanici vor primi din nou la iarnă ajutoare de încălzire
Guvernul britanic a anunțat luni că va acorda din nou, iarna viitoare, ajutoare de încălzire pentru milioane de vârstnici, revenind asupra unor reduceri de cheltuieli extrem de nepopulare, transmite Reuters. Reorientarea cu 180 de grade a politicii de ajutoare înseamnă reluarea subvențiilor la încălzire pentru nouă mili
Parlamentul german respinge amenințările șefului Dumei ruse și exploatarea celui de-al Doilea Război Mondial
Președinta Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), Julia Klockner, a respins luni amenințările formulate de președintele Dumei de Stat ruse, Viaceslav Volodin, cu privire la escaladarea situației dintre cele două țări și l-a avertizat să nu exploateze cel de-al Doilea Război Mondial și să nu distorsioneze istoria pentru a justifica războiul de agres
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Gaza include o garanție 'mai clară' pentru încheierea războiului
Mediatorul palestiniano-american Bishara Bahbah a elaborat un amendament la planul propus de trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza între Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas, în încercarea de a aduce părțile la masa negocierilor, a declarat luni pentru
Summitul Oceanelor de la Nisa se deschide cu critici voalate la adresa planurilor lui Donald Trump
Marele absent de la cel de-al treilea Summit ONU al Oceanelor, UNOC3, care a început luni la Nisa (sud-estul Franței), președintele american Donald Trump, a fost ținta criticilor unor lideri mondiali din cauza planurilor sale expansioniste și a intenției de a exploata resursele oceanului, notează luni EFE. În ziua deschiderii eveni