Belarus: Lidera opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, îi cere ajutor lui Emmanuel Macron
Lidera opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, a solicitat miercuri Franţei să-şi utilizeze întreaga sa influenţă pentru a ajuta la rezolvarea crizei politice din ţara sa, afirmând că este pregătită să se întâlnească 'în orice moment' cu preşedintele Emmanuel Macron, relatează AFP.
'Belaruşii au nevoie de energie nouă pentru a merge mai departe', a declarat ea la sosirea sa la Paris, referindu-se la realegerea controversată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în august 2020 şi la represiunea care s-a abătut de atunci asupra oponenţilor, jurnaliştilor şi militanţilor pentru drepturile omului în Belarus.
'Îndemn Franţa şi pe preşedintele Macron să acţioneze într-un mod decisiv în căutarea unei soluţii la criza belarusă', a adăugat într-o conferinţă de presă la Casa Jurnaliştilor opozanta care trăieşte în prezent în exil în Lituania, subliniind 'greutatea' Parisului pe scena internaţională.
Tihanovskaia, care până sâmbătă va avea o serie de întâlniri cu ocazia vizitei sale la Paris, a precizat că nu are programată o întrevedere cu preşedintele francez. 'Dar ne-am întâlni cu bucurie în orice zi şi în orice moment', a spus ea.
Svetlana Tihanovskaia urma să aibă o serie de întâlniri miercuri după-amiază, între care cu ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher şi cu alţi responsabili ai legislativului francez, iar cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, sâmbătă.
Preşedintele Emmanuel Macron a fost primul lider occidental care s-a întâlnit cu Tihanovskaia în septembrie 2020 la Vilnius, la o lună după realegerea preşedintelui Lukaşenko pentru al şaselea mandat, realegere contestată de zeci de mii de manifestanţi în fiecare duminică în decurs de mai multe săptămâni.
Macron i-a promis atunci să pună umărul la medierea OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) a crizei politice belaruse, promisiune rămasă la nivel declarativ.
De atunci, Svetlana Tihanovskaia a fost primită de cancelarul german Angela Merkel, de preşedintele american Joe Biden la 27 iulie la Washington şi de premierul britanic Boris Johnson în luna august.
'Franţa are diplomaţi formidabili. Ei ar putea să-şi asume responsabilitatea organizării unei platforme de mediere a negocierilor cu regimul', a sugerat opozanta.
Tihanovskaia şi-a intensificat presiunile împotriva lui Aleksandr Lukaşenko pentru ca acesta să înceteze represiunea şi să înceapă un dialog cu opoziţia în vederea unor noi alegeri.
SUA, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au adoptat deja o serie de sancţiuni împotriva regimului de la Minsk, care beneficiază la rândul său de un sprijin de neclintit din partea Kremlinului.
Mişcarea de contestare din vara-toamna anului trecut a fost treptat înăbuşită, cu mii de arestări, exiluri forţate şi încarcerarea opozanţilor, responsabililor media independente şi organizaţiilor neguvernamentale.
Regimul belarus este acuzat de interceptarea unui zbor comercial în luna mai, sub pretextul unei alerte cu bombă pentru a-l aresta pe jurnalistul disident Roman Protasevici care se afla la bord. La 6 septembrie, Maria Kolesnikova, cea mai carismatică figură a mişcării de contestare din 2020, a fost condamnată la 11 ani de închisoare.
UE îl suspectează pe Lukaşenko de încurajarea migranţilor să traverseze frontiera belarusă cu ţări ale blocului comunitar (Lituania, Letonia şi Polonia) ca represalii la sancţiunile europene împotriva regimului său.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului













