Franţa nu va recunoaşte şi nu va discuta cu regimul taliban, pentru că ''nu există talibanism soft'', subliniază un oficial francez

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene a reiterat joi că din partea Franţei nu va exista "nicio recunoaştere" şi "nicio înţelegere" pentru regimul taliban de la Kabul şi a declarat că "procesul politic" în curs trebuie continuat, informează AFP.
"Nu există niciun contact politic (cu talibanii), nu va exista nicio înţelegere, nicio complicitate de niciun fel cu regimul taliban. Nu există 'talibanism' soft", a subliniat joi dimineaţa, la postul Franceinfo, Clement Beaune.
"Din nefericire, există o victorie militară (...) a talibanilor în Afganistan şi există acolo în proces politic care se derulează de mai multe luni între afgani şi a cărui continuare nu putem decât să o dorim", a spus el.
"Astăzi este cum nu se poate mai rău în Afganistan. Dacă la guvernare vor fi alte facţiuni politice decât talibanii, într-un guvern mai larg (...) aceasta va fi o veste un pic mai puţin rea", a apreciat oficialul francez.
Talibanii, al căror cofondator şi număr doi, mollahul Abdul Ghani Baradar, s-a întors marţi în Afganistan, au demarat consultări politice miercuri, la Kabul, cu eminente personalităţi afgane. Ei au difuzat imagini în care se poate vedea cum fostul preşedinte afgan Hamid Karzai discută cu Anas Haqqani. Acesta din urmă participa la negocierile de la Doha cu guvernul afgan, negocieri care nu au dus la vreo soluţie.
Foto: (c) Alexander Zemlianichenko/REUTERS
Însă el este mai ales fratele mai mic al lui Sirajuddin Haqqani, şeful reţelei eponime, calificate drept teroristă de Washington, şi care are de asemenea statutul de număr doi între talibani. Aceştia s-au întâlnit şi cu fostul vicepreşedinte Abdullah Abdullah, potrivit grupului de supraveghere a site-urilor islamiste SITE.
"Au fost discuţii (...) între fostul preşedinte Hamid Karzai, între foste autorităţi afgane şi talibani (...). Dacă lucrurile sunt ceva mai puţin rele, dacă pot spune aşa (...), atunci cu atât mai bine. Însă nu va exista nicio recunoaştere, niciun contact politic cu talibanii înşişi. Nu ştim ce se va întâmpla. Deocamdată, avem la palatul prezidenţial din Kabul talibani, iar cu talibanii nu se discută", a conchis secretarul de stat francez.
Ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Yves Le Drian, a pus miercuri cinci condiţii prealabile pentru o eventuală recunoaştere internaţională a talibanilor, susţinând că acestea nu sunt îndeplinite, în pofida declaraţiilor noilor lideri de la Kabul. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Medvedev afirmă că Trump a obligat #Ucraina să plătească pentru ajutorul SUA prin acordul privind mineralele
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că semnarea acordului privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a obligat Kievul să plătească pentru viitorul ajutor militar american, relatează Reuters. Acordul, semnat miercuri la Washington, va oferi Statelor Unite acces l
Ministrul de externe ucrainean salută un 'pas important' în relațiile cu SUA după semnarea acordului privind mineralele
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat joi acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite ca fiind 'un pas important' în relațiile cu Washingtonul și a precizat că a discutat despre semnarea acestui document cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, relatează Reuters. Acordul economic între SUA
Echipa lui Trump presează Beijingul să negocieze tarifele vamale, potrivit presei chineze
Contrar afirmațiilor președintelui american Donald Trump, Washingtonul, și nu Beijingul, este cel care 'se grăbește' să negocieze tarifele vamale, administrația americană 'luând initiațiva' a numeroase contacte bilaterale, a afirmat joi mass-media oficială chineză, relatează AFP. Cele două mari puteri economice ale lumii
Coreea de Sud: Președintele interimar Han Duck-soo și-a anunțat demisia
Președintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi și a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap și Reuters. Han și-a anunțat decizia în timpul unei conferințe de presă la Seul, punând astfel capăt săptămânilor de speculații cu privire la participarea sa la aleger
#Ucraina: 2 morți și 15 răniți într-un atac al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale din Odesa
Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un 'atac masiv' al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale și a unei școli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat joi serviciile de urgență ale țării, relatează AFP. Președinția ucraineană a reacționat cerând încă o dată o 'încetare compl
Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol, inculpat pentru abuz de putere
Parchetul sud-coreean a anunțat joi că fostul președinte Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru 'abuz de putere' în urma tentativei sale ratate de a institui legea marțială în decembrie, relatează AFP. 'Investigații suplimentare pentru abuz de putere au condus la această inculpare suplimentară' după cea de 'rebeli
Incendii în Israel: Netanyahu avertizează asupra riscului ca incendiile să se extindă la Ierusalim
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat miercuri că incendiile de vegetație care se răspândesc rapid în apropierea Ierusalimului ar putea ajunge în oraș, relatează AFP. Serviciile de salvare israeliene sunt în alertă maximă după izbucnirea mai multor incendii devastatoare, în principal la vest de Ierusa
Disidență: Cuba acuză UE și Statele Unite de 'ingerință'
Cuba a acuzat miercuri Uniunea Europeană și ambasada Statelor Unite la Havana de 'ingerință' pentru protestele lor după arestarea a două figuri disidente, scrie AFP. Marți, justiția cubaneză a revocat eliberarea condiționată acordată în ianuarie lui José Daniel Ferrer, 54 de ani, și lui Felix Navarro, 72 de ani, acuzați că
India închide spațiul său aerian pentru avioanele pakistaneze
Autoritățile indiene au anunțat miercuri închiderea spațiului aerian al țării pentru avioanele pakistaneze, ca răspuns la interdicția impusă de Islamabad la zborul aeronavelor indiene deasupra teritoriului său, o ultimă evoluție în escaladarea tensiunilor care au urmat unui atentat mortal în Kashmir, notează AFP. New Delhi ac
Republica Dominicană, un 'partener promițător' al Rusiei, afirmă Lavrov
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, care a făcut o escală la Santo Domingo după o reuniune BRICS în Brazilia, a afirmat miercuri că Republica Dominicană este un 'partener promițător' al Moscovei în regiune, în special în domeniul turismului, notează AFP. Rusia va deschide în curând o ambasadă &ic
SUA și #Ucraina au semnat un acord asupra unui fond de investiții în reconstrucție
Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene, comentează AFP. Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în cur
Apărare: 16 țări ale UE pregătite să ceară o scutire de la regulile bugetare
Șaisprezece țări ale Uniunii Europene (UE) vor solicita o scutire temporară de la regulile de stabilitate bugetară pentru a-și stimula cheltuielile militare, a anunțat UE miercuri, notează AFP. Luna trecută, Comisia Europeană a prezentat o 'Carte albă privind apărarea' în care propune, printre altele, ca statele membre să aloce p
SUA: Rubio îndeamnă Pakistanul să condamne atentatul din Kashmir și să coopereze
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a încurajat miercuri Pakistanul să condamne atacul din Kashmir și să coopereze cu ancheta, cerând în același timp Islamabadului și New Delhi să dea dovadă de reținere, scrie AFP. Într-o convorbire telefonică cu premierul pakistanez Shehbaz Sharif, el a 'vorbit despre necesit
Liban: Peste 90% din infrastructura Hezbollah demontată în sudul țării (responsabil)
Hezbollah și-a retras luptătorii din sudul Libanului, iar armata libaneză a demontat marea majoritate a infrastructurilor sale militare de acolo, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil de securitate. Un acord de încetare a focului a pus capăt pe 27 noiembrie la peste un an de ostilități, dintre care două luni de război deschis, &i
Turcia cere Israelului să înceteze atacurile aeriene asupra Siriei
Turcia a cerut Israelului miercuri seara să 'înceteze atacurile aeriene' asupra Siriei, a declarat Ministerul turc de Externe, relatează AFP. 'În această perioadă sensibilă pentru Siria, datoria comunității internaționale este de a contribui la instaurarea securității și stabilității în Siria. În acest conte