Rusia: Principalii aliaţi ai lui Navalnîi, arestaţi, înaintea manifestaţiilor anunţate şi a discursului anual al lui Vladimir Putin

Poliţia rusă a procedat miercuri la raiduri împotriva mişcării disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi, înaintea manifestaţiilor de protest anunţate în sprijinul opozantului, chiar în ziua în care preşedintele rus Vladimir Putin îşi rosteşte discursul anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), relatează AFP şi Reuters.
Se aşteaptă ca preşedintele rus, care urmează să se exprime la amiază (09:00 GMT), să se refere la tensiunile exacerbate cu Occidentul în legătură cu soarta detractorului său, spitalizat în închisoare şi în stare gravă, conform apropiaţilor săi, dar şi la comasarea de trupe şi echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina şi la relaţiile deteriorate cu SUA.
Pe plan intern, criza economică şi sanitară în urma epidemiei de COVID-19 ar urma să ocupe un loc important în discursul său, mai ales în contextul alegerilor legislative preconizate în septembrie.
Mişcarea lui Aleksei Navalnîi, aflat de trei săptămâni în greva foamei pentru că i se refuză accesul la un medic din afara penitenciarului şi în care să aibă încredere, a chemat la manifestaţii la ora locală 19:00. Sunt prevăzute acţiuni de protest în peste 100 de oraşe, de la Vladivostok (09:00 GMT) şi Kaliningrad (17:00) până la Moscova, Sankt-Petersburg şi Vladimir (16:00 GMT), unde opozantul este încarcerat.
'Este vorba nu doar de libertatea lui Navalnîi, ci de viaţa sa', a subliniat sâmbătă aliatul său Leonid Volkov.
Avocaţii săi l-au găsit marţi 'foarte slăbit' şi au cerut transferul acestuia într-un spital moscovit.
Percheziţii au vizat deja sedii legate de organizaţia disidentului în circa 20 de oraşe marţi şi miercuri, potrivit organizaţiei neguvernamentale specializate OVD-Info.
Primele reţineri au avut loc miercuri dimineaţă, începând cu avocata Liubov Sobol, personalitate proeminentă a opoziţiei moscovite, şi cu purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmuş.
Ministerul de Interne rus a avertizat anterior că va lua 'toate măsurile' necesare ca răspuns la manifestaţiile neautorizate.
Precedentele manifestaţii, organizate după arestarea lui Navalnîi în ianuarie, au condus la peste 11.000 de arestări.
Justiţia rusă urmează să examineze o cerere a Parchetului vizând calificarea drept 'extremistă' a organizaţiei fondate de Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), ceea ce i-ar expune pe activiştii acesteia la pedepse grele cu închisoarea.
'Putin a declarat un adevărat război, un război total, împotriva celor care nu sunt de acord cu el', a apreciat duminică Vladimir Milov, un apropiat al lui Navalnîi.
Discursul anual al lui Putin, în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus - Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară) - este o ocazie a şefului statului de a-şi stabili priorităţile pentru ţară. Este puţin probabil ca preşedintele rus să evoce soarta celui mai înverşunat critic al său, al cărui nume nici măcar nu-l pronunţă, notează AFP.
Dar sunt aşteptate anunţuri importante cu această ocazie. Anul trecut, Putin a schiţat o reformă constituţională care în final a dus la un referendum ce i-a dat dreptul să rămână la Kremlin până în 2036.
În materie de politică externă, cancelariile occidentale vor urmări orice indiciu cu privire la intenţiile sale vizând Ucraina, la graniţele căreia au fost comasaţi peste 100.000 de soldaţi ruşi în ultimele săptămâni. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă
#Ucraina anunță schimbul de prizonieri cu Rusia pentru 'săptămâna viitoare'
Ucraina a anunțat că schimbul cu Rusia de prizonieri și cadavre ale soldaților uciși, programat pentru acest weekend, va avea loc 'săptămâna viitoare', după ce Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP. 'Începerea operațiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocie
Ministrul apărării israelian către Greta Thunberg: Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg și pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertății, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană, informează EFE.
JD Vance dezminte că Trump ar figura pe 'lista lui Jeffrey Epstein': Nu a făcut nimic rău
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat susținerea pentru președintele Donald Trump în contextul acuzațiilor aduse împotriva acestuia joi de către miliardarul Elon Musk, care a susținut că Trump ar apărea pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, informează EFE. 'În primul rând, cu siguranță nu. Donald
Președintele Lituaniei îl critică pe cancelarul german Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eșecul liderilor occidentali de a da curs amenințărilor cu sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa. Comentând dacă șeful executivului german Friedrich Merz a subminat credibilitatea E
Rusia așteaptă ca #Ucraina să-și confirme disponibilitatea de a accepta cadavrele soldaților căzuți
Rusia așteaptă ca Ucraina să confirme că va primi cadavrele soldaților ucraineni uciși în luptă, în conformitate cu ceea ce s-a convenit la ultima rundă de negocieri de la Istanbul, a declarat duminică adjunctul ministrului apărării rus, general-locotenent Aleksandr Fomin, informează EFE. 'Așteptăm confirmarea oficială din part
Armata rusă anunță un atac asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk
Armata rusă a anunțat duminica aceasta că desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, la granița cu regiunea Donețk, o premieră în mai bine de trei ani de conflict, informează AFP. 'Unități ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și își continuă ofensiva pe
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
SUA consideră că răspunsul Moscovei la distrugerea bombardierelor strategice ruse de către #Ucraina încă nu s-a materializat
Statele Unite consideră că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin cu represalii împotriva Ucrainei după distrugerea de către Kiev a unor bombardiere strategice ale Rusiei nu s-a produs încă în mod serios și că este probabil să ia forma unui atac semnificativ, în mai multe direcții, au declarat oficiali americani pentru Reuters.
O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene
Fabrica de azot și amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbușirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE. 'Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile ina
Ministrul de interne german consideră că polițiștii ar trebui echipați cu Tasere
Toți polițiștii din Germania ar trebui să fie echipați cu Tasere, a declarat ministrul de interne Alexander Dobrindt, cita duminică de dpa. Dobrindt a declarat grupului de media Funke că se va asigura că va fi creat încă din acest an cadrul legal pentru echiparea ofițerilor cu dispozitive de electrocutare. El a descris uti
SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California
Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE. Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat man
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi