logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Satisfacţie la Moscova după ce Casa Albă a propus organizarea unui summit Biden-Putin

Imagine din galeria Agerpres

Moscova nu îşi ascunde satisfacţia: un summit între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden, la iniţiativa Casei Albe, echivalează cu recunoaşterea importanţei puterii ruse, după săptămâni de escaladare verbală a tensiunilor şi zgomot de bocanci militari în jurul Ucrainei, comentează joi AFP.

Din ianuarie şi de la instalarea noului preşedinte american, relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au degradat rapid. Ambasadorul rus a fost rechemat în ţară după ce Joe Biden l-a calificat pe omologul său rus drept "ucigaş". De asemenea, Rusia a fost vizată de noi sancţiuni, după ce a fost acuzată de otrăvirea principalului opozant al ţării, Aleksei Navalnîi, şi prinsă în flagrant, potrivit Washingtonului, cu numeroase atacuri cibernetice.

Apoi, Moscova a desfăşurat zeci de mii de soldaţi ruşi la frontiera ucraineană, acuzând Kievul de intenţii ce ar putea justifica o invazie. În timpul unei discuţii telefonice, preşedintele Biden şi cancelarul federal german Angela Merkel au convenit să-i ceară Moscovei reducerea efectivelor sale militare de la frontiera cu Ucraina, pentru a permite "o detensionare a situaţiei".

În acest context, propunerea lui Joe Biden pentru un summit în doi într-un oraş neutru este o surpriză diplomatică ce pare să stârnească profunda satisfacţie a Moscovei, în condiţiile în care Washingtonul este cel care a făcut primul pas. Chiar dacă Kremlinul nu a acceptat imediat propunerea, formulată de Biden în timpul unei discuţii telefonice, marţi seara, cu Vladimir Putin, preşedintele rus a discutat în aceeaşi seară cu omologul său finlandez Sauli Niinsto, a cărui ţară a găzduit în 2018 cea mai recentă întrevedere la acest nivel, în 2018, între Putin şi preşedintele american de la acea vreme, republicanul Donald Trump.

În orice caz, diplomaţia rusă a anunţat rapid că aşteaptă ordinele lui Putin. "Ţine de competenţa administraţiei prezidenţiale. Însă, fără îndoială, ne vom face partea noastră de muncă", a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova.

De asemenea, responsabili ruşi au lăudat importanţa evenimentului. Astfel, vicepreşedintele Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului), Konstantin Kosaciov, a apreciat că un astfel de summit este "o veste de o amploare mondială" şi că Biden a dat de înţeles că doreşte "ca această întrevedere să aibă loc repede".

Potrivit şefului Comisiei Afaceri Externe din Duma de Stat (camera inferioară), Leonid Sluţki, SUA "au făcut un pas pentru a trece de la confruntare la dialog". "Este bine că liderii primelor două puteri nucleare (ale lumii) sunt gata să coopereze", a subliniat Sluţki.

Şi Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, a comparat importanţa summitului Biden-Putin cu cel pe care l-a avut el, în plin Război Rece, cu Ronald Reagan, summit ce a dus la încheierea unui tratat de dezarmare nucleară.

Politologul rus Fiodor Lukianov subliniază că, "în Rusia, perspectiva acestei întrevederi va fi prezentată ca un important succes". "Şi, într-o anumită măsură, aşa şi este, în condiţiile în care chiar nu demult Biden s-a exprimat în mod jignitor faţă de Putin", a spus el. Acum, "temperatura" a scăzut din nou, a mai constatat el, adăugând că se aşteaptă ca presiunea militară la frontierele ucrainene să scadă în curând, pentru că "nimeni nu este interesat de confruntări militare".

Miercuri seara, responsabili turci au anunţat că SUA au renunţat să desfăşoare săptămâna aceasta două nave de război în Marea Neagră prin strâmtorile turce. Anunţul despre această desfăşurare intervenise într-un context de escaladare a tensiunilor între Rusia şi Ucraina, iar decizia de a trimite nave de război era considerată un semn de susţinere a Kievului de către Washington.

Ştirea privind organizarea unui summit îi lasă pe unii din opoziţia rusă, dimpotrivă, dezamăgiţi, ei văzând în aceasta o concesie faţă de Putin şi dorinţa lui de recunoaştere.

"Un summit? Despre ce să mai discute SUA cu Putin? Este exact ceea ce vrea Putin, o întrevedere faţă în faţă care să-l legitimizeze", şi-a exprimat nemulţumirea, pe Twitter, fostul campion mondial la şah şi critic la adresa Kremlinului, Gari Kasparov.

De altfel, susţinătorii preşedintelui rus se bucură din exact aceleaşi motive. "Biden este cel care a cerut convorbirea telefonică ieri, Biden este cel care a sunat şi Biden este cel care dorea să discute despre un summit", notează, pe un ton ironic, jurnalistul Vladimir Soloviov, vedetă a postului de televiziune Rossia-1 şi unul dintre cei mai zeloşi promotori ai Kremlinului. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi