Întârzierea retragerii SUA din Afganistan riscă să ducă la "escaladare" (diplomaţia rusă)

Ministerul de Externe rus a apreciat miercuri că amânarea retragerii trupelor americane din Afganistan de la 1 mai la 11 septembrie riscă să provoace o escaladare, Washingtonul revizuindu-şi practic acordul încheiat cu talibanii, relatează AFP.
"Aceasta provoacă îngrijorare cu privire la o posibilă viitoare escaladare a conflictului armat în Afganistan ceea ce ar putea submina eforturile de lansare a negocierilor interafgane", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova într-un comunicat.
Întârzierea retragerii americane constituie o "încălcare evidentă a acordului între americani şi talibani", a afirmat Zaharova.
"În acest context, ne reiterăm dorinţa de a menţine un dialog constructiv între părţile beligerante din Afganistan, destinat să ducă la sfârşitul acestui lung război", a adăugat ea.
Washingtonul a anunţat marţi că toate trupele americane vor părăsi Afganistanul "fără condiţii" până la 1 septembrie, dată la care se vor împlini 20 de ani de la atentatele din 2001 în SUA, în pofida temerilor privind o revenire în forţă a talibanilor.
Joe Biden a avertizat în prealabil că va fi "dificil" să se respecte termenul limită de 1 mai prevăzut pentru retragere în acordul încheiat de predecesorul său în funcţie Donald Trump cu talibanii.
Amânând acest termen cu peste patru luni, Biden a provocat furia acestora din urmă.
Prezentându-se ca mediator, Moscova a găzduit în ultimii ani mai multe sesiuni de discuţii între emisari ai guvernului de la Kabul, talibani şi reprezentanţi străini.
Aceste discuţii sunt organizate în paralel cu cele care au început în septembrie la Doha şi cu cele pe care Turcia doreşte să le găzduiască în aprilie la Istanbul.
În acest sens, Maria Zaharova a spus că Moscova a primit o notificare din partea Turciei cu privire la negocierile prevăzute pentru perioada 24 aprilie-4 mai, dar că nu a luat încă o decizie dacă va trimite sau nu o delegaţie. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
UPDATE#Ucraina: Cel puțin un mort în urma atacurilor 'masive' rusești de noaptea trecută asupra Kievului și Odesei; o maternitate, lovită
Noi atacuri aeriene 'masive' ale Rusiei au vizat în noaptea de luni spre marți orașele ucrainene Kiev și Odesa, făcând cel puțin un mort și lovind, între altele, o maternitate, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP. 'Rusia minte în fiecare zi cu privire la dorința sa de pace și atacă oameni în fieca
Trump anunță o nouă reuniune cu Iranul, joi, în problema nucleară
Donald Trump a anunțat o nouă reuniune 'joi' între Statele Unite și Iran cu privire la programul nuclear al Teheranului, precizând că discuțiile se lovesc în continuare de problema îmbogățirii uraniului, notează AFP. Întrebat despre propunerea de acord pe care iranienii au spus că o vor prezenta '&icir
Iranul afirmă că dispune de informații pentru a putea riposta la orice atac israelian
Iranul a afirmat luni că informații despre siturile nucleare israeliene pe care pretinde că le-a obținut îi vor permite să 'riposteze împotriva oricărui atac' al Israelului asupra instalațiilor sale, notează AFP. Televiziunea de stat iraniană a relatat sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre I
VIDEO/Israel: Nava Madleen a ajuns în portul Ashdod sub pază militară
Nava cu pânze Madleen, blocată de Israel luni dimineață în timp ce încerca să ajungă în Fâșia Gaza cu ajutoare umanitare și cu 12 activiști pro-palestinieni la bord, printre care suedeza Greta Thunberg, a ajuns în portul israelian Ashdod în cursul serii, notează AFP.
Președintele Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale la Los Angeles a fost 'o idee excelentă'
Președintele american Donald Trump a scris luni în rețeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naționale pentru a riposta la tulburările ordinii publice din California a fost 'o decizie excelentă', iar 'dacă nu am fi făcut asta, Los Angeles ar fi fost șters de pe fața pământului', transmit Reuters și AFP. Guvernato
Un columbian suspect de legături cu Rusia a fost condamnat în Cehia pentru incendiere
Un tribunal din Praga l-a condamnat luni la opt ani de închisoare pe un cetățean columbian suspectat de legături cu Rusia, care a provocat un incendiu în 2024, transmite AFP. În iunie anul trecut, Andres Alfonso De La Hoz De La Cruz, în vârstă de 27 de ani, a stropit cu benzină mai multe autobuze aflate într
Canada alocă 2% din PIB pentru apărare
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunțat luni premierul Mark Carney, care a precizat că astfel se atinge obiectivul NATO 'cu o jumătate de deceniu mai devreme', transmite AFP. 'Ideea răspândită multă vreme conform căreia poziția geografică a Canadei ne protejează este tot mai arhaică
Despăgubiri de peste un miliard de lire sterline pentru poștașii britanici condamnați pe nedrept
Mai mulți șefi de oficii poștale din Regatul Unit au primit despăgubiri de peste un miliard de lire sterline (1,19 miliarde de euro) ca victime ale unor acuzații false, arată date publicate luni de guvernul de la Londra, conform AFP. Din 1999 până în 2015, aproape o mie de șefi din Post Office, serviciul public de poștă, au fost ac
Premierul Orban consideră Ungaria 'speranța patrioților europeni' și susține că 'nu vrem să murim pentru Ucraina'
Premierul ungar Viktor Orban a participat luni la un eveniment al partidului radical de dreapta Patrioți pentru Europa (PfE, al treilea grup ca mărime în Parlamentul European - n. red.) în satul Mormant-sur-Vernisson din centrul Franței, unde a susținut că țara sa este 'oaia neagră' a UE și totodată 'coșmarul Bruxellesului, speranța patrioțilo
Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislației privind cetățenia și întărirea protecției locurilor de muncă au eșuat, deoarece rata de participare a fost mult sub 50% din electorat, pragul necesar pentru validarea rezultatelor, arată luni date preluate de Reuters de la agenția de sondare a opiniei publice YouTrend. Italienii au
Directorul AIEA condamnă obținerea de către Iran a unor documente ale agenției
Directorul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat luni faptul că Iranul a obținut documente confidențiale ale instituției sale drept un lucru 'rău' care încalcă spiritul de cooperare cu Teheranul, transmite Reuters. 'Aici, din păcate, și asta se întâmplă de câțiva an
Schimbul de prizonieri între Rusia și #Ucraina începe cu cei mai tineri
Rusia și Ucraina au efectuat un schimb de prizonieri de război, fiind incluși cei cu vârste sub 25 de ani, a anunțat luni ministerul apărării de la Moscova, care a menționat că operațiunea a fost rezultatul negocierilor directe ruso-ucrainene de luna aceasta, informează Reuters. Tratativele din 2 iunie, de la Istanbul, au dus la o î
Milioane de pensionari britanici vor primi din nou la iarnă ajutoare de încălzire
Guvernul britanic a anunțat luni că va acorda din nou, iarna viitoare, ajutoare de încălzire pentru milioane de vârstnici, revenind asupra unor reduceri de cheltuieli extrem de nepopulare, transmite Reuters. Reorientarea cu 180 de grade a politicii de ajutoare înseamnă reluarea subvențiilor la încălzire pentru nouă mili
Parlamentul german respinge amenințările șefului Dumei ruse și exploatarea celui de-al Doilea Război Mondial
Președinta Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), Julia Klockner, a respins luni amenințările formulate de președintele Dumei de Stat ruse, Viaceslav Volodin, cu privire la escaladarea situației dintre cele două țări și l-a avertizat să nu exploateze cel de-al Doilea Război Mondial și să nu distorsioneze istoria pentru a justifica războiul de agres
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Gaza include o garanție 'mai clară' pentru încheierea războiului
Mediatorul palestiniano-american Bishara Bahbah a elaborat un amendament la planul propus de trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza între Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas, în încercarea de a aduce părțile la masa negocierilor, a declarat luni pentru