Cursa pentru a-i succede cancelarului Angela Merkel se extinde în Germania
Atât premierul landului Bavaria, Markus Soeder, cât şi liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Armin Laschet, sunt dispuşi să o înlocuiască pe Angela Merkel în funcţia de cancelar şi să conducă partidul în alegerile din septembrie, au declarat duminică cei doi în timpul unor întâlniri la partid, informează DPA duminică.
Laschet şi Soeder au avut un dialog amical sâmbătă. Amândoi am declarat că suntem gata (să candidăm pentru nominalizare), a declarat Soeder.
Cursa a fost dedicată succesului partidului în ansamblu şi a ceea ce este mai bun pentru ţară şi, dacă CDU este gata să-l susţină, îşi va depune oferta, a spus liderul bavarez. El a cerut, de asemenea, participarea facţiunii parlamentare la luarea acestei decizii.
Anterior, Soeder, care conduce partidul soră regional al CDU, Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria, şi-a declarat modest ambiţiile, insistând în mod regulat că patria sa politică rămâne Bavaria.
Presiunea creşte în CDU pentru a numi un candidat la alegerile parlamentare din 26 septembrie, la care Merkel nu se va afla în fruntea partidului său pentru prima dată în 16 ani.

Foto: (c) ANDREAS GORA POOL/EPA
"Dacă iau în considerare sentimentul general din CDU, decizia ar trebui să vină destul de repede", a declarat Laschet duminică pentru ziarul Bild am Sonntag.
Şi alte personalităţi de top ale partidului au cerut o decizie rapidă. "Suntem foarte interesaţi ca această chestiune să se rezolve rapid", a spus Ralph Brinkhaus, liderul facţiunii parlamentare CDU.

Foto: (c) CLEMENS BILAN/EPA
Membrii CDU devin din ce în ce mai nervoşi pe măsură ce sprijinul pentru partid în sondaje scade. Uniunea CDU-CSU se bucură în prezent de doar 26% - 28,5% din intenţiile de vot pentru alegerile legislative din 26 septembrie, cu aproape zece puncte mai puţin decât în februarie şi o scădere abisală faţă de anul trecut, când a urcat la 40%.
Prin urmare, unii par să-l susţină pe Soeder în calitate de candidat la cancelar, care, potrivit sondajelor, a fost favoritul publicului pentru funcţie.
Dar, în general, depinde de CDU să prezinte un candidat. CSU, un grup regional, a reprezentat doar de două ori întreaga tabără conservatoare la alegeri, ambele eşecuri, aminteşte AFP.
Armin Laschet, ales abia din ianuarie pentru a conduce CDU, acumulează, la rândul său, eşecuri. Propunerea sa recentă de izolare severă, dar scurtă, pentru a reduce al treilea val de contagiune a stârnit critici şi chiar batjocură. Pentru oficialul ales în fruntea partidului, perceput de mult ca moştenitorul politic al Angelei Merkel, dificultatea este de a întruchipa atât continuitatea, cât şi reînnoirea.

Foto: (c) CLEMENS BILAN POOL POOL/EPA
Urgenţa numirii unui candidat este cu atât mai mare pentru CDU cu cât social-democraţii (SPD) au soluţionat problema de câteva luni, nominalizându-l pe actualul ministru al finanţelor, Olaf Scholz. Verzii vor decide pe 19 aprilie.
Încă nu este clar când mai exact va fi luată decizia referitoare la nominalizarea conservatorilor. Soeder şi Laschet au fost iniţial de acord să decidă cine va candida la alegeri până cel târziu în mai.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi














