Preşedintele Republicii Moldova după decizia Curţii Constituţionale: ''Oamenii ştiu că există o singură soluţie - alegeri anticipate''
"În actualul parlament al Republicii Moldova nu există 51 de deputaţi care sa susţină lupta împotriva corupţiei. Oamenii ştiu că există o singura ieşire - alegeri anticipate", a declarat miercuri seara preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul prin care Natalia Gavriliţă a fost desemnată repetat pentru funcţia de prim-ministru, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău.
Maia Sandu a comentat decizia de marţi a Curţii Constituţionale şi a spus că această hotărâre ar fi de înţeles într-o situaţie de normalitate, însă nu acum. "Astăzi nu avem o situaţie de normalitate. În continuare oamenii trăiesc sub blestemul unui parlament care a ajuns o piaţă politică, în care se cumpără şi se vând deputaţi. Toţi cei care au declarat de nenumărate ori că ţara are nevoie de alegeri anticipate, ne spun astăzi că este nevoie de guvern temporar care să salveze ţara. Oamenii ştiu că este nevoie de alegeri anticipate. Orice guvern care va deranja schemele de corupţie va fi înlăturat, mi s-a întâmplat şi mie în 2019. În alegerile prezidenţiale am spus că e nevoie de alegeri anticipate, un milion de oameni a fost de acord cu mine', a subliniat Maia Sandu.
Fără a vorbi exact despre viitoarele sale acţiuni, Maia Sandu a spus că nu se agaţă de funcţie şi că poporul e cel care va decide în aceasta situaţie. "Nu sunt prizonierul funcţiei. Nu voi fi un preşedinte comod cu cei certaţi cu legea şi interesul public. Eu voi vorbi pentru oameni. Nu avem dreptul să permitem recapturarea instituţiilor statului. Poporul este deţinătorul real al puterii în stat. El este cel care poate să tranşeze la anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor sau al ţării', a spus ea.
De asemenea, Maia Sandu a comparat actuala situaţie din Republica Moldova cu cea de la sfârşitul anului 2015, când fostul lider democrat Vlad Plahotniuc şi-a creat o majoritate parlamentară apropiată lui, iar preşedintele Nicolae Timofti a fost nevoit să numească un candidat al acestei majorităţi la funcţia de prim-ministru.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat marţi neconstituţional decretul prin care preşedintele republicii, Maia Sandu, a delegat-o din nou pe Natalia Gavriliţă cu formarea unui nou guvern.
În decizie, Curtea Constituţională subliniază că desemnarea nu se face la discreţia preşedintelui. "Candidatul pentru funcţia de premier poate fi desemnat numai după consultarea fracţiunilor parlamentare, ceea ce presupune identificarea sprijinului politic al deputaţilor pentru o persoană capabilă să formeze un guvern care să se bucure de încrederea parlamentului. În acest sens, preşedintele republicii nu poate înlocui fracţiunile parlamentare''.
În acest context, Curtea Constituţională aminteşte că preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor din Moldova a dat citire unei declaraţii cu privire la constituirea majorităţii parlamentare formate din 54 de deputaţi, propunând-o pe dna Mariana Durleşteanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru.
Judecătorii constituţionali au cerut fracţiunilor parlamentare şi instituţiei prezidenţiale să recurgă la noi consultări pentru desemnarea unui prim-ministru.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat pe 11 februarie, după consultările cu grupurile parlamentare, că a propus-o din nou pe Natalia Gavriliţă în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, forţând practic posibilitatea declanşării alegerilor legislative anticipate.
După ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că Parlamentul nu se poate autodizolva, preşedintele Maia Sandu a anunţat că e gata sa aleagă o altă cale pentru a declanşa alegeri parlamentare anticipate. Maia Sandu a declarat că totul va depinde de felul în care vor răspunde formaţiunile parlamentare la apelul său de a nu vota de două ori la rând guvernele pe care le-ar propune candidaţii desemnaţi pentru funcţia de premier.
Potrivit unor analişti politici, un scrutin înainte de termen o va ajuta pe Maia Sandu să ajungă la pârghiile reale ale puterii, în condiţiile în care puterile preşedintelui Republicii Moldova sunt în prezent unele foarte limitate.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit














