Alegeri Belarus: Candidata opoziţiei susţine că majoritatea populaţiei este de partea sa, în pofida cifrelor oficiale
Candidata opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a apreciat duminică că "majoritatea" concetăţenilor săi o susţin şi a afirmat că nu crede în informaţiile oficiale care îl dau câştigător cu o largă majoritate pe actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko, transmite AFP.
"Cred ceea ce văd cu ochii mei şi văd că majoritatea este cu noi", a declarat presei Svetlana Tihanovskaia ca reacţie la difuzarea rezultatelor unui sondaj oficial realizat la ieşirea din secţiile de votare şi care îl dau învingător pe actualul şef al statului, aflat la putere de 26 de ani, cu 79.7 % . Conform acestui sondaj, Svetlana Tihanovskaia a obţinut 6.8%.
"Consider că am câştigat deja pentru că ne-am învins frica, apatia şi indiferenţa", a adăugat Tihanovskaia după o campanie electorală marcată de o mobilizare nemaiîntâlnită în sprijinul unui candidat al opoziţiei în istoria recentă a acestei foste republici sovietice.
"Nu se poate recunoaşte un astfel de rezultat electoral", a declarat pentru dpa purtătoarea de cuvânt a candidatei, Anna Krasulina, care a apreciat că scorul victoriei preşedintelui Lukaşenko prezentat de sondajul oficial este "departe de orice realitate".
Agenţiile de ştiri ruse şi instituţiile media ostile preşedintelui Lukaşenko au informat că oamenii s-au strâns pe străzi în mai multe oraşe, în special în capitala Minsk, unde au avut loc ciocniri cu forţele de ordine şi arestări.
Foto: (c) Maxim Shemetov/REUTERS
Cel puţin 10 persoane au fost reţinute într-un singur loc la Minsk, a declarat un martor pentru Reuters.
Foto: (c) Vasily Fedosenko/REUTERS
Într-o înregistrare video postată de site-ul de ştiri independent Tut.by se pot vedea câţiva poliţişti bătând un grup mic de protestatari după care o mulţime de civili intervine şi începe să îi lovească pe poliţişti, potrivit dpa.
Numeroase forţe de ordine au fost dislocate în întreaga ţară, mai ales la Minsk, regimul avertizând împotriva adunărilor publice.
Foto: (c) Vasily Fedosenko/REUTERS
Organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului afirmă că peste 1.300 de persoane au fost reţinute în perioada premergătoare scrutinului, printre care observatori electorali independenţi şi membri ai echipei de campanie a candidatei Tihanovskaia. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Belarus/prezidenţiale: Opozanta Svetlana Tihanovskaia cere o ''alegere onestă''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind














