Summit UE: Grupul ţărilor 'frugale' propune scăderea valorii pachetului de relansare la 700 de miliarde euro

Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca, aşa-numitul grup al ţărilor 'frugale', au sugerat duminică seară, în reuniunea specială a Consiliului European de la Bruxelles, o scădere a valorii pachetului general de relansare economică de la 750 de miliarde de euro la 700 de miliarde de euro, în scopul deblocării discuţiilor dintre liderii statelor membre, au declarat diplomaţi europeni pentru dpa.
Potrivit propunerii, jumătate din aceste 700 de miliarde de euro ar urma să fie plătite ca granturi, iar cealaltă jumătate ca împrumuturi.
Propunerea iniţială a Comisiei Europene pentru relansarea economiei europene afectate de pandemia de COVID-19 prevedea o valoare totală a pachetului de 750 de miliarde de euro, dintre care 250 de miliarde euro ca împrumuturi şi 500 de miliarde de euro ca granturi.
Sâmbătă, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus ca valoarea pachetului general de relansare economică prezentat de executivul comunitar să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 de miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 de miliarde de euro.
Pe de altă parte, preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a afirmat că este mai bine ca liderii statelor UE să agreeze un pachet financiar ambiţios pentru blocul comunitar decât să obţină un acord rapid cu orice preţ.
''În mod ideal, acordul liderilor ar trebui să fie ambiţios în termeni de amploare şi compoziţie a pachetului, în mare de-a lungul liniilor a ceea ce a fost propus de Comisie'', a declarat duminică Lagarde pentru agenţia de presă Reuters.
''Din perspectiva mea, este mai bine să se agreeze un instrument ambiţios de-a lungul acestor linii, chiar dacă asta ia puţin mai mult timp. Aş spera ca liderii să cadă de acord asupra a ceva care este mai degrabă ambiţios decât rapid'', a explicat şefa BCE.
Summitul special al UE era prevăzut să se încheie sâmbătă, dar lipsa unui acord între Cei 27 a dus la prelungirea cu o zi a reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Summit UE: Premierul ungar Viktor Orban acuză Olanda că vrea să ''pedepsească financiar'' Ungaria
* Summit UE: Premierul Greciei îndeamnă la un acord asupra planului de relansare economică
* UPDATE UE: În absenţa unui compromis, cei 27 îşi prelungesc summitul duminică
* Summitul UE: Preşedintele Consiliului European Charles Michel a adresat liderilor statelor membre un apel la unitate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis