Kievul denunţă concluzia Iranului privind avionul ucrainean doborât lângă Teheran în ianuarie
Ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba a criticat, marţi, concluzia exprimată de Iran conform căreia doborârea unui avion ucrainean lângă Teheran, la începutul acestui an, a fost cauzată de o eroare umană, Kievul considerând că o asemenea concluzie este prematură, transmite dpa.
''Avem multe întrebări şi avem nevoie de multe răspunsuri obiective, imparţiale şi documentate'', a spus Kuleba, citat de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.
La 8 ianuarie, un avion Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, care efectua un zbor între Teheran şi Kiev, a fost doborât la scurt timp după decolare de apărarea antiaeriană iraniană. Aceasta era în stare de alertă maximă în aşteptarea unui posibil atac american în urma lansării de către Iran a unor rachete asupra bazelor americane din Irak ca represalii după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de aviaţia militară americană la Bagdad.
Toate cele 176 persoane aflate la bordul avionului ucrainean au decedat. Incidentul a fost iniţial negat de autorităţile centrale de la Teheran, ceea ce a dus la proteste de amploare în Iran.
Ulterior, preşedintele iranian Hassan Rouhani a promis o anchetă detaliată şi completă realizată de un tribunal special şi de diverse echipe de experţi. Autoritatea aviaţiei iraniene a scris în raportul său final că incidentul a fost cauzat de o ''eroare umană''.
Într-o conferinţă de presă, şeful diplomaţiei ucrainene a accentuat însă că ''este prea devreme să se afirme că avionul a fost doborât drept rezultat al unei erori umane, aşa cum susţine partea iraniană''.
''La momentul actual, Ucraina nu poate fi de acord că avionul a fost doborât ca urmare a unei greşeli umane. Suntem siguri că această chestiune trebuie să fie decisă în cadrul unei anchete penale, cu toate faptele elucidate'', a adăugat Dmytro Kuleba.
Teheranul a refuzat să predea Statelor Unite cutiile negre ale avionului, care, după o lungă dispută pe acest subiect, sunt decriptate în Franţa.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei














