China respinge noua invitaţie a SUA la discuţii despre reducerea arsenalelor nucleare

China a respins vineri o nouă invitaţie a Statelor Unite de a se alătura discuţiilor americano-ruse despre reducerea arsenalelor lor nucleare, acuzând Washingtonul că îi "distorsionează" poziţia în legătură cu acest subiect, potrivit AFP.
SUA şi Rusia au avut la sfârşitul lunii iunie la Viena discuţii în încercarea de a prelungi Noul START. Acest acord bilateral limitează numărul extrem de mare al focoaselor nucleare şi expiră în februarie 2021.
Statele Unite vor să includă China în negocieri, spunând că este în expansiune rapidă capacitatea nucleară a acesteia. Beijingul refuză, subliniind că are un arsenal care nu poate fi comparat cu ale celor doi rivali ai săi din Războiul Rece.
Ministerul de Externe chinez s-a declarat miercuri deschis la negocieri. Însă cu condiţia ca Washingtonul să îşi reducă drastic numărul de focoase nucleare, care este de 18 ori mai mare decât al Beijingului.
"Pot să vă asigur că, dacă SUA se declară pregătite să îşi reducă arsenalul la nivelul Beijingului, China va fi dispusă să participe la discuţii de a doua zi", a subliniat în faţa presei Fu Cong, director general al serviciului de control al armamentelor.
Departamentul de Stat al SUA a publicat a doua zi un comunicat prin care a salutat aceste afirmaţii şi prin care a invitat din nou Beijingul la negocieri.
"SUA salută angajamentul Chinei de a participa la negocierile privind controlul asupra armamentelor", a precizat diplomaţia americană, părând să nu ţină cont de precondiţia menţionată de Beijing.
Afirmaţiile au fost primite cu scepticism de partea chineză.
"SUA continuă să şicaneze şi chiar să denatureze poziţia Chinei", a denunţat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, acuzând Washingtonul că "simulează ignoranţa".
"Poziţia Chinei, care se opune acestor pretinse discuţii trilaterale, este clară. Ea este perfect cunoscută de partea americană", a subliniat el într-o conferinţă de presă regulată.
El a pledat pentru prelungirea Noului START şi pentru o reducere semnificativă a arsenalelor rus şi american, singurele condiţii care în opinia sa sunt capabile să le aducă pe celelalte state care au arme nucleare la masa negocierilor.
SUA dispun de circa 5.800 de ogive nucleare, iar Rusia, de 6.375, comparativ cu 320 pentru China, 290 pentru Franţa şi 215 pentru Marea Britanie, conform Institutului Internaţional de Cercetări asupra Păcii de la Stockholm (SIPRI).AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m
China declară că se opune continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza
China a declarat marți că se ''opune'' continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza, după anunțarea în ajun a unui plan israelian de cucerire a enclavei palestiniene, transmite France Presse. ''China urmărește îndeaproape situația între Palestina și Israel și se opune continuă
'Situația este blocată' între Paris și Alger, susține ministrul de externe francez
Ambasadorul Franței în Algeria se află la Paris de la jumătatea lui aprilie și situația 'este blocată' între cele două țări, a anunțat marți ministrul de externe al Franței, Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Stéphane Romatet este 'în continuare la Paris', a declarat Jean-Noel Barrot la radio RTL. '&I