Boris Johnson: Regatul Unit este gata să iasă din perioada de tranziţie cu UE ''în termenii Australiei''

Regatul Unit al Marii Britanii este gata să se retragă din înţelegerile sale privind perioada de tranziţie cu Uniunea Europeană (UE) "în termenii Australiei", în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord asupra relaţiei lor viitoare, i-a spus premierul Boris Johnson omologului său polonez Mateusz Morawiecki, informează sâmbătă Reuters.
Regatul Unit a părăsit blocul comunitar pe 31 ianuarie. O perioadă de tranziţie, în timpul căreia Regatul Unit va rămâne în Piaţa Unică Europeană şi în Uniunea Vamală, va expira pe 31 decembrie şi se fac tot mai multe presiuni ca să se ajungă la un acord de liber schimb înainte de aceasta.
În condiţiile în care cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere, o rundă de "negocieri intensive" urmează să înceapă săptămâna viitoare.
"El (Johnson) a spus că Regatul Unit va negocia constructiv, dar de asemenea va fi gata să iasă din perioada de tranziţie în termenii Australiei, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere", a informat Downing Street într-un comunicat.
Australia nu are un acord comercial cuprinzător cu UE. Multe din comerţul UE-Australia respectă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, chiar dacă înţelegeri specifice sunt în vigoare pentru unele bunuri.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană are o lipsă de 10.000 de soldați, între care 6.000 pentru unitățile de luptă (purtător de cuvânt)
Armata israeliană are o lipsă de peste 10.000 de soldați, dintre care aproximativ 6.000 pentru unitățile de luptă, a declarat vineri seara purtătorul său de cuvânt în Fâșia Gaza, după aproape 20 de luni de război între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP. Armata 'are o lipsă de peste 10.000 de sold
Gruparea rusă de mercenari Wagner se retrage din Mali
Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eșuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, și-a anunțat vineri retragerea din Mali, după o misiune de peste trei ani în această țară din regiunea africană Sahel, relatează agenț
Taiwanul denunță manevre 'provocatoare' ale armatei chineze
Taiwanul a denunțat vineri manevre 'provocatoare' ale armatei chineze după ce forțe ale acesteia au efectuat operațiuni de patrulare în jurul insulei, la o zi după o convorbire telefonică între președinții american și chinez, relatează AFP. Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat că a detectat 21 de avioane militare chineze, printre car
Gaza: Apărarea civilă anunță moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene
Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat vineri moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene pe micul teritoriu palestinian, unde locuitorii marchează prima zi a Sărbătorii musulmane a Sacrificiului (Eid al-Adha), relatează AFP. În total, echipele de apărării civile au înregistrat 38 de morți, între care 11 înt
Netanyahu anunță moartea a patru militari israelieni într-o explozie capcană în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri moartea a patru militari israelieni în Fâșia Gaza, care au fost uciși, potrivit corespondenților militari israelieni, într-o explozie capcană produsă la o clădire din Khan Yunis, oraș din sudul teritoriului palestinian, relatează AFP și EFE. Netanyahu a transmis condoleanțe 'familiil
Administrația Trump cere Curții Supreme să îi permită să desființeze Departamentul Educației
Administrația președintelui Donald Trump a cerut vineri Curții Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desființare a Departamentului Educației, o decizie care ar lăsa politica școlară americană aproape complet în mâinile statelor și ale consiliilor locale, informează Reuters. Departamentul Justiției a cerut instanței să opreasc
Rusia: Atac cu drone asupra Moscovei; un bărbat, împușcat în timp ce se pregătea să lovească cu drone o bază militară
Garda Națională a Rusiei a anunțat vineri că a împușcat mortal un bărbat care pregătea lansarea unor drone purtătoare de grenade către o bază militară, în timp ce Ucraina și-a înmulțit operațiunile de acest fel după atacul spectaculos efectuat duminică asupra unor aerodromuri rusești; de asemenea, primarul Moscovei a anunțat vineri după-amiază doborâr
'Rusia este agresorul', reiterează UE în fața amenințării lui Trump de a sancționa #Ucraina
Uniunea Europeană a reiterat vineri că 'Rusia este agresorul' în războiul cu Ucraina, asigurând că-și 'crește presiunea împotriva Moscovei' pentru a pune capăt conflictului, după ce președintele american, Donald Trump, a sugerat impunerea de sancțiuni ambelor părți și a comparat războiul cu o ceartă între copii, relatează EFE.
Europa poate susține efortul de război al Ucrainei și fără SUA, declară un general german
Europa este capabilă să susțină rezistența Ucrainei împotriva Rusiei chiar dacă SUA ar decide să înceteze complet sprijinul militar acordat Kievului, a declarat vineri pentru Reuters generalul maior Christian Freuding, responsabil cu coordonarea livrărilor de arme ale Germaniei. Membrii europeni din NATO, plus Canada, au depășit deja valoarea estim
Trump spune despre Musk că 'și-a pierdut mințile' și neagă vreo intenție de a discuta acum cu el
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că nu este 'în mod special' interesat să discute cu Elon Musk, miliardarul fost prieten și colaborator apropiat cu care acum se ceartă în public, relatează agenția DPA. Într-un interviu telefonic acordat postului ABC, Trump a dezmințit relatările din presă despre o discuție p
Papa Leon a discutat cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre obținerea păcii în #Ucraina și Gaza
Papa Leon al XIV-lea l-a primit vineri, la Vatican, pe președintele Consiliului European, Antonio Costa, cu care a discutat despre cum să se obțină mai bine pacea în Ucraina și în Fâșia Gaza, a explicat oficialul UE după întâlnire, transmite EFE. De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordat și alte provocări glo
UE se teme că în Ungaria se poate ajunge la un 'punct fără întoarcere' în atacurile guvernului împotriva statului de drept
Atacurile împotriva societății civile și a statului de drept în Ungaria reprezintă 'cazul cel mai dificil' al unei tendințe în creștere, până la punctul în care Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) se teme că guvernul ultranaționalist de la Budapesta 'a trecut o linie' critică, ajungând aproape de un 'punct făr
Ungaria: Primarul Budapestei a oprit transportul public pentru a protesta față de 'taxa de solidaritate' impusă de guvern
Primăria capitalei ungare Budapesta, condusă de opoziția liberală, a oprit vineri timp de zece minute transportul urban pentru a protesta față de cuantumul unei taxe impuse metropolei de premierul conservator Viktor Orban în vederea susținerii orașelor mici, relatează agențiile EFE și MTI. Protestul are scopul de a atrage atenția 'că taxele guvernulu
Olanda: Alegeri parlamentare anticipate pe 29 octombrie
Regatul Țărilor de Jos va organiza alegeri anticipate pe 29 octombrie, după căderea guvernului, precipitată de părăsirea coaliției de guvernământ de către extrema dreaptă, informează vineri AFP. 'Am stabilit oficial data alegerilor: miercuri, 29 octombrie 2025', a declarat pe rețeaua socială X ministrul de Interne, Judith Uitermark.
Comisia Europeană îi transmite lui Musk că ar fi 'binevenit' în UE ; un deputat rus îl asigură că poate primi azil în Rusia
Magnatul american Elon Musk, intrat în război deschis cu președintele Donald Trump, ar fi binevenit în Europa, a transmis vineri, mai în glumă, mai în serios, Comisia Europeană, în timp ce un deputat comunist rus l-a asigurat pe patronul companiilor Tesla și SpaceX că, la nevoie, ar putea primi azil politic în Rusia, relatează agențiile AF