La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.

Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-numitele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.

Obiectivul nr. 17: Revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă

O agendă de dezvoltare durabilă de succes impune parteneriate între guverne, sectorul privat şi societatea civilă, la nivel global, regional, naţional şi local şi construite pe principii şi valori comune, având în centru oamenii şi planeta. Puterea transformatoare a fluxurilor de bani din resurse private poate şi trebuie mobilizată şi redirecţionată pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, în condiţiile în care sunt necesare investiţii pe termen lung, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, în sectoare critice ca energiile sustenabile, infrastructură, transport, tehnologiile informaţiei şi de comunicaţii. Un exemplu de parteneriat de succes în măsură să dea speranţe omenirii, chiar dacă nu se referă la o ţară în curs de dezvoltare, poate fi considerat chiar recenta lansare a capsulei Crew Dragon, printr-o colaborare între agenţia spaţială americană NASA şi compania privată SpaceX a lui Elon Musk.

În acest sens ONU urmăreşte:

- consolidarea mobilizării resurselor interne, inclusiv prin suportul internaţional pentru ţările în curs de dezvoltare, pentru a îmbunătăţi capacitatea naţională de impozitare şi colectarea altor venituri;
- implementarea pe deplin de către ţările dezvoltate a angajamentelor de asistenţă pentru dezvoltare, inclusiv privind ţinta de 0,7% din AOD/VNB (ajutorul oficial pentru dezvoltare raportat la venitul naţional brut) pentru ţările în curs de dezvoltare şi între 0,15 şi 0,20% din AOD/VNB pentru ţările cel mai puţin dezvoltate;
- mobilizarea de resurse financiare suplimentare pentru ţările în curs de dezvoltare din surse multiple;
- politici coordonate vizând stimularea finanţării, reducerea şi restructurarea datoriilor, pentru a reduce povara datoriei ţărilor sărace puternic îndatorate;
- mecanisme de promovare a investiţiilor pentru ţările cel mai puţin dezvoltate;
- consolidarea cooperării regionale şi internaţionale nord-sud, sud-sud şi triunghiulare privind accesul la ştiinţă, tehnologie şi inovaţie şi îmbunătăţirea schimbului de cunoştinţe în condiţii agreate de comun acord, inclusiv printr-o mai bună coordonare între mecanismele existente, în special la nivelul ONU şi printr-un mecanism global de facilitare a tehnologiei;
- promovarea dezvoltării, transferului şi diseminării de tehnologii prietenoase cu mediul pentru ţările în curs de dezvoltare, în condiţii favorabile;
- încurajarea şi promovarea de parteneriate publice, publice-private şi cu societatea civilă eficiente.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)