ONU 75 de ani: Obiective de Dezvoltare Durabilă - Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre

La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.
Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.
În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-numitele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.
Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.
Obiectivul nr. 15: Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deşertificării, stoparea şi repararea degradării solului şi stoparea pierderilor de biodiversitate
Natura este de importanţă critică pentru supravieţuirea omenirii, dacă ne gândim doar că ea ne furnizează oxigen, reglementează anotimpurile şi producţia de hrană. Totuşi, activităţile umane au alterat aproape 75% din suprafaţa pământului. Mai mult, circa 1 milion de specii de animale şi plante sunt ameninţate cu extincţia, conform Raportului global de evaluare privind biodiversitatea şi ecosistemele din 2019.
Pădurile, care sunt vitale pentru susţinerea vieţii pe Pământ - oferind găzduire pentru 80% din toate speciile de animale, plante şi insecte şi asigurând mijloace de trai pentru 1,6 miliarde de oameni - sunt ameninţate la rândul lor de distrugere. Pământurile agricole, de care depind direct 2,6 miliarde de oameni, sunt afectate în proporţie de peste 50% de o degradare moderată sau severă. Iar braconajul şi traficul cu specii sălbatice continuă să pună în pericol eforturile de conservare, aproape 7000 de specii de animale şi plante fiind comercializate ilegal în 120 de ţări.
În acelaşi timp, sănătatea planetei noastre joacă un rol important în apariţia de boli zoonotice, care se pot transmite între animale şi oameni, şi pe măsură ce oamenii continuă să-şi pună amprenta asupra unor ecosisteme fragile, intră în tot mai mare măsură în contact cu natura sălbatică, ceea ce permite transmiterea de agenţi patogeni din speciile sălbatice la specii domestice şi oameni, sporind riscul apariţiei şi extinderii de boli.
ONU propune în acest sens:
- asigurarea conservării, restabilirii şi utilizării durabile a ecosistemelor de apă dulce terestre şi interioare şi a serviciilor acestora, în special păduri, zone umede, munţi şi terenuri aride, în conformitate cu obligaţiile prevăzute de acordurile internaţionale;
- promovarea implementării managementului durabil al tuturor tipurilor de păduri, stoparea defrişării, restabilirea pădurilor degradate şi creşterea semnificativă a împăduririi şi reîmpăduririi la nivel global;
- combaterea deşertificării, restaurarea terenurilor şi solurilor degradate, inclusiv a terenurilor afectate de deşertificare, secetă şi inundaţii şi eforturi pentru a atinge o lume neutră din punct de vedere al degradării solului;
- asigurarea conservării ecosistemelor montane, inclusiv a biodiversităţii acestora, în scopul de a spori capacitatea acestora de a oferi beneficii esenţiale pentru dezvoltare durabilă;
- măsuri urgente şi semnificative pentru a reduce degradarea habitatelor naturale, a stopa pierderea biodiversităţii şi a preveni extincţia speciilor ameninţate;
- promovarea distribuirii corecte şi echitabile a beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice şi promovarea accesului corespunzător la aceste resurse, după cum este convenit la nivel internaţional;
- măsuri urgente pentru a stopa braconajul şi traficul de specii de floră şi faună protejate şi specii sălbatice.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia afirmă că va repara bombardierele avariate de dronele ucrainene
Atacul ucrainean cu drone din 1 iunie a avariat, dar nu a distrus mai multe bombardiere rusești, iar acestea vor fi reparate, a susținut joi viceministrul de externe al Rusiei Serghei Riabkov, citat de Reuters. Ucraina a lovit duminică aeroporturi din nordul îndepărtat al Siberiei, unde se aflau bombardiere grele componente ale forțelor
NATO începe în Marea Baltică exerciții de amploare, primele în care navele participante ridică ancora la Rostock
Forțele NATO au început un exercițiu de două săptămâni în Marea Baltică, primele nave plecând din portul Rostock din nord-estul Germaniei joi dimineață, relatează dpa. Printre navele care au ridicat ancore din baza navală Rostock-Warnemünde sunt corveta germană Magdeburg și detectorul de mine francez Vulcain.
Italia: Mafiotul Giovanni Brusca, ucigașul judecătorului Falcone și care a recunoscut peste 150 de omucideri, este un om liber
Giovanni Brusca, unul dintre cei mai cunoscuți asasini plătiți ai Cosa Nostra, mafia siciliană, care a mărturisit că a comis peste 150 de asasinate și este cel care a detonat bomba care l-a ucis pe judecătorul antimafia Giovanni Falcone și pe garda sa de corp, este în prezent un om liber, după executarea a 25 de ani de închisoare și patru de eliberare con
SUA: Un judecător suspendă expulzarea familiei autorului atacului terorist din Colorado
Un judecător federal american a suspendat miercuri până la noi ordine orice expulzare a soției și celor cinci copii ai presupusului autor al atacului terorist asupra unei demonstrații pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Gaza ca
Coreea de Nord denunță 'inepțiile șocante' ale lui Emmanuel Macron privind legăturile Phenianului cu Rusia
Agenția oficială de presă nord-coreeană l-a criticat joi pe Emmanuel Macron pentru declarațiile sale ''imprudente'' despre legăturile dintre Phenian și Moscova, calificând remarcile președintelui francez drept ''inepții șocante'', relatează AFP. KCNA a publicat un articol al analistului de securitate inter
Traficul feroviar a fost oprit în regiunea rusă Voronej, după o nouă explozie pe calea ferată
Autoritățile ruse au suspendat joi traficul pe una dintre liniile de cale ferată din regiunea Voronej, situată la aproximativ 450 de kilometri sud de Moscova, din cauza unei noi explozii pe calea ferată, informează EFE. Explozia, care a avariat șinele, s-a produs la kilometrul 725 al tronsonului Evdakovo-Sauni, la aproximativ 120 de kilometri
China cere Uniunii Europene ''să înceteze să provoace probleme'' în Marea Chinei de Sud
Ambasada Chinei din Filipine a cerut joi Uniunii Europene să înceteze ''să provoace probleme'' în Marea Chinei de Sud și a recomandat Manilei ''să nu aibă fantezii'' că s-ar putea baza pe forțe din exterior pentru a rezolva dispute maritime, relatează Reuters. Un purtător de cuvânt al ambasadei
Procuratura din Istanbul îl anchetează pe șeful opoziției turce
Procuratura din Istanbul a deschis miercuri o anchetă împotriva lui Ozgur Ozel, șeful celui mai important partid de opoziție din Turcia, transmite AFP. Ozel, șeful Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), l-a criticat miercuri seara la un miting pe fostul ministru adjunct al justiției Akin Gurlek, numit în octombr
#Ucraina și SUA au discutat despre operaționalizarea fondului pentru exploatarea resurselor minerale până la sfârșitul anului
Ucraina și SUA au discutat despre cum să facă operațional fondul pentru exploatarea minereurilor până la sfârșitul anului și prima întâlnire a celor care gestionează fondul este așteptată în luna iulie, a declarat prim-vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko miercuri, la Washington, relatează Reuters. Acordul de
Moscova se pregătește să blocheze accesul Ucrainei la Marea Neagră în 2026, avertizează un responsabil ucrainean
Un oficial ucrainean de rang înalt a avertizat miercuri Statele Unite că armata rusă pregătește avansuri militare semnificative în 2026, inclusiv blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră, crucială pentru Kiev, relatează AFP. Aflat în vizită la Washington alături de o delegație ucraineană, colonelul Pavlo Palisa, șef adjunc
Rusia clasifică British Council ca ''organizație indezirabilă''
Procuratura generală a Rusiei a anunțat joi că a clasificat British Council ca organizație indezirabilă, informează Reuters și AFP. Practic, măsura obligă Consiliul să își înceteze orice activitate pe teritoriul țării. ''În timp ce se prezintă ca structură independentă, întreaga activitate a Consiliului este ali
SUA: Donald Trump impune o interdicție de călătorie în cazul cetățenilor din 12 țări, invocând preocupări de securitate
Președintele american Donald Trump a impus miercuri o interdicție de călătorie asupra a 12 țări, invocând riscuri de securitate, relatează dpa. ''În calitate de președinte, trebuie să acționez pentru a proteja securitatea națională și interesele de securitate ale SUA și ale poporului lor'', a precizat Trump în
Casa Albă îl susține tacit pe Geert Wilders după căderea guvernului olandez
Casa Albă a acordat miercuri un sprijin tacit liderului de extremă dreapta Geert Wilders după căderea guvernului olandez, apreciind că Olanda se confruntă cu ''amenințări grave'' din cauza imigrației, relatează AFP. Donald Trump îi susține pe liderii care ''își apără suveranitatea și identitatea națională
Mark Rutte: Obiectivul de cheltuieli al NATO va fi stabilit în funcție de capacitățile militare necesare
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că noua țintă de cheltuieli militare asupra căreia liderii alianței vor conveni la sfârșitul lunii iunie, la summitul de la Haga, va fi stabilit în funcție de capacitățile militare de care are nevoie organizația transatlantică, informează EFE. Potrivit lui Rutte, citat de Reute
Trump blochează vizele internaționale pentru studenții care vor să meargă la Harvard și avertizează Universitatea Columbia
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care suspendă vizele internaționale pentru studenții care vor să se înscrie la Universitatea Harvard, aducând ca argument preocupări legate de securitatea națională și nerespectarea cerințelor agențiilor federale, a anunțat miercuri Casa Albă, informează dpa. Și Universitatea Columbia a primi