Autorităţile oraşului Seattle plănuiesc să destructureze zona de protest după mai multe incidente armate
Autorităţile oraşului american Seattle, îngrijorate de două incidente armate care au avut loc aici în această săptămână, intenţionează să înceapă destructurarea zonei din oraş ocupată de activişti ce protestează împotriva brutalităţii poliţiei şi a inechităţilor rasiale de pe teritoriul SUA, informează marţi Reuters.
Un adolescent a fost ucis şi cel puţin doi oameni au fost răniţi cu focuri de armă în zona cunoscută drept Capitol Hill Organized Protest (CHOP).
Primarul oraşului Seattle, Jenny Durkan, a declarat că autorităţile lucrează la destructurarea zonei CHOP şi că Departamentul de Poliţie din Seattle (SPD) se va întoarce în curând într-un sediu de poliţie din această zonă, pe care forţele sale l-au abandonat în mare parte.
"SPD se va întoarce în secţia din est. O vom face în mod paşnic, în viitorul apropiat", a spus Durkan în cadrul unei conferinţe de presă, luni.
Durkan a condamnat violenţa, notând pe Twitter că aceasta este "inacceptabilă". Ea a spus că o astfel de violenţă distrage de la schimbările din poliţie pe care le cer demonstranţii.
Preşedintele american Donald Trump a spus că demonstranţii din zona de protest din Seattle sunt conduşi de "anarhişti".
De două săptămâni, manifestanţii ocupă cartierul Capitol Hill din Seattle. Ei au creat ceea ce au numit o zonă fără poliţie şi susţin că fac un experiment social care se desfăşoară în cadru paşnic.
Protestele antirasism şi demonstraţiile împotriva brutalităţii poliţiei s-au extins pe plan global de când un bărbat negru, George Floyd, a murit după ce un ofiţer de poliţie a stat cu genunchiul pe gâtul lui timp de aproape 9 minute în timp ce îl aresta în Minneapolis, pe 25 mai.
Protestatarii le-au cerut de asemenea autorităţilor să dea jos monumentele ce glorifică personalităţi confederate pro-sclavie şi arhitecţi de colonii ale Europei.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ














