Polemică privind prezenţa drapelelor chineze, în absenţa delegaţiei Chinei, la consultările ruso-americane cu privire la dezarmare

SUA au reproşat luni Chinei că practică politica ''scaunului gol'' în prima zi a convorbirilor ruso-americane despre dezarmare, publicând fotografii ale locurilor neocupate flancate de drapele ale Republicii Populare Chineze, care nu avea nicio legătură cu aceasta, potrivit Beijingului, citat de AFP.
Această polemică pe reţeaua de socializare Twitter a dat tonul discuţiilor care au demarat luni, la Viena, vizând viitorul tratatului New Start privind armamentul strategic nuclear, care leagă Moscova şi Washingtonul, dar cărora preşedintele Donald Trump insistă în prezent să li se asocieze şi China.
"Negocierile de la Viena sunt pe punctul de a începe. Chinezii sunt absenţi. Beijingul se ascunde în continuare în spatele Marelui Zid al secretului asupra creşterii puterii sale nucleare şi încă al multor altor lucruri. Noi vom continua totuşi cu Rusia", a transmis prin Twitter ambasadorul Marshall Billingslea, reprezentantul preşedintelui Trump pentru problemele de dezarmare.
Textul său era însoţit de o fotografie din sala în care au loc discuţiile, în care puteau fi văzute mici drapele chinezeşti puse în faţa locurilor neocupate.
Această înţepătură a suscitat imediat un răspuns iritat din partea lui Fu Cong, director general al Departamentului de control al armamentelor din Ministerul de Externe chinez.
What an odd scene! Displaying Chinese National Flags on a negotiating table without China's consent!
— Fu Cong 傅聪 (@FuCong17) June 22, 2020
Good luck on the extension of the New START!
Wonder how LOW you can go?
"Ce scenă stranie! Să afişezi drapelele naţionale chineze pe o masă a negocierilor fără consimţământul Chinei! Succes pentru extinderea New Start! Cum se poate cădea atât de jos?" (ultimul cuvânt scris cu majusculă), a comentat Fu într-o postare pe Twitter.
Misiunea diplomatică chineză la Viena a ironizat de asemenea pe reţeaua de socializare fotografia, comparând-o cu o "performanţă artistică".
China refuză să fie antrenată în negocieri tripartite pentru a înlocui tratatul bilateral New Start, încheiat în 2010 şi care expiră la 5 februarie 2021.
Potrivit cotidianului Kommersant, care citează surse diplomatice ruse, Moscova s-a opus prezenţei culorilor chineze la masa tratativelor în absenţa unei delegaţii a acestei ţări.
Americanii ar fi, deci, "instalat drapelele a trei ţări şi le-au făcut fotografii" cu scopul de a le publica "înaintea negocierilor", scrie cotidianul. "Înainte de sosirea delegaţiei ruse, ei au înlăturat toate" drapelele chinezeşti, asigură Kommersant.
Washingtonul şi Moscova deţin peste 90% din arsenalul nuclear mondial şi numeroşi experţi reproşează SUA că utilizează reticenţele Chinei faţă de discuţii tripartite ca pretext pentru a abandona tratatul, scrie AFP. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Ambassador Marshall S. Billingslea / Twitter
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut duminică Statelor Unite să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori, declarație făcută în urma raidurilor din Los Angeles în cursul cărora, a confirmat ea, au fost arestați 35 de mexicani, relatează AFP. 'Mexicanii care locuiesc în Statele Unite sunt (...) bărbați și
VIDEO/#Ucraina : Zelenski acuză Rusia de joc 'murdar și politic' în privința schimbului de prizonieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP. 'Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic', a decl
Armata israeliană confirmă identificarea cadavrului unui lider Hamas, Mohammed Sinwar, în Gaza
Armata israeliană a confirmat că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, lider al Hamas în Fâșia Gaza ucis pe 13 mai într-un atac lansat pe teritoriul palestinian, unde Israelul se află în război cu mișcarea islamistă palestiniană, relatează AFP. 'În urma unui proces de identificare, se confirmă acum că trup
Franța: Macron consideră că 'punerea la îndoială' a priorității acordate climei este o 'greșeală uriașă'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), 'greșeala uriașă' a celor care, inclusiv în Franța, vor să conteste 'prioritatea acordată climei în dezbaterea publică', relatează AFP. 'Reducerea (fondurilor pentru știință),
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă
#Ucraina anunță schimbul de prizonieri cu Rusia pentru 'săptămâna viitoare'
Ucraina a anunțat că schimbul cu Rusia de prizonieri și cadavre ale soldaților uciși, programat pentru acest weekend, va avea loc 'săptămâna viitoare', după ce Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP. 'Începerea operațiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocie
Ministrul apărării israelian către Greta Thunberg: Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg și pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertății, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană, informează EFE.
JD Vance dezminte că Trump ar figura pe 'lista lui Jeffrey Epstein': Nu a făcut nimic rău
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat susținerea pentru președintele Donald Trump în contextul acuzațiilor aduse împotriva acestuia joi de către miliardarul Elon Musk, care a susținut că Trump ar apărea pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, informează EFE. 'În primul rând, cu siguranță nu. Donald
Președintele Lituaniei îl critică pe cancelarul german Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eșecul liderilor occidentali de a da curs amenințărilor cu sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa. Comentând dacă șeful executivului german Friedrich Merz a subminat credibilitatea E
Rusia așteaptă ca #Ucraina să-și confirme disponibilitatea de a accepta cadavrele soldaților căzuți
Rusia așteaptă ca Ucraina să confirme că va primi cadavrele soldaților ucraineni uciși în luptă, în conformitate cu ceea ce s-a convenit la ultima rundă de negocieri de la Istanbul, a declarat duminică adjunctul ministrului apărării rus, general-locotenent Aleksandr Fomin, informează EFE. 'Așteptăm confirmarea oficială din part
Armata rusă anunță un atac asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk
Armata rusă a anunțat duminica aceasta că desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, la granița cu regiunea Donețk, o premieră în mai bine de trei ani de conflict, informează AFP. 'Unități ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și își continuă ofensiva pe
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
SUA consideră că răspunsul Moscovei la distrugerea bombardierelor strategice ruse de către #Ucraina încă nu s-a materializat
Statele Unite consideră că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin cu represalii împotriva Ucrainei după distrugerea de către Kiev a unor bombardiere strategice ale Rusiei nu s-a produs încă în mod serios și că este probabil să ia forma unui atac semnificativ, în mai multe direcții, au declarat oficiali americani pentru Reuters.
O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene
Fabrica de azot și amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbușirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE. 'Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile ina