La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.

Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-zisele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.

Obiectivul nr. 1: Sfârşitul sărăciei sub toate formele sale şi pretutindeni

Pe plan global, numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut de la 36% în 1990 la 10% în 2015. În prezent însă acest ritm este în scădere, iar criza COVID-19 riscă să anuleze decenii de progres în lupta împotriva sărăciei.

Noi cercetări publicate de Institutul mondial de cercetare a economiei dezvoltării (World Institute for Development Economics Research, WIDER) al Universităţii Naţiunilor Unite (UNU) avertizează că impactul pandemiei în plan economic ar putea creşte rândurile sărăciei globale cu până la o jumătate de miliard de oameni, sau 8% din populaţia totală a lumii. Ar fi prima dată când sărăcia s-ar extinde pe plan mondial în ultimii 30 de ani, din 1990 încoace, notează ONU pe pagina sa de internet.

Astăzi, peste 700 de milioane de oameni - sau 10% din populaţia lumii - continuă să trăiască în sărăcie extremă, confruntându-se cu greutăţi în satisfacerea unor nevoi elementare ca sănătatea, educaţia, accesul la apă şi sanitaţie, pentru a enunţa doar o parte din ele. Majoritatea oamenilor sunt nevoiţi să supravieţuiască cu mai puţin de 1,90 de dolari pe zi în Africa subsahariană. Pe plan global, rata sărăciei în zonele rurale este de 17,2%, de peste trei ori mai mare decât în zonele urbane.

Pentru cei care au de lucru, aceasta nu garantează şi un trai decent. De fapt, 8% dintre angajaţi şi familiile acestora trăiau în sărăcie extremă în 2018.

Mai mult, unul din cinci copii trăiesc astăzi în sărăcie extremă. Asigurarea protecţiei sociale pentru toţi copiii şi alte grupuri vulnerabile este de importanţă critică pentru reducerea sărăciei.

Concret, îndeplinirea acestui prim ODD presupune:
- eradicarea până în 2030 a sărăciei extreme pretutindeni. Pragul sărăciei extreme este considerat în prezent a trăi cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi.
- reducerea până în 2030 la cel puţin jumătate a proporţiei de bărbaţi, femei şi copii care trăiesc în sărăcie, în toate dimensiunile acesteia, potrivit definiţiilor naţionale.
- implementarea pe plan naţional de sisteme şi măsuri adecvate de protecţie socială, astfel încât până în 2030 cei săraci şi vulnerabili să fie cuprinşi într-un mod "substanţial" în astfel de mecanisme.
- asigurarea până în 2030 pentru toţi bărbaţii şi toate femeile, în special din grupurile celor săraci şi vulnerabili, de drepturi egale la resurse economice, acces la servicii de bază, proprietatea şi controlul asupra pământului şi alte forme de proprietate, moştenire, resurse naturale, noile tehnologii şi servicii financiare, inclusiv microfinanţare.
- întărirea rezilienţei celor săraci şi vulnerabili şi reducerea expunerii şi vulnerabilităţii lor la evenimente extreme legate de climă şi alte şocuri şi dezastre economice, sociale şi de mediu, până în 2030.
- asigurarea mobilizării semnificative de resurse diversificate, inclusiv prin sporirea cooperării, pentru a furniza mijloace adecvate şi previzibile pentru ţările în curs de dezvoltare şi mai ales pentru cele mai puţin dezvoltate în vederea implementării de programe şi politici împotriva sărăciei în toate dimensiunile sale.
- crearea de politici "sănătoase" la nivel naţional, regional şi internaţional, bazate pe strategii de dezvoltare favorabile celor săraci şi echitabile sub aspectul genului, pentru a susţine accelerarea investiţiilor în acţiuni de eradicare a sărăciei.

Dar chiar poate fi atins acest obiectiv? Da, susţine ONU, amintind că economistul Jeffrey Sachs a calculat că, în total, costul anual al eforturilor necesare pentru a eradica în 20 de ani sărăcia extremă este de circa 175 de miliarde de dolari americani - sumă ce reprezintă mai puţin de 1% din averea combinată a celor mai bogaţi oameni din lume.

Dacă cei care nu se regăsesc în definiţia celor mai săraci dintre pământeni îşi pun întrebarea de ce să se preocupe de situaţia economică a semenilor, ONU reaminteşte că în general vorbind sunt multe motive, dar pe scurt, ca fiinţe umane, binele nostru este legat de al celorlalţi. Creşterea inechităţii este în detrimentul creşterii economice şi subminează coeziunea socială, intensificând tensiunile politice şi sociale şi, în unele circumstanţe, generând instabilitate şi conflicte - susţine ONU.

Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea sărăciei, subliniază ONU, prin angajarea în deciziile de natură politică, asigurând astfel că vocea fiecăruia se face auzită, iar guvernele şi mediul de afaceri prin susţinerea oportunităţilor de angajare pentru cei săraci şi a micilor întreprinderi.

Comunitatea academică şi a învăţământului au un rol major în creşterea conştientizării impactului sărăciei, notează ONU. Ştiinţa oferă fundaţia pentru abordări noi şi sustenabile, soluţiile şi tehnologiile necesare pentru a aborda provocările reducerii sărăciei şi atingerii obiectivului de dezvoltare sustenabilă. Contribuţia ştiinţei la eliminarea sărăciei este semnificativă: a permis, de pildă, accesul la apă potabilă, a redus mortalitatea din cauza bolilor transmise prin apă şi a ridicat nivelul de igienă, reducând astfel riscurile legate de apa inadecvată consumului şi de lipsa sanitaţiei.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)