Germania: Social-democraţii îşi aleg noii lideri, un tandem bărbat-femeie
Militanţii Partidului Social-Democrat german (SPD), o componentă în pierdere de viteză a coaliţiei Angelei Merkel, îşi vor alege începând de marţi noii lideri, urmând ca pentru prima dată să aibă la conducere un tandem constituit pe principiul parităţii de gen, informează AFP.
Cei 425.630 de activişti ai partidului au termen până la 29 noiembrie pentru a alege, online sau prin poştă, între două perechi calificate pentru al doilea tur. Rezultatul va fi anunţat la 30 noiembrie, cu o săptămână înainte de un congres de învestire la Berlin.
Tandemul favorit, sosit pe primul loc după primul tur de scrutin cu 22,68% din voturi, este format din actualul vicecancelar Olaf Scholz şi deputata Klara Geywitz, aleasă din fosta Republică Democrată Germană (RDG).
Cel de-al doilea tandem (cu 21,03% în primul tur) este alcătuit din doi deputaţi experimentaţi, dar prea puţin cunoscuţi publicului larg, Norbert Walter-Borjans, militant împotriva evaziunii fiscale, şi Saskia Eskien, angajată în combaterea extremei drepte.
Va fi primul tandem pe principiul parităţii de gen ales la conducerea SPD, cel mai vechi partid german, fondat sub acest nume în 1890. Aceste alegeri urmează după demisia în iunie a şefei partidului, Andrea Nahles, ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare obţinute de SPD la europarlamentarele din 29 mai (15,8%).
Olaf Scholz, actualul ministru de finanţe, militează cu partenera sa de partid pentru menţinerea SPD până în 2021 în marea coaliţie (aşa-numita GroKo - Grosse Koalition, adică Marea Coaliţie politică dintre CDU/CSU/SPD), condusă de cancelarul Angela Merkel.
Potenţial candidat la cancelarie dacă câştigă această alegere internă, Scholz pledează totuşi pentru ca această mare coaliţie, un sistem care îi satisface din ce în ce mai puţin pe germani, să fie 'ultima'.
Celălalt tandem este mult mai critic în privinţa participării SPD la marea coaliţie, fără însă a proclama deschis sfârşitul acestei alianţe încheiate în 2018, după luni de negocieri.
Dezbaterea privind menţinerea sau nu în cadrul coaliţiei agită totuşi apele în partid, care se plafonează la 15% în sondaje, fiind devansat uşor de conservatorii din CDU şi de către Verzi, care depăşesc 20% din intenţiile de vot. Ecologiştii au la conducere, de asemenea, un tandem compus dintre un bărbat şi o femeie.
Membrilor SPD li se va cere să tranşeze această chestiune a apartenenţei la coaliţia guvernamentală în cadrul congresului lor preconizat între 6 şi 8 decembrie la Berlin.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)
Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p
Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio
Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA






