logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Grecia: Parlamentul înăspreşte pedepsele cu închisoarea pentru violenţele urbane

Imagine din galeria Agerpres

Parlamentul grec a votat în favoarea înăspririi pedepselor cu închisoarea pentru violenţele urbane, în cadrul unei reforme a Codului Penal criticată de stânga şi de organizaţiile studenţilor, relatează joi AFP.

Au susţinut amendamentele în special deputaţii formaţiunii guvernamentale Noua Democraţie (dreapta), dar şi ai Kinal (socialişti). Principalul partid de opoziţie, Syriza, al fostului premier Alexis Tsipras a votat împotrivă, la şedinţa care s-a încheiat miercuri seara târziu.

"Avem nevoie de legi şi de reguli pentru ca cetăţeanul grec să se simtă în siguranţă", a replicat la criticile Syriza ministrul grec al justiţiei, Kostas Tsiaras.

Noile prevederi, care pun pe primul loc "securitatea" Greciei, cresc pedepsele pentru "tulburarea ordinii publice", cum ar fi aruncarea de sticle incendiare, practică foarte răspândită în această ţară în cursul manifestaţiilor. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, contravenienţii riscă 10 ani de închisoare, de la doar 5 până acum.

Reforma a fost intens criticată de stânga şi de organizaţiile studenţeşti, care au denunţat intervenţiile forţelor de ordine din ultimele zile de la centrele universitare. Luni, circa 200 de studenţi care protestau la Universitatea de Economie din Atena au fost încercuiţi de jandarmi, care au recurs la gaze lacrimogene şi au reţinut două persoane.

Intervenţia de luni din incinta universităţii a fost prima de la revocarea, în august, de către noul guvern a "azilului universitar", o lege ce interzicea intervenţia poliţienească în instituţii de învăţământ superior, adoptată în urma revoltei studenţeşti din 17 noiembrie 1973 împotriva dictaturii coloneilor (1967-1974).

Guvernul a argumentat că abolirea acestei legi a fost necesară pentru că universităţile deveniseră "un sanctuar pentru traficul de droguri" şi "grupări anarhiste".

Sâmbătă, o descindere a poliţiei într-o cunoscută discotecă din Atena vizând destructurarea unei reţele de trafic de narcotice a generat un scandal pe reţelele sociale. "Timp de aproape o oră, 300 de oameni au stat în genunchi, cu mâinile la ceafă, într-un loc de divertisment", a denunţat pe Facebook DJ-ul discotecii.

De la venirea la putere a Noii Democraţii, în iulie, au avut loc şi alte operaţiuni ale poliţiei, mai ales vizând evacuarea clădirilor ocupate de migranţi şi militanţi de stânga în cartierul contestatar al Atenei Exarchia.

Tensiunile au crescut odată cu apropierea comemorărilor prevăzute pentru duminică, 17 noiembrie, în vederea cărora au fost luate importante măsuri de securitate, implicând 5.000 de poliţişti, drone, pompieri şi un elicopter.

Studenţii se pregăteau să manifesteze şi joi după-amiaza în capitala elenă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-06-2025 18:57

VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei

Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r

Politic Ex 07-06-2025 18:08

Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău

Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic

Politic Ex 07-06-2025 17:17

#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med

Politic Ex 07-06-2025 16:42

Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel

Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d

Politic Ex 07-06-2025 16:05

#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania

Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.

Politic Ex 07-06-2025 14:55

Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism

Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.

Politic Ex 07-06-2025 14:19

Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor

Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări

Politic Ex 07-06-2025 14:08

Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)

Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a

Politic Ex 07-06-2025 13:49

Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată

Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.

Politic Ex 07-06-2025 13:24

Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)

Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co

Politic Ex 07-06-2025 13:13

Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală

Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna

Politic Ex 07-06-2025 12:15

Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani

Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis

Politic Ex 07-06-2025 11:45

#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35

Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t

Politic Ex 07-06-2025 11:17

Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces

Politic Ex 07-06-2025 09:44

SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație

Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț