Raportorul PE pentru Republica Moldova: Oamenii politici din Republica Moldova nu trebuie să uite de traseul european al ţării

Oamenii politici din Republica Moldova nu trebuie să uite nicio clipă singurul obiectiv care contează atât în prezent, dar şi în viitor: traseul european al ţării lor, atrage atenţia raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova în această legislatură, europarlamentarul român Dragoş Tudorache, din cadrul grupului Renew Europe.
''Înţelegem jocul democratic, schimbările politice, deciziile de partid sau orice formă de interes de moment, dar ele pot fi acceptabile doar dacă nu afectează acest traseu european'', a scris Tudorache marţi pe pagina sa de Facebook, după ce Parlamentul de la Chişinău a votat o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu.
Potrivit eurodeputatului, pentru orice politician bine intenţionat este fundamental să înţeleagă care este destinul politic al naţiunii sale şi faptul că acesta nu se poate împlini fără convingeri proeuropene.
Raportorul subliniază că e foarte important ca toţi actorii politici proeuropeni de la Chişinău să pună interesul naţional deasupra orgoliilor politice şi să se aşeze la masa negocierilor cu cele mai bune intenţii.
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce executivul şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.
Căderea guvernului de la Chişinău intervine la doar cinci luni de când prim-ministrul pro-occidental Maia Sandu a preluat funcţia promiţând să combată corupţia, scrie Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Zelenski le cere statelor UE să ajungă la un 'acord politic' pentru ca #Ucraina să avanseze în procesul de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un 'acord politic' între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare, transmite agenția EFE. 'Ucraina a trecut de
Papa Francisc, comemorat în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, transmite: Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg, președinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, aducându-i un omagiu și reamintind de apelul fostului Suveran Pontif 'la acțiune și la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă
Trump afirmă că lideri ai UE i-au cerut să-l sune pe Putin pentru că acesta le-a ignorat apelurile
Președintele american Donald Trump a declarat la 4 mai că lideri ai Uniunii Europene l-au îndemnat în repetate rânduri să-i telefoneze președintelui rus Vladimir Putin, susținând că acesta le-a ignorat încercările de a-l contacta, în timp ce războiul din Ucraina continuă, a relatat luni The Kyiv Independent. 'Știți că li
Iranul îl acuză pe Netanyahu că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat luni Israelul că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu și a avertizat împotriva oricărei tentative de război împotriva Iranului, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin 'Netanyahu încearcă cu nerușinare să DICTEZE ce po
Aliații încearcă să ajungă la un acord pentru furnizarea mai multor sisteme Patriot pentru #Ucraina
Aliații occidentali ai Ucrainei poartă discuții cu privire la furnizarea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot Kievului, intenționând să ajungă la un acord înainte de summitul NATO, preconizat pentru sfârșitul lunii iunie, a declarat luni o sursă familiarizată cu acest dosar, potrivit Reuters. Ucraina este din ce în ce
Spania: Parchetul deschide o anchetă cu privire la moartea a mii de spanioli în lagăre naziste
Parchetul spaniol a anunțat luni deschiderea unei anchete referitoare la moartea a aproape 4.500 de spanioli în lagăre de exterminare naziste, unde fuseseră deportați după ce se exilaseră în Franța pentru a fugi de dictatura lui Franco, transmite AFP. Ministerul Public urmărește să stabilească dacă a existat 'o strategie comună între dict
Israelul a aprobat un plan prevăzând 'cucerirea' Fâșiei Gaza (sinteză AFP)
Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operațiunilor militare vizând 'cucerirea' Fâșiei Gaza, după ce autoritățile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezerviști pentru această ofensivă, a declarat luni
Viitorul cancelar german Friedrich Merz promite reforme
Berlin, 5 mai /Agerpres/- Viitorul cancelar federal german de centru-dreapta, Friedrich Merz, a promis luni acțiuni rapide de reformă economică pentru a scoate Germania din recesiune, relatează agențiile Reuters și DPA. Blocul politic al lui Merz, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) împreună cu filiala sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU), și
UE: Fără China, Rusia nu ar putea continua să atace Ucraina 'cu aceeași forță'
Comisia Europeană a declarat luni că, fără sprijinul Chinei, Rusia nu ar putea continua războiul de agresiune împotriva Ucrainei 'cu aceeași forță' și a subliniat că Beijingul 'rămâne un facilitator-cheie' al Kremlinului, relatează EFE. 'China rămâne un facilitator-cheie pentru continuarea războiului de agresiune al Rusiei
Uniunea Europeană, 'îngrijorată' de noul plan israelian pentru Fâșia Gaza, face apel la 'reținere'
Uniunea Europeană este 'îngrijorată' de noul plan israelian privind 'cucerirea' Fâșiei Gaza și face apel să se dea dovadă de 'cea mai mare reținere', a declarat luni un purtător de cuvânt al serviciului său diplomatic, relatează AFP. 'Uniunea Europeană este îngrijorată de extinderea prevăzută a operațiunii fo
Franța: Ministerul de Interne înăsprește criteriile de naturalizare a străinilor
Ministrul de interne francez, Bruno Retailleau, a prezentat luni un nou ordin ce vizează înăsprirea criteriilor de naturalizare a străinilor, în materie de respectare a legilor, cunoaștere a limbii franceze și inserție pe piața muncii, transmite AFP. 'Această circulară reprezintă o ruptură', dar 'nu cu dreptul nostru', a subliniat R
O jurnalistă rusă, care risca ani grei de închisoare pentru criticile împotriva invaziei în #Ucraina, exfiltrată în Franța de RSF
Jurnalista rusă Ekaterina Barabaș, critic de cinema - care risca până la zece ani de închisoare pentru că a denunțat războiul dus de Moscova în Ucraina -a fost exfiltrată prin țări terțe, în Franța de către Reporters sans frontieres (RSF- Reporteri fără frontiere), a anunțat luni această organizație neguvernamentală în cadrul unei conferințe de
Trei civili uciși în atacuri cu drone ucrainene în regiunea rusă Kursk
Atacuri cu drone ucrainene au ucis luni trei civili în regiunea rusă Kursk, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinștein, relatează AFP. Forțele ucrainene au lansat un atac surpriză asupra teritoriului de la granița cu Ucraina în august 2024, cucerind aproximativ 1.400 de kilometri pătrați. Armata rusă desfășoară o ofensivă la s
Iranul afirmă că poziția sa față de negocierile cu SUA cu privire la programul nuclear rămâne neschimbată
Iranul rămâne angajat față de diplomație cu Statele Unite, a indicat luni guvernul de la Teheran, după ce a patra rundă de negocieri cu Washingtonul cu privire la programul nuclear, prevăzută să aibă loc pe 3 mai la Roma, a fost amânată din 'motive logistice', transmite Reuters. 'Noi ne-am anunțat angajamentul de a continua pe calea dia
Kremlinul afirmă că este necesară o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat luni, referitor la o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, că o întâlnire între cei doi este necesară, dar a precizat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei luni, transmite Reuters.